Pe 1 septembrie 1912 a avut loc, la București, premiera primului film istoric românesc. A fost considerat o capodoperă la nivel european, fiind unul dintre primele lungmetraje în adevăratul sens al cuvântului. În plus, filmul a supraviețuit până astăzi, putând fi vizionat și în prezent.

Scenă din filmul ”Independența României” 1912 FOTO wikipedia

Pe 1 septembrie 1912, la cinematograful Eforiei din București avea loc premiera filmului ”Independența României”, primul lungmetraj din istoria cinematografiei românești și totodată primul film istoric românesc. Succesul acestui film care dura două ore a fost incredibil. Timp de 22 de zile neîntrerupt, filmul a rulat la cinematograful Eforiei. După aceea și la ”Gloria”, dar și „Castelul cu Flori”. În anul următor filmul a rulat la ”Rahova”, ”Basarab”, dar și la „Marconi”, „Grădina Blanduziei”, ”Arenele Romane” și „Gioconda”. Este un succes absolut. Inclusiv la nivel internațional. Filmul ”Independența României” a rulat și în cinematografe din Franța, Austro-Ungaria, Italia, Germania, Rusia și Anglia. A fost vizionat inclusiv în renumitele cinematografe pariziene. ”O operă prodigioasă realizată în România de artiștii și regizorii Societății Filmelor de Artă din București”, titra revista franceză ”Cine-Journal” în vara lui 1912. La rândul său, celebra revistă ”Figaro” scria în aceea perioadă că ”producția este amețitoare, marcând o epocă în cinematografie”. Pe scurt, filmul ”Independența României" a fost cel mai îndrăzneț proiect cinematografic european din aceea perioadă.

O idee mult prea îndrăzneață într-o epocă de pioneriat a cinemtografiei

”Independența României" urmărea să evoce întâmplările din Războiul de Independență, din anul 1877-1878, petrecut cu numai 35 de ani înainte de realizarea filmului. Era un proiect ambițios pentru posibilitățile tehnice ale vremii, având în vedere că cinemtografia se afla încă în faza de pioneriat. În anul 1912, producțiile europene ale vremii, în special cele franțuzești, britanice și italienești, se axau în special pe povești de dragoste sau drame, inspirate de opere celebre, precum ”Mizerabilii” de Victor Hugo sau piesele shakesperiene. Erau filme cu o dinamică moderată, scurte. Adică un film dura maxim 45 de minute. Doar în Statele Unite, era filme care ajungeau la 60 de minute, elocvent fiind ”Oliver Twist”. Românii, deși fără experiență în domeniul cinematografiei, doreau un proiect mai mult decât îndrăzneț pentru aceea vreme, nebunesc pentru unii. Adică să facă un film foarte dinamic, cu mulți figuranți, costume, scene de luptă, dansuri și care să dureze două ore. În plus, se raportau la evenimente relativ recente, trăite de mulți dintre potențialii spectatori, deci impresia de realism trebuia să fie mare. Ideea i-ar fi venit actorului român Constantin Nottara. Cel puțin asta dezvăluia revista „Rampa" încă de la finele anului 1911. ”Maestrul Nottara este pe cale să facă operă patriotică redând Războiul României pentru Independență, printr-un film, astfel ca generațiile de astăzi vor învăța istoria luptelor de la 1877”, scriau jurnaliștii de la respectiva publicație.

”Independența României” FOTO wikipedia

De altfel, din același an se constituise deja o Societate Cinematografică a Actorilor Teatrului Național, printre care figurau și Constantin Nottara, însărcinat cu găsirea actorilor pentru distribuție, Petre Liciu-scenograf, Aristide Demetriade-regizor, dar și Vasile Toneanu, Nicolae Șoreanu și Iancu Brezeanu. Societatea a primit numele, în aceea perioadă, ”Filmul războiului pentru independență”. Pentru a realiza filmul, membrii societății au cerut bani de la Ministerul de Război. Aceștia le-au acordat subvenția cerută, dar tot financiar, pentru susținerea filmului, s-a implicat și Casa Regală a României . Și asta în condițiile în care suveranii aveau să să apară în film. Leon Popescu avea la rândul său să se alăture echipei de producție cu o sumă consistentă. În total, suma pusă la bătaie pentru realizarea filmului a fost de 400.000 de lei. Chiar și cu aceată finanțare consistentă, plus sprijinul Armatei Române pentru figurație și scenele de război, realizarea acestei producții era o imensă provocare în epocă. Era nevoie de multă muncă la scenariu, sincronizare perfectă la scenele de acțiune, mai ales că materialele cinematografice era scumpe și nu-și permiteau duble la nesfârșit. În plus, trebuia adusă aparatură de calitate, plus oameni care să știe să o mânuiască. În România, nu prea existau.

