Cel mai mare bloc cu bulină roșie din București are 523 de apartamente și 900 de locatari
În mijloc de București există o categorie aparte de oameni: „scutureii”. Așa își zic de ceva vreme câțiva dintre cei care locuiesc în cel mai mare bloc cu grad maxim de risc seismic. În cele 523 de apartamente trăiesc mai bine de 900 de oameni care sunt obișnuiți cu cutremurul în fiecare zi: dacă nu cade o bucată de fațadă, pică vreo cărămida. Cică așa se scutură imobilul, scrie jurnalul.ro .
Pe strada Gării de Nord, la numărul 6, e o vorbă: blocul ăsta nu trebuie să aștepte cutremurul ca să cadă. El se prăbușește singur, bucată cu bucată. Primăria Municipiului București a intervenit în problemă: „În funcție de prioritățile stabilite deja (...) vă vom anunța cu celeritate despre acțiunile noastre”.
„Mă, nene, mie îmi place aici. Îmi aduce aminte de tinerețe, de meserie. Că am fost în Armată o viață întreagă. Și când ies din bloc, ori când intru înapoi, sunt ca la poligon. Tre’ să mă feresc de inamic. Ai făcut armata? Așa! Cum procedezi la atacu’ aerian? Nu ferești capu’, belești… . Știi matale ce. Așa și aici, la blocu’ ăsta. Că dacă nu ești cu ochiu’ la adversar, ți-o iei la mir. O pietricică, o bucată de fațadă, o cărămidă cât capu’ de om.... ce-o fi. Așa că, fii cuminte, vezi pe unde mergi”. Locatarul trage de ușa grea de fier, dă să intre în scara de bloc. Pe urmă își aduce aminte și face jumate de stânga-n’prejur: „Clădirea asta a trecut prin multe. Păcat că cei de la Capitală ne-au dat cu flit. Da’, vin ei la raport”. Omul se uită un pic cruciș la colțul peretelui scorojit și mâncat de vreme. Urcă, apoi, cu privirea până la un afiș îngălbenit de vreme: „Atenție! Cade tencuiala”. Moșul stuchește, un jet galben-tutun nimerește afișul pe centru – „N-ar mai prinde următorul cutremur, mama lor de hoți”.
Blocul de la numărul 6 e în coasta Gării de Nord. Lung cât vreo două terenuri de fotbal, imobilul a fost ridicat în 1956. Are nouă etaje și, în spate, i-au fost lipite corpuri anexe. Adică au mai fost ridicate alte cinci scări de bloc, lipite de „centru”. Înainte-vreme, blocul era o bijuterie din punct de vedere al arhitecturii. Acum este o paragină pe lângă care îți e frică să mergi. „Am 63 de ani, am prins cutremurul din 77 în blocul ăsta. Nu avea, domnule, probleme. L-au construit, cică, pentru americani. Dumnezeu știe ce e pe dedesubt. Că sunt adevărate buncăre. Acum, săracul, n-ar mai rezista”, povestește un alt locatar. Dă să zică despre problemele zilnice ale construcției, dar nu apucă. Se aude pocnet de piatră pe tablă. În spatele blocului, pe un SUV e presărat pietriș de fațadă. Plus pietricele și bucăți de beton. Au lăsat urme pe vopsea și plafon. „Hă! A coafat-o și p-asta!”, râde unul de la o firmă de curierat. Nu e săptămână să vină în zonă și să nu vadă mașină lovită de bucățile de bloc care se prăbușesc.
Morții cu morții, viii cu hârtiile
Blocul-pericol arată de parcă ar fi lovit în fiecare zi de zgâlțâiala pământului. Partea din spate e un fel de păienjeniș de crăpături. Unele rup construcția de la subsol și până acolo unde se vede lipsă de tencuială, la ultimul etaj. Găuri mari, cât să încapă un pachet de țigări se unesc pe orizontală, mai ales între parter și etajul unu. „Blocul e făcut cu schepsis” - spune un domn înalt, care zice că locuiește la parter. Și el a lucrat în Armată, e obișnuit cu riscul: „Nu mă stresează cutremurul cât mă stresează ăștia de la Primărie. E o zicală – morții cu morții, viii cu hârtiile. Așa și aici. Nu mai țin minte de câte ori m-am dus la oamenii lui Nicușor ăsta și nu se face nimic. A trebuit să-mi izolez casa, că muream de frig și nu mai voiam să fiu udat. Vezi matale, parterul - eu stau la parter - e mai afundat. Asta-i din construcție. Vine unul, scoate puța să se pișe pe zid – că aici e Harlem, dom’le – se pișă la mine în casă. N-am obținut aprobarea ălora de la Primărie. Eu știu când se va rezolva: când blocul ăsta o să omoare pe cineva. Și nu trebuie să așteptăm cutremurul pentru asta”.
Un vecin trece, îi dă dreptate. La cinci pași, SUV-ul „alterat” de fațada căzută nu prezintă interes pentru nimeni. „Cum îți e norocul”, zice unul de-și plimbă câinele. Un altul i-o retează: „Norocul și-l face omul cu mâna lui”. Mai devreme, din interiorul imobilului se auzea rotor de bormașină. Zidul spart a fost pus, deja, în saci și rezemat de peretele blocului ce e măcinat de timp și vreme.
