Cel mai șocant caz de iubire obsesivă din istorie. De ce a fost în stare un medic pentru a trăi alături de dragostea vieții sale
Una dintre cele mai șocante și tulburătoare obsesii amoroase l-a avut ca protagonist pe un medic american de origine germană. Acesta a trăit șapte ani alături de cadavrul unei tinere paciente de care se îndrăgostise și care a decedat din cauza tuberculozei.
Trupul mumificat al Elenei Milagros Hoyos FOTO wikipedia
Iubirea, în cazuri extreme, se poate transforma în obsesie profundă. Iar cel mai zguduitor caz de obsesie amoroasă a avut loc în anii 30, în Statele Unite. Un medic american de origine germană, a trăit, o ”viață de cuplu”, cu cadavrul unei tinere de 21 de ani, timp de șapte ani. Unii au decris această situație drept unul dintre cele mai grave cazuri de necrofilie. Dar nu era vorba de necrofilie ci de o situație mult mai complexă, probabil alimentată de un soi de psihoză din copilărie. În orice caz, această poveste a zguduit întreaga Americă.
Un medic neamț cu vise ciudate și închipuiri ajunge pe tărâm american
Unul dintre cei doi protagoniști ai acestei întâmplări macabre, a fost Carl Tanzler. Acesta era un medic german, radiolog ca specializare, născut pe 8 februarie 1877, în Dresden, Imperiul German. După ce a absolvit Universitatea de Medicină, Tanzler a plecat în Australia. Nimerind pe insulă în timpul Primului Război Mondial, a fost închis într-o tabără de prizonieri( n.r. Australia făcea parte din Imperiul Britanic, în război cu Germania în aceea perioadă). După terminarea războiului a fost expulzat și deportat în Olanda. În „Țara lalelelor”, Tanzler nu a reușit să se adapteze. De altfel, nu vedea nicio oportunitate pe bătrânul cotinent, răvășit de război, cofruntat cu sărăcia, șomajul și foametea. Și asta în condițiile în care, din 1920, era căsătorit cu Doris Schafer și avea doi copii. Tanzler decide să emigreze în Statele Unite împreună cu familia. În 1926, ajung în Zephyrhills, Florida. Mai apoi, Tanzler își lasă familia și se mută în Key West Florida, găsind un post de radiolog la Marine Hospital. Interesant este că Tanzler se recomanda drept Carl von Cosel, din cauza unei viziuni pe care o avea din copilărie. Acesta spunea că o contesă, rudă îndepărtată, Anna Constantia von Cosel, îi apărea în vis, sau aievea și îi oferea constant viziuni despre adevărata iubire a vieții sale, o femeie exotică, cu păr negru.
De la viziune la obsesie. Pacienta cu TBC
La trei ani de la mutarea în Key West, în cabinetul medicului Tanzler de la Marine Hospital ajunge tânăra Maria Elena Milagros de Hoyos, o fată cubaneză de 21 de ani. A fost adusă de mama sa, din cauza unor simptome îngrijorătoare, în special tuse și o răceală persistentă. Când a văzut-o pe frumoasa Milagros, Tanzler a rămas înmărmurit. Acesta mărturisea că era exact tânăra din viziunile sale. Medicul german s-a îndrăgostit pe loc și a făcut o obsesie pentru Maria Elena. Efectiv o copleșea cu cadouri, atenții și dovezi de afecțiune. Tânăra suferea însă de tuberculoză , o boală fatală în aceea perioadă. Tanzler încerca din răsputeri să o trateze. Cu toate acestea, fără tratamentele de astăzi, nu a reușit să o țină în viață decât un an. Tânăra a murit la 25 octombrie 1931, din cauza complicațiilor tuberculozei. Nu se știe nici astăzi, dacă fata i-a răspuns, în timpul vieții, complimentelor și favorurilor. Tanzler a plătit funerariile Mariei Elena și a comandat un adevărat mausoleu în cimitirul din Key West. Timp de doi ani, medicul a vizitat noapte de noapte mormântul tinerei. În 1933, fiindcă nu mai dădea randament, probabil petrecându-și nopțile la cimitir, Tanzler a fost concediat de la spital. Din acel moment și vizitele la cimitir s-au oprit. Familia Elenei a fost suprinsă, dar nimeni nu s-a gândit la ceea ce a urmat.
Obsesia bolnăvicioasă care a șocat America
Într-o noapte din anul 1933, Tanzler nu a mai rezistat fără Maria Elena și s-a strecurat în mausoleu. A scos cadavrul din criptă și folosind ceară, lipici, cârlinge și tot felul de corzi și sfori, a reușit să pună la un loc rămășițele, în așa fel încât să semene cât de cât cu o ființă umană. A îmbrăcat-o într-o rochie, cu pantofi, tot ce era necesar unei femei. În plus, folosea cantități uriașe de parfum pentru a contracara mirosul de putrefacție. Timp de șapte ani a trăit Tanzel, cu trupul îmbălsămat al Mariei Elena de Hoyos. În tot aceste timp zvonurile au început să circule, mai ales că fostul doctor se comporta ciudat. Ba chiar un vecin l-ar fi văzut la geam, dansând cu un soi de manechin. Era de fapt trupul tinerei defuncte. Sora Mariei Elena, fără să mai suporte toate aceste zvonuri a făcut o plângere la Poliție. După ce oamenii legii au intrat în casă, au descoperit cadavrul îmbălsămat, în ”patul conjugal”.
Amănuntele au fost șocante mai ales că s-a ajuns la concluzia că Tanzler dormea în fiecare noapte alături de cadavrul tinerei cubaneze. În plus, în zona vaginului a fost găsit un tub de hârtie, pentru a face relații sexuale posibile. Carl Tanzler a fost reținut, dar după un scurt proces eliberat, mai ales că nu existau dovezi clare privind necrofilia,iar familia ar fi renunțat la acuzația privind profanarea de morminte. Cazul lui Tanzler a făcut înconjurul Americii. Culmea, mulți l-au privit cu simpatie pe fostul medic, ca un îndrăgostit iremediabil. Alții au fost, evident, șocați. Tanzler a obținut cetățeania americană în 1950 și a fost îngrijit de fosta soție în ultimii ani. A murit în anul 1952, la vârsta de 75 de ani. Nu a renunțat niciodată la obsesia față de Maria Elena. Acesta folosise încă din 1933, o mască moartuară, din ceară, imprimată cu chipul Elenei, pentru a realiza o efigie a tinerei cubaneze în mărime naturală. Se spune chiar că adevăratul cadavru ale Elenei ar fi fost ascuns de Tanzler, într-un loc secret și că ar fi continuat să o viziteze până la moarte.
Sursa: adevarul.ro