Cel mai înalt om din lume s-a întâlnit cu cel mai scund

Cel mai înalt om din lume s-a întâlnit cu cel mai scund

Cel mai înalt om din lume, turcul Sultan Kösen, de 2,51 metri, și cel mai scund, nepalezul Chandra Bahadur Dangi, care măsoară doar 54,6 centimetri, s-au întâlnit joi la Londra, la invitația cărții Guiness a recordurilor, scrie ziarul francez 'Le Figaro'.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia celei de-a zecea ediții a "Zilei recordurilor" Guiness și a avut loc pe o peluză din centrul capitalei britanice, în apropiere de clădirea parlamentului, unde cei doi bărbați au luat ceaiul împreună. Fiecare a declarat că a așteptat cu curiozitate să-l cunoască pe celălalt.


'Sunt încântat să-l văd pe omul cel mai înalt din lume', a afirmat Chandra Bahadur Dangi, de 75 de ani, care purta haine tradiționale nepaleze. 

'Mă întrebam cât de înalt poate fi și până la ce nivel al piciorului meu va ajunge', a mărturisit turcul de 32 de ani, îmbrăcat cu un costum sobru și cu cravată roșie. El a recunoscut că are probleme de sănătate din cauza taliei sale, care îi afectează mai ales genunchii. 'Mă obosește să stau prea mult în picioare', a mai spus Sultan Kösen, . 

Creșterea veritigioasă a turcului a fost cauzată de o tumoare la hipotalamus.

A fost operat în 2010 și a luat medicamente pentru a controla nivelul hormonului de creștere. În 2012, a fost declarat vindecat, estimându-se că talia lui s-a stabilizat. Este obligat să utilizeze cârje la mers întrucât articulațiile sale nu sunt suficient de puternice.

AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENT Prima chestie care apare despre Bolojan...

2 George Simion îl dă în gât pe Ponta: „E în SUA, cu Sebastian Ghiță și Maior, încearcă să ajungă la Administrația Trump”

3 Marius Oprea sugerează că un apropiat al lui Călin Georgescu, Bogdan Vacusta, ar fi agent GRU

4 Portret / Drumul lui Ilie Bolojan spre politica înaltă a început de jos, fiind marcat de ambiția eficienței și încăpățânare

5 ALERTĂ DNA, la porțile UDMR! / Tribunalul Harghita a decis arestarea preventivă a vicepreședintelui CJ Harghita, Tihamér Barti