Cei născuţi înainte de ’79 sunt vaccinaţi şi au o relativă imunitate la variola maimuţei

Cei născuţi înainte de ’79 sunt vaccinaţi şi au o relativă imunitate la variola maimuţei

„Vaccinul pentru variola umană asigură, din fericire, o eficacitate de 80-85 la sută din datele pe care le avem. Ceea ce înseamnă că persoanele născute după 1979, când nu a mai fost obligatorie vaccinarea, au un risc mare de a se infecta. Şi altceva ce este foarte important: prin vaccinare se asigură o imunitate durabilă de zeci de ani”, a precizat Adrian Marinescu pentru sursa citată .

Medicul a menţionat că variola maimuţei se transmite cu dificultate şi, de asemenea, mortalitatea este mult mai mică decât în cazul variolei. „Sunt două variante de virus atunci când vorbim de variola maimuţei. Este varianta din Africa de Vest care este mai blândă ca formă şi înseamnă o mortalitate mult sub 1%. Sunt cazurile pe care le avem acum în afara Africii. Şi a doua variantă e cea din Congo, adică Africa Centrală, unde într-adevăr vorbim de o mortalitate mai mare, de 10 la sută. Din fericire, nu avem astfel de cazuri în afara Africii”, a mai declarat directorul medical al Institutului „Matei Balş” din Bucureşti.

Cum ne protejăm

Adrian Marinescu a explicat şi cum ne putem proteja de boală mai ales acum în perioada vacanţelor. „În primul rând, rămânem calmi şi echilibraţi, ceea ce e foarte important. Nu trebuie nici măsuri restrictive, niciun fel de măsuri. Ne întoarcem la regulile de igienă despre care tot vorbim în bolile infecţioase, adică spălatul mâinilor cu apă şi cu săpun. Şi, foarte important: evitarea contactului cu o persoană care are simptomatologie, mă refer în primul rând la la o erupţie cu vezicule, evitarea contactului prelungit. În rest, nu trebuie să facem absolut nimic diferit”, a precizat medicul.

A doua variantă e cea din Congo, adică Africa Centrală, vorbim de o mortalitate mai mare, de 10 la sută. Din fericire, nu avem cu

medic infecţionist şi directorul medical al Institutulastfel de cazuri în afara Africii

Adrian Marinesui „Matei Balş“ din Bucureşti

Infecţionistul a prezentat şi care sunt simptomele bolii. „În primele zile, înainte de a apărea erupţia, e simptomatologie cu caracter general: febră şi dureri în gât. Pot fi dureri musculare, stare generală proastă, ganglioni inflamaţi. E greu să îţi dai seama. În momentul în care ai deja erupţie, ai erupţie cu vezicule care seamănă la un moment dat cu varicela de vărsat de vânt. Dar un ochi avizat pune uşor diagnosticul” a subliniat medicul.

1.882 de infectări cu variola maimuţei (monkeypox) au fost confirmate prin teste de laborator până acum în ţări din afara Africii, unde boala este considerată endemică. În săptămâna trecută au fost diagnosticaţi şi în România primii 4 pacienţi. Dintre ţările europene, Spania are cele mai multe cazuri, peste 300, potrivit datelor publicate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), arată g4media.ro . Instituţia îşi menţine evaluarea riscului general ca fiind moderat pentru persoanele care au parteneri sexuali multipli (inclusiv unele grupuri de MSM – bărbaţi care au relaţii sexuale cu alţi bărbaţi) şi scăzut pentru populaţie în general.

Ce decizii pregăteşte OMS

Între timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii caută un nou nume pentru această boală, iar săptămâna aceasta va convoca o întâlnire de urgenţă pentru a stabili dacă focarul va fi clasificat drept urgenţă de sănătate publică de interes internaţional. Decizia vine după ce peste 30 de oameni de ştiinţă au scris săptămâna trecută despre „necesitatea urgentă a unui nume nediscriminatoriu, care să nu stigmatizeze” pentru virus şi boala pe care o provoacă. Referirea continuă la virus ca având origine africană este atât inexactă, cât şi discriminatorie, au spus ei.

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că „focarul de variola maimuţei este neobişnuit şi îngrijorător”. „Din acest motiv, am decis să convoc Comitetul de Urgenţă conform reglementărilor internaţionale de sănătate săptămâna viitoare, pentru a evalua dacă focarul reprezintă o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional”, a subliniat el. Singurele alte boli în cazul cărora a fost emis în trecut acest nivel de alarmă au fost gripa porcină, poliomielita, Ebola, Zika şi COVID.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

5 Foarte interesante amănunte