În chinurile producției. Armata avea ultimul cuvânt

Lucrurile s-au complicat mai ales după ce scenaristul și actorul Petre Liciu s-a îmbolnăvit și a murit. Era considerat un om cu o cultură extraordinară, ”cel mai cult dintre actorii noștrii", scria Nicolae Iorga. După ce a scris aproximativ jumătate din scenariu, Petre Liciu face o criză de rinichi și pe 1 aprilie 1912 moare. Scenariul este continuat de Constantin Nottara, dar și de Aristide Demetriade. Acesta din urmă, așa cum reiese din documentele vremii, a fost și regizorul filmului. Demetriade trebuia însă să asculte orbește de ofițerii Armatei Române, trimiși pe platouri, pentru scenele de luptă. Mai precis, reconstituirile bătăliilor, ale marșurilor, ale deplasărilor de trupe au fost făcute doar de militarii delegați, adică căpitanul Tomiță Dumitrescu, locotenent colonelul Scărlătescu și locotenentul Aslan. Evident, la scenele de luptă au fost cooptați și militari care chiar participaseră la luptele de la Plevna și Grivița, din urmă cu 35 de ani. Demetriade și-a exprimat nemulțumirea de câteva ori, mai ales că stilul cazon răpea din veridicitatea anumitor scene, plus că unii soldați figuranți se uitau direct în cameră.

”Independența României” FOTO wikipedia

”Decât să am o necuviință, mai bine tac", îi scria Demetriade lui Nottara. Filmările au avut loc în cartierul Cotroceni, acolo unde se afla și Palatul Regal, pe un platou de filmare amenajat, dar și la Otopeni - scenele de luptă-, plus în teren, la Măcin. Numele operatorului este destul de controversat. Specialiștii spun că cel care a operat aparatul de filmat a fost francezul Franck Daniau-Johnston, asistat de un alt doilea operator, necunoscut. De altfel, Grigore Brezeanu și Leon Popescu, din echipa de producție, s-au dus tocmai la Paris pentru a-l aduce pe operator. plus două aparate de filmat ”Prevost„. O franțuzoaică, Paula Cambon, s-ar fi ocupat de montajul filmului. Din distribuția filmului făceau parte actori celebri ai perioadei. N. Bulandra îl interpreta pe colonelul Cerchez, Vârgolici pe Ion C. Brătianu, Constantin Nottara pe Osman Pașa, Aristide Demetriade pe Carol I, iar soția sa, Constanța, pe doamna Elisabeta. Peneș Curcanul a fost interpretat de Aurel Athanasescu, iar Rodica de Jeni Metaxa-Doro. Au existat și incidente. De exemplu, Athanasescu, cel care-l juca pe celebrul Peneș Curcanul, s-ar fi împușcat singur cu o pereche de pistoale chiar pe platoul de filmare. Incidentul nu a fost însă grav, iar actorul s-a întors rapid la treabă.

O poveste patriotardă în care evenimentele reale se împleteau cu legendele

Filmările au început în februarie 1912 și au fost terminte pe 20 mai 1912. Premiera a fost însă programată pentru 1 septembrie, pentru a avea timp pentru montaje și scoaterea anumitor scene. Motivele au fost diverse, de la militarii care făceau figurație și efectiv se uitau insistent la cameră, fie până la jocul actorilor care nu a fost pe placul regizorului. În orice caz, filmul ”Indepenența României”, în varianta sa finală, prezentată la premiera de la cinematograful Eforiei, prezenta povestea luptelor date de armata română în Războiul Ruso-Turci din 1877-1878, cu accent pus pe bătăliile de la Grivița și Plevna. Evenimentele reale au fost îmbrăcate în legendele patriotice din poeziile lui Vasile Alecsandri despre Peneș Curcanul și soția sa, Rodica, ”Cei nouă și cu sergentul zece" și multe altele.

Filmul începe, de altfel, cu o petrecere sătească, de sărbătoare. Hora satului este întreruptă de ordinul de mobilizare iar personajele poeziilor patriotice ale lui Alecsandri pleacă la război. Inclusiv Peneș. Sunt surprinse scenele în care rușii sunt respinși și cer ajutorul românilor, trecerea Dunării și luptele de la Plevna și Grivița. Regina Elisabeta este surprinsă în timp ce împărțea sfaturi și decorații răniților, iar regele Carol I în diferite momente glorioase ale campaniei. Filmul se încheie cu o paradă reală, organizată pe 10 mai 1912 la București, în onoarea campaniei din Bulgaria. Filmul are inexactitățile specifice epocii, dar pentru aceea vreme a fost considerat o mare realizare. Fimul s-a păstrat la A.N.F.