Europa se confruntă cu o situație dificilă, în plin război hibrid cu Rusia. Politologul Ștefan Popescu explică, pentru „Adevărul”, cum prinde contur cel mai prost scenariu pentru Europa și cel mai bun pentru Rusia, pe măsură ce instabilitatea și criza politică pune stăpânire pe statele UE.

Din Paris și până la București și din Berlin până la Sofia, Europa e în pragul unui adevărate crize politice. Instabilitatea politică e lait motivul unui continent în care țările par să cadă, una după alta, în mâinile partidelor considerate de extremă dreapta. România este doar una dintre țările care se confruntă cu această problemă, însă în niciun caz prima.

Instabilitea politică în (aproape) toată Europa

Franţa trăieşte într-o atmosferă de criză politică de şase luni, sub semnul unei instabilități accentuate, iar alegerile legislative anticipate nu au condus la o majoritate, în timp ce vecinii germani vor avea alegeri anticipate în februarie. Mai aproape de noi, la sudul Dunării, vecinii bulgari experimentează de ani de zile instabilitatea politică și se confruntă cu o criză fără precedent. Evident, nici în România situația nu e deloc grozavă. Partidele radicale au cumulat în jur de 35% în noul parlament, iar în turul doi la prezidențiale s-a calificat un candidat eurosceptic.

Analistul politic Ștefan Popescu explică, pentru „Adevărul”, unde ne poate duce această criză politică și care va fi prețul plătit de Europa. Doctor în științe politice la Sorbona, în Franța, profesorul Ștefan Popescu arată un tablou care lasă loc pentru prea puțin optimism, cel puțin pe termen scurt și mediu.

„În Bulgaria am avut 8 guverne în 4 ani. Adică e limpede că Europa nu e bine când avem atâtea probleme, pentru că statele sunt fundamentale pentru acțiunea Comisiei Europene. Deci acțiunea europeană, politicile europene, toate acestea nu pot fi susținute, dacă nu sunt în spate state puternice, iar actualele guverne sunt atât de fragilizate. Asta înseamnă că nu avem dezordine doar în interior, ci înseamnă dezordine în toată Uniunea Europeană. Și problema mare e că acest lucru se întâmplă în cele mai importante state, ceea ce se răsfrânge la nivel european. Bulgaria ca Bulgaria, România ca România, dar ce te faci când intră Franța în derapaj? Ce te faci când Germania este absentă până în luna martie și nu știm ce fel de coaliție o să avem la Berlin? Și dacă nu intră și Germania în derapaj.... Spania de asemenea. Italia este singura țară stabilă, dar problema este că Italia nu are capacitatea de influență a Franței și a Germaniei”, explică Ștefan Popescu.

În cel mai prost scenariu, dar deloc imposibil, Franța ar putea ajunge în scurt timp la instabilitatea Bulgariei. Cum motorul franco-german era oricum gripat, o criză politică de proporții la Paris ar afecta enorm Bruxelles-ul.

„Adică, dacă guvernul Barnier cade, nu se poate merge decât tot pe o formulă, cum să spun, provizorie, adică tot fragilă minoritară, pentru că nu sunt numerele în Franța. Sunt trei blocuri care sunt aproximativ egale. Și în condițiile acestea este clar că Franța fie ajunge la guverne de 3-4 luni, 6 luni, fie va trebui să se reorganizeze și chiar să treacă la alegeri anticipate pentru a spera să-și regăsească stabilitatea. E clar că la Paris e un guvern care e epuizat deja. După trei luni de zile, este epuizat și fragil, va avea tot timpul această sabia lui Damocles deasupra capului”, spune profesorul Popescu. Practic, în Franța și-au dat mâna pentru prima dată în ultimii aproape 70 de ani cele două extreme.

„Extrema dreapta și cea stânga au arătat că au capacitatea să ajungă la numitor comun dacă interesul lor electoral o cere. E ceva aproape unic. Ultima dată când cele două extreme au conlucrat a fost înainte de 1958. Trăim vremuri istorice, iar în Franța profită acum Reuniunea națională și Franța nesupusă. Dar mai ales Reuniunea națională”, mai spune el.

Probleme mari și în alte țări europene

Dar nu numai motorul UE, Franța și Germania, se confruntă cu probleme mari. În vecini, în Olanda și Belgia nu e foarte multă liniște, iar extrema dreapta a ajuns să guverneze.

„Olanda pare că are încă o coaliție funcțională, cel puțin nu observăm încă tensiunile din Franța. Dar vedem și că extrema dreapta e pe val și în alte țări. Vedem situația din Belgia, Suedia, Finlanda... Și mai e pe val în Cipru, Bulgaria... Bulgaria a intrat de mulți ani într-o fază foarte turbulentă și problema este că este foarte fărămițată politic. Ceea ce se produce și în România, această fărămițare. Și mai este ceva. Alegeri prezidențiale vor fi la anul în Polonia și este posibil să fie câștigate de conservatori, ei au deja președintele. Foarte probabil, reformatorii, deși au câștigat alegerile parlamentare, nu vor reuși să aibă și președinția, mai ales acum, odată cu victoria lui Trump. Pentru că de regulă electoratul din Polonia este foarte sensibil la ceea ce se întâmplă peste ocean”, mai spune profesorul.

Pe de altă parte, în timp ce toți ochii sunt pe extrema dreapta, încet, dar sigur începe să se ridice și extrema stânga din Europa, subiect dacă nu ocolit în totalitate, trecut cu vederea.

