Cel mai puternic cutremur înregistrat în Maroc: aproape 3.000 de morți și 6.000 de răniți

Cel mai puternic cutremur înregistrat în Maroc: aproape 3.000 de morți și 6.000 de răniți

Risc Seismic

Bilanţul seismului devastator care s-a produs vineri în Maroc a crescut la 2.946 de persoane decedate, în timp ce numărul răniţilor a ajuns la 5.674, a anunţat miercuri seară ministerul marocan de Interne, transmite agenţia Petra.

Cutremur în Maroc FOTO EPA EFE

Cutremur în Maroc FOTO EPA EFE

Ministerul a indicat într-un comunicat că numărul morţilor a ajuns la 1.684 în regiunea Al Haouz şi la 980 în regiunea Taroudant.

În provinciile şi zonele încă devastate de seismul catastrofal nu au fost raportate noi cazuri de deces.

Autorităţile publice continuă eforturile de a accelera operaţiunile de salvare, evacuare şi îngrijire a răniţilor, precum şi de mobilizare a tuturor resurselor necesare pentru a răspunde la urmările acestei tragedii, a precizat ministerul.

Dat fiind că operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare, surse medicale şi din cadrul Apărării Civile din Maroc se aşteaptă la o creştere a bilanţului deceselor.

Seismul cu magnitudinea 7 potrivit Centrului Marocan pentru Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică, respectiv 6,8 conform Institutului american de geofizică (USGS), este cel mai puternic cutremur măsurat vreodată în Maroc.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!