Cel mai mare dezastru economic din istoria României a avut loc în perioada interbelică. Țara ajunsese în colaps, iar oamenii pe mâna cămătarilor. Majoritatea țăranilor și muncitorilor de la orașe ajunseseră la limita supraviețuirii, într-o sărăcie lucie. Valul dezastrului a venit din SUA.

Deși România a trecut prin mai multe perioade grele din punct de vedere economico-social, nimic nu s-a putut compara cu dezastrul din perioada interbelică. Mai precis, la începutul anilor 30, România era o țară falimentară, cu o populație în pragul colapsului și a disperării, cu oameni ajunși la sapă de lemn, la mâna cămătarilor și la mila statului. În istoria românilor, perioada 1930-1933, a fost marcată de o mare criză economică, considerat cel mai mare dezastru economic din istoria țării noastre, cu grave consecințe, pe termen lung, asupra populației.

Bursa din New York, locul unde a început dezastrul

Dezastrul economic care a lovit România începând cu anul 1929-1930, și-a avut originea în Statele Unite , fiind consecința unor politici economice catastrofale care au ajuns să afecteze întregul mapamond. După Primul Război Mondial, Statele Unite ale Americii, în special, au cunoscut o prosperitatea fără precedent, cunoscută în istorie drept ”the roaring 20's”. În spatele acestei prosperități se ascundeau însă germenii catastrofei financiare. Bancherii și industriașii deveniseră eroi naționali și exemple de urmat în societate. Industria înflorise, oamenii se îmbogățeau dar producția creștea într-un mod nefiresc, cu mult peste puterea de cumpărare a oamenilor. Inovațiile tehnologice au sporit și mai mult producția industrială. Se producea mai mult decât se cumpăra. Inclusiv producția agricolă crescuse incredibil. Erau ani de pace, ani buni.

Visul american de îmbogățire a fost alimentate de Charles Mitchell, preşedintele National City Bank, un bogătaș, eroul american al anilor 20. Mitchell inspirat de succesul obligaţiunilor Liberty din ultimii doi ani ai Primului Război mondial, obligaţiuni pentru susţinerea efortului aliat, a introdus conceptul de investiţie în mintea americanilor simpli. Mitchell a deschis birourile borkerilor de-a lungul ţării pentru a sastisface şi a încuraja investiţiile americanilor în piaţa de acţiuni. Mirajului jocului la bursă a cuprins întreaga Americă. Toată lumea cumpăra acțiuni și spera să se îmbogățească. Oamenii se împrumutau la bănci pentru a intra în joc. S-a ajuns la situația în care 90% din valoarea acțiunilor să fie împrumutată. Băncile au intrat și ele în această nebunie. Au apărut buclele speculative, ilegalităție, iar valoarea împrumuturilor o depășea pe cea a câștigurilor reale. Prețurile creșteau cu peste 15% pe an iar cererea nu reușea să acopere producția uriașă. Mărfurile rămâneau în depozite iar fermierii își vindeau marfa pe nimic. Se prefigura dezastrul. Care a și venit pe data de 24 octombrie 1929, la New York, pe Wall Street, centrul speculațiilor la bursă. Cu o zi înaintea fuseseră vândute haotic peste 2.6 milioane de acțiuni. Brokerii din bula speculativă aiu plătit 120 de milioane de dolari investitorilor străini care au părăsit țara. Toată lumea vindea din dorința de a face bani. Nimeni nu mai cumpăra. Echilibrul fragil al bursei s-a rupt. Timp de două săptămâni bursa s-a prăbușit constant, cu implicații devastatoare. Sute de mii de oameni au sărăcit instant. Unda de șoc s-a propagat în toată lumea. Era începutul Marii Crize Economice.

România Mare....dar săracă

Marea Criză Economică a ajuns și în România Mare . Nu imediat. S-a ajuns la apogeu abia la doi ani, după ”joia neagră„, adică dezastrul bursei de pe Wall Street. În plus, românii se confruntau cu alte probleme și aveau alte particularități. Criza a venit pe alte tare economice ale României interbelice. După Primul Război Mondial, suprafața României crescuse considerabil, prin alipirea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei. Deși stătea bine la nivel european ca suprafață și număr de locuitori, România Mare avea probleme sociale serioase. Aproximativ 78% din populație era formată din țărani. După marea împroprietărire de la începutul anilor 20, țăranii nu au prosperat.

Din contră, cu proprietăți relativ mici pe care nu le puteau lucra eficient, au ajuns rapid pe mâna cămătarilor. Ba chiar, Ministrul Agriculturii îi sfătuia să se împrumute pe la bănci, pentru a face agricultură modernă. ”Agricultura nu se mai face azi numai cu oasele. Trebuie să ne grăbim şi noi ca să nu ne dea cumpăna lumii peste cap. Credit, organizare şi educaţie sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh al agriculturii române“, preciza Ion Mihalache, ministrul Agriculturii la acea vreme, în manifestul „O Scrisoare către plugari„. Țăranii au rămas însă tot săraci, mulți fără școală. Analfabetismul în anii 20 atingea cote alarmate, în România. Industria abia începea să se dezvolte, timid. Muncitorii de la orașe trăiau pe salarii mizere, în mahalale la fel de mizere. Putere reală de cumpărare aveau doar orășenii care aveau afaceri cu statul, lucrau la stat, bancherii, patronii de fabricii, militarii, oamenii cu funcție și moșierii stabiliți pe la oraș.