„Și creșterea extremei stânga e la fel de nocivă, într-adevăr. Vedem că la fel ca și extrema dreaptă nu a crescut așa, nu a apărut chiar din senin”, adaugă Ștefan Popescu.

Greșelile partidelor mainstream, muniție nesperată pentru radicali

Extremiștii cresc ca viteazul din poveste, de la o zi la alta, pe fondul greșelilor partidelor mainstream, care refuză și în ceasul al 12-lea să recunoască faptul că au dat greș în relația cu propriul electorat, îndepărtându-l. Astfel, în țările Uniunii Europene se vorbește puțin despre criza economică, despre inflație și alte probleme care cumulate sărăcesc populația și îi provoacă un spirit de frondă absolut firesc.

Astfel, politicienii și partidele mainstream vorbesc aproape exclusiv despre războiul hibrid al Rusiei împotriva Europei democratice, neglijând însă factorii interni și faptul că nemulțumirile populare le vulnerabilizează și fac ca acțiunile de destabilizare ale Rusiei să găsească un teren fertil.

„Extremele au profitat mult de faptul că stânga și dreapta tradițională s-au deplasat mult spre centru și au lăsat libere aceste eșichiere, iar acestea au fost cucerite de partidele, de aripile extreme care practic au luat locul cu stângii și dreptei tradiționale. E clar că asta a fost o greșeală. Și apoi extremele, faptul că crizele radicalizează acțiunea politică, discursul, comunicarea, mesajele, limbajul, toate acestea se radicalizează tot mai mult. Și avem teme neglijate de partidele mainstream, anumite teme de preagendă care sunt foarte clivante. Și mă gândesc aici la tema migrației, identitații, Islamului, problemele tot mai grave ale unor segmente ale societății, cum sunt clasele, îndeosebi clasa mijlocie, care o împinge spre extreme. Deci toate acestea, exact cum s-a întâmplat și în Statele Unite ale Americii, înseamnă pierderea unui statut. Vedem că se deteriorează nivelul de trai, iar problema lipsei de siguranță, e imigranților ilegali, toate acestea se adaugă, sunt complementare.”

Adevărul e greu de privit în față de politicieni

Și asta nu este tot. Problema este că în continuare unii actori politici evită să recunoască faptul că au dat greș și că, pentru a obține alte rezultate, trebuie să schimbe ceva.

„Evident, există și acțiunile hibride ale Rusiei, despre care de altfel se vorbește, dar să spunem adevărul: extrema dreapta ar fi crescut oricum pe fondul nemulțumirilor. Adică toate acestea se potențează, cauzele sunt tot timpul multiple, dar sunt unele cauze de fond. Problema nu este atât faptul că există acțiuni de dezinformare, problema pe care cred că trebuie întâi de toate să ne-o punem este de ce oamenii apleacă urechea spre acele mesaje ale Rusiei. Înseamnă că există anumite chestiuni de fond care nu și-au găsit un răspuns pe canalele oficiale, în media mainstream, la partidele mainstream și atunci oamenii caută alternative. Și atunci normal că pleacă, adică aceste breșe apar pe un anumit fond. Sigur că ele sunt condamnabile, trebuie ținute și acționat dacă sunt acol, iar legea trebuie să-și spună cuvântul, bineînțeles, astea e important, dar este clar că Rusia a avut o acțiune tot timpul, din perioada interbelică și până azi. Dar iată că acum acțiunile lor își culeg roadele, ceea ce spune multe despre faptul că avem propriile probleme, cărora nu le-am găsit soluții”, mai spune profesorul.

Șampania scoasă de la rece, la Moscova

Într-un continent aflat tot mai mult sub semnul incertitudinii și a instabilității politice, la Moscova se deschide șampania, iar Putin nu poate decât să-și frece mâinile de bucurie. Evident, o Europă în criză înseamnă o Europă care nu mai poate susține la fel de eficient Ucraina, tocmai într-un moment în care Statele Unite ale Americii se pregătesc să reducă sprijinul pentru Kiev, ceea ce nu are cum să scape Kremlinului.

Iar o Ucraină fără sprijin exterior ar fi devorată fără probleme de Federația Rusă, în condițiile în care doar armele occidentale și finanțările fără număr venite din Vest au ținut Kievul în viață. Nu întâmplător nu trece nicio zi în care secretarul general al NATO, olandezul Mark Rutte, să nu facă apel la unitatea Alianței, cu atât mai mult cu cât se apropie ziua în care administrația Trump o va înlocui pe cea a lui Biden. Acest lucru înseamnă noi și noi complicații, într-un moment delicat.

„O Uniune Europeană tot mai diviziată, în care tot mai multe state se confruntă cu problema creșterii formațiunilor extremiste nu poate decât să-i convină de minune Rusiei. În timp ce Donald Trump a câștigat alegerile peste Atlantic și este de așteptat ca sprijinul american pentru Ucraina să scadă, ne putem aștepta la acest lucru și din partea statelor europene. Că va fi peste câteva luni, peste o jumătate de ani sau un an, e posibil să se întâmple. De fapt, deja a început să se discutw de negocieri. Și atunci negocierea ce înseamnă? Negocierea înseamnă un compromis. Iar noi nici măcar nu putem să știm dacă această negociere va fi cu sau fără a fi invitată și UE la masă. Și dacă Europa este atât de divizată, ne putem închipui că asta nu o ajută să fie considerată actor credibil. Există și acest risc, da, ca UE să nu fie invitată la negocieri, iar discuțiile să fie doar între americani, ruși și ucraineni”, avertizează Ștefan Popescu.