„Cel mai prost serial al anului“: „Otrăvitor precum cancerul, vândut de corporatiști cinici“ FOTO VIDEO
Înainte de premieră, creatorul seriei declara că acesta va fi „cel mai mare show al verii“. Telespectatorii și criticii au dat verdictul final: a fost, dar în sensul rău.
Lily-Rose Depp are roll principal în „The Idol/Idolul“, de la HBO Max FOTO Profimedia
Presa internațională a criticat la unison serialul „The Idol/Idolul“, de la HBO Max, cu fiica lui Johnny Depp în rolul principal. Cu scene explicite de sex, ce duc producția în zona pornografiei, cu un mesaj înjositor și periculos pentru femei , seria creată de Sam Levinson (cunoscut pentru un alt serial controversat, „Euphoria“ ) și Abel Tesfaye (The Weeknd) a ajuns la final după numai cinci episoade ale primului sezon. Care, cel mai probabil, va fi și ultimul.
Abonații platformei au criticat și ei producția, care a obținut un alt record negativ: serialul a primit un scor nemaiîntâlnit pe Rotten Tomatoes (9%), iar în prezent a ajuns la 24%, de asemenea un scor foarte slab.
Publicația The Telegraph a scris că acesta este „cu siguranță cel mai prost serial al anului“, în timp ce The Guardian a mers mai departe, numindu-l „unul dintre cele mai proaste programe TV făcute vreodată“.
„The Idol“ este o miniserie americană care spune povestea unei vedete pop, Jocelyn (Lily-Rose Depp), care are o cădere nervoasă după un turneu anulat și care pregătește o revenire în industria muzicală.
Într-o noapte, într-un club din Los Angeles, ea îl întâlnește pe Tedros (The Weeknd), proprietarul misterios al localului, un guru-coach specializat în dezvoltare personală. Deși el ascunde multe lucruri întunecate din trecutul său, Jocelyn este fascinată de acest bărbat cu care începe o relație ciudată și complicată.
Criticat de presă și telespectatori
Nu doar actorii din rolurile principale au fost criticați – în special The Weeknd – ci și platforma de streaming. „HBO a cheltuit milioane de dolari pentru a ne arăta niște femei care chicotesc, sunt transformate în obiecte sexuale și își găsesc pacea recunoscând că nu sunt bune de nimic“, a scris Leila Latif în The Guardian.
The Telegraph crede că cel mai mare prejudiciu l-ar putea avea chiar HBO, „considerat multă vreme standardul de aur al producțiile de televiziune“. Potrivit Hollywood Reporter, „finalul fost atât de confuz, încât predicția lui Sam Levinson că serialul «va fi cel mai mare show al verii» este acum ridicolă“. „Problemele din «The Idol» nu se limitează la nuditatea gratuită sau la erotismul juvenil. Serialul are o intrigă «subțire» și o narațiune incoerentă“, a relatat publicația.
Jurnalista Maureen Callahan a criticat dur serialul într-un articol publicat în Daily Mail și l-a descris drept „o mostră de misoginism mascat în «art㻓.
„Până la urmă, acesta este «Idolul»: otrăvitor precum cancerul, vândut de corporatiști cinici de la HBO, expunând fantezii despre viol și o ură clară față de femei. Iar dacă Jocelyn crede că lichidul seminal de pe fața ei este un instrument de marketing inteligent, cine suntem noi să judecăm? Ce insultă la adresa inteligenței telespectatorilor! Levinson este un monstru ascuns la vedere, activat de un misogin de la Hollywood“, a scris jurnalista.
Sursa: adevarul.ro