Cel mai vârstnic student din România. A absolvit studiile de masterat la aproape 89 de ani

Cel mai vârstnic student din România. A absolvit studiile de masterat la aproape 89 de ani

Niciodată nu este prea târziu să-ți finalizezi studiile. Acesta lucru este valabil și în cazul lui Aurel Voicu, care, la aproape 89 de ani, a absolvit studiile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Aurel Voicu

Aurel Voicu este cel mai vârstnic student. Foto Facebook/Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Aurel Voicu, fost edil al orașului Cugir, s-a născut la 17 iunie 1935. Pasiunea pentru istorie l-a mânat să urmeze și masteratul la „Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric", conform Agerpres.

Înainte de a ocupa funcția de primar al orașului Cugir, Voicu a fost și viceprimar până în anul 2008.

În cadrul ceremoniei de absolvire, rectorul Daniel Breaz a ținut să precizeze sâmbătă că bărbatul este „un exemplu”.

În acest sens, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a ținut să-l felicite pe Voicu Aurel și printr-o postare făcută pe Facebook.

Desigur, într-o zi atât de specială nu putea lipsi un moment cu adevărat unic: premierea celui mai onorabil absolvent al UAB, Dl. Voicu Aurel.

Vă felicităm cu drag pentru perseverență și activitatea dumneavoastră ca student exemplu”, se arată în postarea cu pricina.

La festivitatea de absolvire, care a avut loc în Piața Cetății din Alba Iulia , au fost prezenți peste o mie de absolvenți, inclusiv tineri din peste 30 de țări, conform rectorului.

Sunteţi o promoţie aparte, sunteţi o promoţie specială, sunteţi o promoţie care, cu siguranţă, ne va aduce mândrie. Veţi fi o promoţie de succes, pentru că aşa au fost şi celelalte promoţii ale universităţii noastre", a ținut să comunice Daniel Breaz.

Fondată în anul 1991, când avea o singură facultate, cea de Ştiinţe Umaniste, cu specializările Istorie şi Teologie Ortodoxă, şi un Colegiu Tehnic şi Economic, universitatea din Alba Iulia are în prezent cinci facultăţi: Istorie, Litere şi Ştiinţe ale Educaţiei, Ştiinţe Economice, Informatică şi Inginerie, Drept şi Ştiinţe Sociale şi Teologie Ortodoxă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…