Cel mai scump viraj la stânga din România, asta va inaugura sâmbătă Firea!

Cel mai scump viraj la stânga din România, asta va inaugura sâmbătă Firea!

Podul către nicăieri. Pasajul care se oprește într-un mal de pământ. Peste 240 de milioane de lei doar ca traficul să treacă peste șoseaua Virtuții și să nu mai fie un semafor la intersecția Ciurel. Un proiect pe care primarul Firea îl tot anunță a fi gata de prin 2017 și a cărui utilitate este cel puțin discutabilă. Până când va fi gata restul proiectului ce presupune o străpungere - un nou bulevard - până la autostrada A1, podul de la Ciurel va rămâne doar cel mai scump viraj la stânga din România, scrie  HotNews.ro .

Inaugurat sâmbătă, chiar dacă unele lucrări mai rămân de executat pe sub pasaj și pe marginile carosabilului, pasajul de la Ciurel va rezolva prea puțin pentru cât a costat și cât a durat sa fie construit.

Mai exact, va rezolva un conflict de trafic pe una din cele mai puțin solicitate direcții de mers (Crângași - Splaiul Independenței), în timp ce în cazul altui conflict de trafic va muta coada puțin mai încolo pe pod.

Mai exact, pentru cei care veneau de pe Splaiul Independenței și se opreau la coadă la semaforul de la Virtuții să o ia spre Lujerului, acum vor trece pe pod, peste șosea, și se vor bloca în coada de pe breteaua de coborâre, având în vedere ca principala relație cu probleme de trafic este Crângași <-> Lujerului, în funcție de momentul zilei.

Pentru restul relațiilor de trafic noul pasaj nu va influența cu prea mult.

Sigur că lucrarea începută încă de pe vremea lui Oprescu trebuia terminată și, inevitabil, deschisă traficului, așa cu utilitate limitată cum e. Însă modul heirupist în care s-a grăbit acum inaugurarea în prag de alegeri este extrem de frustrant, mai ales ca primarul Gabriela Firea ne tot "amenință" cu deschiderea iminentă încă din 2017 și 2018.

Serios, în 2017  făcea o vizită pe șantier și anunța  că până la finele acelui an podul e gata. Apoi la fel în 2018. Și iar în 2019.

(Later Edit. Semaforul pentru direcțiile de trafic va fi desființat, dar va rămâne în continuare semaforul pentru pietonii care traversează Șos. Virtuții sau care trec strada la stația de tramvai)
--


Mai e un aspect ce nu trebuie ocolit: megalomania proiectului.

Să construiești un pasaj hobanat, cu piloni de 69 metri înălțime, doar pentru un singur sens de mers, doar pentru trei benzi care să treacă peste Dâmbovița (un râu canalizat, cu lățime redusă) este de bezna minții. Asta doar ca să se vadă în tot orașul ca primarul (Oprescu) face ceva, "Iată, Noul Basarab!".

Pasajul Basarab este tot unul hobanat, cu două turnuri de 84 de metri, și, cel puțin la momentul deschiderii în 2011, era cel mai lat pod hobanat din Europa. Pe cei 44,5 metri lățime, deasupra liniilor de cale ferată din apropierea Gării de nord, podul avea două linii de tramvai, o stație pe mijloc cu două peroane, câte două benzi de circulație pe fiecare sens și câte o bandă de accelerare/deccelerare pe fiecare parte, pe bretele.

La Ciurel, podul hobanat are două turnuri de 69 metri înălțime doar pentru trei benzi, fără trotuare, piste de biciclete sau alte elemente.

--


Sigur, sa fim drepți și să menționăm că nu primarul Firea e de vină că acest proiect a fost demarat cum a fost demarat, pentru turnurile uriaș de inutile sau că deschide acum traficul pe un obiectiv ce se finalizează (deși ar fi putut manifesta puțină reticență în a tot promite deschideri de doi ani).

Totuși, să treacă deja patru ani de mandat de primar și să nu reușești să deblochezi și să pornești în forță lucrările pentru restul proiectului, partea cea mai importantă, pana spre Centură și A1, astfel încât să nu mai irosim alți ani și ani cu acest decalaj, asta e de neînțeles și greu de iertat.

Până când acea bucata esențială de proiect nu va fi gata, super-mega-ultra-pasajul Ciurel va rămâne, asa cum am spus, cel mai scump viraj la stânga din România, iar primarul Gabriela Firea va rămâne consemnat ca cel care i-a tăiat panglica.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”