La o scară se vede o grindă principală. Nu e crăpată, dar în jur e plin de „cicatrici” în beton. Conturul apartamentelor, creionate cu despicături adânci, de la etajul doi în sus, blocul pare cocârjat. Aproape fiecare balcon are partea lui de bucată căzută, scările sunt mototolite în crăpături.
Doi moși bârfesc „fauna” apărută în ultima perioadă în bloc – „că se făcură aici apartamente cu ora” - și râd: „Te duci la curvă și te îngroapă betonul la cutremur”. Unuia zice că îi place unde stă: „E așa, zici că-i pe apă. Te leagănă până adormi!”. Cineva presupune ca moșul are probleme cu tensiunea și că nu construcția e de vină. „E de la poluare” - crede un coleg de scară, „că moșul trage toate noxele astea pe nas. Stă pe față ca și mine”. Un alt locatar, trupeș, i-ar da dreptate bătrânului: „Dacă mă apuc să zdupăi, cad la ăla de la cinci”. Și el locuiește la etajul opt.
Cum a scăpat scara 1 de „riscul seismic”
La parterul înalt al blocului de pe strada Gării de Nord numărul 6 puține magazine mai sunt deschise. Nu au dat faliment, i-a lovit legea care zice că nu poți desfășura activități comerciale în imobile cu „bulină roșie”. Interesant, mai există, totuși, câteva firme care sunt deschise: un fast food, o casă de pariuri și unul care face și vinde fotografii pentru cruci. „Au dat în judecată și au câștigat. Cel puțin ăla cu casa de pariuri a dat 18.000 de euro și a chemat o firmă privată să expertizeze scara unu, acolo unde are sediul. Așa a trecut scara 1 din categoria unu de risc seismic în categoria a doua”. Doamna Camelia este administratorul blocului-pericol, știe toată beleaua: acum blocul e împărțit pe categorii seismice. Corpul principal - cu excepția scării întâi – este prins în grad maxim de risc, cele cinci scări-anexă atașate sunt „în risc trei”.
Undeva, prin 2018, se ajunsese la o rezolvare a situației, lumea era fericită: ar fi trebuit să înceapă lucrările de consolidare. Se știa ce urmează - „se gândeau la tehnica aia nouă, prin injectare, cică e o metodă modernă, plus că reparau apartamentele și făceau și reabilitarea termică” - dar singura problemă era că nu toți locatarii erau de acord cu lucrările. Pe atunci erau mulți bătrâni, unii nu aveau cum să contribuie financiar, așa cum cerea legea. „Îmi ziceau că nu sunt interesați, că vor să moară în casa lor. Nu conta de ce”, își amintește administratorul. Pe urmă a apărut o nouă lege privind consolidarea, iar blocul de pe strada Gării de Nord a ajuns de unde a plecat: la etapa stabilirii gradului seismic. Prin martie anul trecut, deși au fost făcute sesizări și adrese către Primăria Capitalei, situația era ca în 2001, atunci când blocul-pericol căpăta „bulina roșie”.
„Care prioritate e mai mare decât cel mai mare bloc cu bulină roșie din București?”
„Ăștia de la Primărie nu știu ce să facă, sunt depășiți” crede domnul Gabi, locatar aflat la șuetă cu administratorul blocului – „iar unii de stau aici....Acum, cu Turcia ce au început să mai întrebe ce se mai aude cu consolidarea. Da’ să văruiască prin casă n-au făcut-o de când s-au mutat”. Primăria condusă de Nicușor Dan a mișcat ceva în problema blocului de pe strada Gării de Nord. În urma solicitărilor oamenilor, a dat un răspuns. Sec, aiurea, pus la avizier: „(...) având în vedere suprafața considerabilă a imobilului dumneavoastră, în funcție de prioritățile stabilite deja la nivelul acordului cadru pentru servicii de expertizare 538/15.11.2021 și capacitatea tehnico economică de expertizare a prestatorilor de servicii, vă vom anunța cu celeritate despre acțiunile AMCCRS în sensul expertizării imobilului dumneavoastră”. „Adică, ne-au tras pe dreapta”, suflă administratorul și izbucnește: „Care prioritate e mai mare decât cel mai mare bloc cu bulină roșie din București?”
„Ura și la gară”, râde unul și se amuză de un îndemn printat și lipit pe ușa unei scări cu „Nu trântiți ușa!”. „Nu că ar fi de zgomot”, crede bărbatul – „le e frică să nu cadă blocul”.
Unul dintre locatarii trecuți aici prin cutremurul din 1977 își aduce aminte: „Ce m-a mai mișcat atunci. Ce stres! Dar acum e și mai periculos. În fiecare zi poate să-ți cadă orice cărămidă în cap. Și mai rău e că se vând apartamentele pe nimic”.
În urmă cu o săptămână, primarul Nicușor Dan spunea, într-o conferință de presă, că în Capitală sunt sute de imobile pentru care s-a făcut expertizarea seismică, iar două blocuri mari vor intra în procesul de consolidare. Edilul crede că lucrurile se mișcă greu din pricina...locatarilor care nu sunt de acord la unison ca imobilele lor să intre în programul de reabilitare. Pe strada Gării de Nord, la numărul 6, realitatea e alta: „până să cadă la cutremur, hardughia asta o să omoare pe cineva. După ce vreunuia o să i se crape capul de cărămidă sau beton căzut, abia atunci or să înceapă lucrările”.
