Cel mai mare dinte al unei reptile preistorice uriaşe, descoperit de cercetători în Alpi

Cel mai mare dinte al unei reptile preistorice uriaşe, descoperit de cercetători în Alpi

Fosilele a trei reptile marine uriaşe, ihtiozauri care au trăit în urmă cu aproximativ 205 milioane de ani, au fost descoperite în Alpii elveţieni, printre rămăşiţe aflându-se cel mai mare dinte găsit vreodată de la acest animal, conform unui studiu publicat joi, informează AFP.

Ihtiozaurii, al căror corp alungit, cu capul mic, cântărea până la 80 de tone şi măsura peste 20 de metri, se numără printre cele mai mari animale care au existat vreodată pe Pământ.

Ei au apărut în urmă cu aproximativ 250 de milioane de ani, iar unii reprezentanţi ai lor, mai mici, asemănători delfinilor, au supravieţuit până acum 90 de milioane de ani.

Însă, majoritatea au dispărut în urmă cu 200 de milioane de ani, în special cei care au evoluat atingând dimensiuni uriaşe. Aceştia ar fi rivalizat cu actualii caşaloţi, rămânând în acelaşi timp mai mici comparativ cu cel mai mare animal viu care trăieşte în prezent pe Pământ, balena albastră (până la 30 de metri lungime).

Puţine fosile ale acestui gigant preistoric au fost descoperite până în prezent, ceea ce constituie "un mare mister", potrivit profesorului Martin Sander, autorul principal al studiului publicat în Journal of Vertebrate Paleontology.

Specimenele în cauză au fost dezgropate între 1976 şi 1990, în cantonul Grisons din Elveţia, însă abia recent au fost studiate în detaliu.

Ele au fost găsite la o altitudine de 2.800 de metri. Fundul mării la acea vreme, care înconjura singurul super-continent existent (Pangea), a fost expus treptat datorită tectonicii plăcilor ajungând până în vârful acestor munţi.

De la un ihtiozaur timpuriu au fost găsite o serie de zece fragmente de coastă, însoţite de o vertebră, sugerând un animal de aproximativ 20 de metri lungime. Aproximativ echivalent cu cel mai mare exemplar descoperit vreodată (21 de metri), numit Shonisaurus sikanniensis şi găsit în Canada.

Al doilea animal avea aproximativ 15 metri înălţime, pe baza celor şapte vertebre analizate.


Image credit: Dr Martin Sander/ Dr Heinz Furrer / livescience.com



Însă, punctul culminant îl reprezintă dintele "enorm, chiar şi pentru un ihtiosaur: rădăcina lui are 60 de milimetri în diametru", după cum a declarat Martin Sander, de la Universitatea din Bonn, citat într-un comunicat.

Specimenul descoperit în Canada se pare că nu avea dinţi. Potrivit studiului, ihtiozaurii cu şi fără dinţi ar fi convieţuit.

Cel mai mare dinte descoperit până în prezent (şi singurul existent de la un alt ihtiozaur uriaş) măsura 20 de milimetri în diametru, provenind de la un exemplar cu o lungime de aproape 18 metri.

Cea mai mare parte a coroanei acestui nou dinte, din păcate, lipseşte. Prin urmare, dimensiunea animalului de la care provine nu poate fi dedusă. Potrivit cercetătorilor, "este greu de spus dacă dintele provine de la un ihtiozaur mare cu dinţi uriaşi sau de la un ihtiozaur uriaş cu dinţi de dimensiuni standard". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…