Cel mai mare aisberg din lume este în mișcare, după mai bine de 30 de ani în care a stat lipit de fundul oceanului.

Acebergul, numit A23a, s-a desprins de coasta Antarcticii în 1986. Dar a eșuat rapid în Marea Weddell, devenind, practic, o insulă de gheață.

Cu o suprafață de aproape 4.000 de kilometri pătrați,este de peste două ori mai mare decât Londra Mare, scrie bbc.com.

În ultimul an, a plutit în derivă cu mare viteză, iar aisbergul este acum pe cale să se extindă dincolo de apele Antarcticii.

A23a este un adevărat colos, și nu doar lățimea sa impresionează.

Această placă de gheață are o grosime de aproximativ 400 m. Pentru comparație, London Shard, cel mai înalt zgârie-nori din Europa, are o înălțime de doar 310 m.

A23a a făcut parte dintr-o izbucnire în masă de aisberguri de pe platoul de gheață Filchner de pe Continentul Alb.

La vremea respectivă, acesta găzduia o stație de cercetare sovietică, ceea ce ilustrează cât de mult timp a trecut de la momentul în care a avut loc calvarul.

Moscova a trimis o expediție pentru a îndepărta echipamentele de la baza Druzhnaya 1, temându-se că acestea se vor pierde. Dar aisbergul tabular nu s-a îndepărtat prea mult de coastă înainte ca chila sa adâncă să îl ancoreze rigid de noroiul de fund al Weddell.

Așadar, de ce, după aproape 40 de ani, A23a este acum în mișcare?

"Am întrebat câțiva colegi despre acest lucru, întrebându-mă dacă nu cumva a existat vreo posibilă schimbare a temperaturii apei de pe platformă care ar fi putut să o provoace, dar consensul este că pur și simplu a venit momentul", a declarat Dr. Andrew Fleming, expert în teledetecție de la British Antarctic Survey.

"Era la sol din 1986, dar în cele din urmă avea să scadă (în dimensiune) suficient de mult pentru a pierde aderența și a începe să se miște. Am observat prima mișcare în 2020".

A23a a luat avânt în ultimele luni, i mpulsionată de vânturi și curenți, și trece acum de vârful nordic al Peninsulei Antarctice.

La fel ca majoritatea icebergurilor din sectorul Weddell, A23a va fi aproape sigur expulzat în curentul circumpolar antarctic, care îl va arunca spre Atlanticul de Sud, pe o traiectorie care a devenit cunoscută sub numele de "aleea icebergurilor".

Aceasta este aceeași mișcare de apă - și vântul de vest care o însoțește - pe care celebrul explorator Sir Ernest Shackleton a exploatat-o în 1916 pentru a scăpa din Antarctica după ce și-a pierdut nava, Endurance, în ghețurile de mare strivitoare.

Shackleton și-a îndreptat barca de salvare către Georgia de Sud, iar pe această insulă veți vedea frecvent bergs mari și tabulari, care se află în larg. Din cauza chilei blocurilor, acestea au tendința de a se fixa pe platoul continental puțin adânc al Teritoriului britanic de peste mări.

În cele din urmă, toți bergii, oricât de mari ar fi, sunt condamnați să se topească și să se ofilească.

Oamenii de știință vor urmări îndeaproape progresul lui A23a.

Dacă va eșua în Georgia de Sud, ar putea cauza probleme pentru milioanele de foci, pinguini și alte păsări marine care se înmulțesc pe insulă. Volumul mare al lui A23a ar putea perturba rutele normale de hrănire ale animalelor, împiedicându-le să-și hrănească puii în mod corespunzător.

Dar ar fi greșit să ne gândim la aisberguri ca fiind doar obiecte periculoase - Titanic și toate celelalte. Există o recunoaștere tot mai mare a importanței lor pentru mediul înconjurător în general.

Pe măsură ce se topesc, acești mari aisberguri eliberează praful mineral care a fost încorporat în gheața lor atunci când făceau parte din ghețarii care răzuiau de-a lungul patului stâncos al Antarcticii. Acest praf este o sursă de nutrienți pentru organismele care formează baza lanțurilor trofice din oceane.

"În multe feluri, aceste aisberguri sunt dătătoare de viață; ele sunt punctul de origine pentru o mulțime de activități biologice", a declarat Dr. Catherine Walker, de la Woods Hole Oceanographic Institution, care s-a născut în același an cu A23a. "Mă identific cu el; a fost întotdeauna acolo pentru mine".