ADN de două milioane de ani, cel mai vechi extras vreodată în lume , a fost descoperit în sedimente ce datează din era glaciară în Groenlanda.

Groenlanda, tărâmul care ascunde multe taine Arhivă Adevărul

Această descoperire deschide un nou capitol în paleontologie. „ADN-ul poate supravieţui timp de două milioane de ani, de două ori mai mult faţă de cel mai vechi ADN găsit anterior“, a declarat Mikkel Winther Pedersen, unul dintre principalii autori ai acestui studiu publicat în revista „Nature“, citat de Agerpres.

Identificate în sedimente, diferitele fragmente de ADN provin din partea cea mai nordică a Groenlandei, denumită Capul Copenhaga, şi îşi au originea într-un mediu natural pe care nu îl vedem în nicio parte a T errei din zilele noastre , a adăugat el.

Ele s-au conservat atât de bine pentru că au rămas îngheţate şi au fost descoperite în perimetre care au putut fi exploatate, a continuat omul de știință. „Râurile au transportat minerale şi materii organice în mediul marin, unde aceste sedimente terestre au fost depozitate. Şi, apoi, la un moment dat, în urmă cu circa două milioane de ani, acea masă terestră aflată sub apă a fost ridicată şi a devenit o parte a Groenlandei de Nord“, a explicat cercetătorul danez.

Noul studiu, care a început în 2006, a permis alcătuirea unui "portret" al regiunii, aşa cum arăta ea în urmă cu două milioane de ani. „Exista un mediu forestier cu mastodonţi, reni şi iepuri de câmp şi cu un număr mare de specii vegetale diferite. Am descoperit 102 taxoni vegetali diferiţi“, a dezvăluit Mikkel Winther Pedersen.

După părerea lui, prezenţa mastodontului este o informaţie deosebit de importantă, întrucât urmele acestui animal preistoric nu au fost găsite niciodată până acum la o latitudine atât de nordică.

Descoperirea i-a făcut pe cercetători să se gândească la adaptabilitatea speciilor, pentru că, în urmă cu două milioane de ani, Groenlanda - "pământ verde" în daneză - avea temperaturi cu 11-17 grade mai mari decât cele din zilele noastre, însă la acea latitudine Soarele nu apune în lunile de vară, dar nici nu răsare în timpul iernii. „Nu vedem această asociere de specii în nicio altă parte a Terrei de astăzi“, a subliniat acelaşi specialist danez în paleo-ecologie. „Acest lucru ne-a făcut să ne gândim la plasticitatea speciilor: maniera în care speciile sunt efectiv în măsură să se adapteze la un climat, la diferite tipuri de climate, ar putea fi diferită de felul în care ne-o imaginam până acum“.