Cel mai mare pește prins vreodată în România. „Monstrul” de o tonă, visul oricărui pescar
Cel mai mare pește prins vreodată în România cântărea aproximativ o tonă, iar capul acestuia avea peste 143 de kilograme, spun poveștile pescărești românești.
Morun prins în SUA. FOTO Arhivă
„Monstrul” de aproape o tonă a fost prins pe brațul „Sfântul Gheorghe”, 600 de kg fiind carne. Peștele uriaș purta în pântece peste 120 de kg de icre, acesta rămânând în istoria pescăriei românești.
Întâmplarea ar fi avut loc în anul la finalul anilor 1800 și nu există dovezi palpabile ale momentului, însă un alt moment important a fost în anul 1962, atunci când o echipă de jurnalişti britanici de la „British Pathe” a filmat capturarea unor sturioni uriaşi în Deltă.
„Aceasta este o altă parte a frumuseţii naturii. Aici omul pare să fie un intrus. Ne aflăm pe legendarul fluviu Dunărea, sau mai degrabă marea Deltă din România, unde râul de 1.725 de mile întâlneşte Marea Neagră”, povesteau britanicii în cadrul reportajului.
La nivel mondial, cel mai mare pește prins vreodată cântărea 1,5 tone și a fost prins pe Volga. Dovada există și în ziua de astăzi, pielea peștelui fiind conservată și depusă la un muzeu din Rusia.
Cel mai mare somn prins în apropiere de Porţile de Fier a fost prins în anul 2008, de un cetăţean german venit pentru prima dată la pescuit la Moldova Nouă, mai exact în comuna Coronini. Peştele prins de el avea 2,2 metri şi 99 de kilograme și a fost scos din apă folosind o mașină.
Un crap uriaș a fost capturat din Dunăre în anul 2007. Peștele avea 47 de kilograme și s-a lăsat tras în barcă după o luptă care a durat mai mult de o oră, povestește pescarul Iulian Coman.
Sursa: adevarul.ro