Împrumuturile, un an bun și dezastrul economiei românești

Pentru a încerca să se întrețină sau chiar să facă avere, țăranii au ajuns să se împrumute la bănci. Fie să-și cumpere pământ mai mult, utilaje sau animale, fie pentru a investi în crâșme sau magazine universale pe la sat. Moșierii, la rândul lor, simțind perspectiva câștigului s-au împrumutat pentru a-și spori producția fermelor. În anul 1929, în timp ce americanii își smulgeau părul din cap, la fel ca mulți europeni care investiseră prin bursele americane, țăranii și moșierii români, sărbătoreau. Fusese un an bun, iar recoltele incredibil de bogate. Investițiile în agricultură păreau că dau roade.

Din cauza prăbușirii bursei în New York, prețurile de export au scăzut dramatic. În plus, grâul american, procesat mai rapid prin metode mai moderne și implicit mai ieftin, a dat o lovitură cumplită fermierilor români. Dacă în 1929, țăranii, moșierii și samsarii de cereale au reușit să vândă cumva grâul dar și alte mărfuri agricole, anul următor, în 1930, a venit dezastrul și la români. Prețul chintalului de grâu nu mai acoperea nici măcar cheltuielile de producție. Prețurile la produsele agricole au scăzut cu 70%. Într-o țară agricolă, ca România, dezastrul a fost total. Peste noapte moșierii au ajuns faliți, la fel și intermediari sau comercianții de cereale. De țărani nici nu mai are rost să vorbim. Nu aveau ce mânca. Nu-și puteau achita taxele și nici datoriile la bănci. În anul 1932, peste 2.5 milioane de agricultori aveau datorii neachitate la bănci, în valoare de 52 de miliarde de lei.

O țară de săraci și de șomeri

Efectele sociale au fost devastatoare. Cămătarii profitau de starea de mizerie a țăranilor. Le împrumutau bani, cu dobânzi uriașe, să supraviețuiască, după care, fiindcă nu reușeau să plătească, le luau pământul și agoniseala, lăsându-i în sapă de lemn. La orașe, mahalele erau în strare deplorabilă. Infracționalitatea era în floare, oamenii dădeau în cap pentru o gură de mâncare. Oferta a scăzut dramatic, iar atelierele mici se închideau pe capete. Nimeni nu mai cumpăra nimic. În afară de mâncare, pentru a supraviețui. Marii industriași s-au trezit și ei pe chituci, marcați mai ales de criza exporturilor.

La grâu și petrol, exporturile românești au scăzut cu 58%. Au urmat concedierile masive. Între 1930 și 1933, peste 500 de fabrici au dat faliment, iar peste 300.000 de români ajunseseră șomeri. Producția industrială a scăzut cu 28.4 miliarde de lei. Patronii falimentați peste noapte și angajații concediați se sinucideau pe capete. „Cruciadele au introdus lepra în Europa. Războiul mondial a determinat şomajul. România numără foarte mulţi şomeri, dar nu s-a gândit nimeni până acum să încerce o statistică. Ne putem face totuşi o idee destul de documentată trecând prin faţa Azilului de noapte, prin piaţa Halelor Centrale sau prin grădinile publice.

Sunt colţuri din Cişmigiu, care par animate de cadavre automate; sediul şomerilor, locul lor de întâlnire şi consolare reciprocă, în aşteptarea timpurilor mai bune. Se găsesc printre ei oameni care au fost până mai ieri funcţionari cu oarecare vază, lucrători care îşi cunosc bine meseria, absolvenţi ai diverselor şcoli de specialitate, în sfârşit, oameni capabili să muncească şi să producă, dar cărora nu li se oferă posibilitatea.”, se arată în revista „Realitatea ilustrată” din 1930. În anul 1931, până și puternica bancă Marmorosch Blank a celebrului Aristide Blank a dat faliment. De altfel, dezechilibrul bancar a fost creat și de faptul că în perioada 1929-1931, băncile și întreprinderile cu capital străin au plecat din România, retrăgând din țară peste 18 miliarde de lei, pentru a-și salva profitul.

În plin criză economică, Iorga își bătea joc de profesori, pe malul mării

Nici de această dată, autoritățile românești nu au fost la înălțimea. Așa cum s-a întâmplat cu Răscoala de la 1907 sau cu Primul Război Mondial, autoritățile au luat deciziile greșite, pe spinarea populației. În 1931, au început „curbele de sacrificiu”, evident ale populației de rând,nu și a parlamentarilor sau a funcționarilor cu ștaif. Salariile au fost tăiate la jumătate sporind și mai tare mizerie și sărăcia. În 1932, salariile au mai fost tăiate cu încă 12%. Oamenii erau efectiv disperați. Economia se prăbușea, mai ales că cererea aproape dispăruse, din cauza lipsei de bani. Salariile profesorilor și educatorilor aveau șase luni de întârziere. În tot acest timp, primul ministru de la aceea vreme( 1931-19320, Nicolae Iorga, se relaxa, la mare, la Mamaia.

O delegație de profesori la căutat la Mamaia, strigându-și disperarea. Au fos tratați în mod cinic și în bătaie de joc. Le-a transmis ”Dacă eraţi disperaţi, nu veneaţi în casa mea, pentru că alături este marea". În această perioadă au fost puternice greve muncitorești, în Valea Jiului, pe Valea Prahovei, la Atelierele „Grivița”. Criza a început să scadă ca intensitate după anul 1933. Repercursiunile au fost cumplite. În primul rând, criza socială a deschis drumul extremismului, ca de altfel peste tot în Europa. Oamenii își pierduseră încrederea în politicienii democrați și căutau salvatori cu mesaje mesianice, care alimentau naționalismul.

.