Cei mai de temut războinici români din Evul Mediu au fost ”vitejii", o castă misterioasă de luptători care a dispărut fără urmă în negura istoriei. Erau, spun specialiștii, o îmbinare între cavalerul medieval european și elita cavaleriei orientale, capabili să mânuiască orice fel de armă.

Vitejii lui Ștefan cel Mare FOTO jurnaldebucovina.com

De-a lungul istoriei medievale mai multe națiuni s-au distins cu trupe de elită ajunse legendare. De exemplu, cavalerii, lăncierii elvețieni, samuraii sau husarii înaripați. Aparent, armatele române medievale nu s-au distins cu un corp de elită care să rămână în posteritate. Mai mult decât atât, cinematografia comunistă a pus accent, mai degrabă pe imaginea țăranului simplu care reușește să învingă, ca prin miracol, oștirile profesioniste ale vremii. În realitate, așa cum arată specialiștii, dar și o serie de cronici, în armatele medievale românești s-a distins un corp de elită, misterios, care a dispărut mai apoi fără urmă, din istorie. Se numeau ”viteji” și au reprezentat un grup legendar de războinici mai ales în oștirile lui Ștefan cel Mare .

"Aidoma cavalerilor occidentali”

În realitate armatele medievale românești nu se bazau pe țăranii dependenți aduși de la coarnele plugului. În mare parte, baza armatei era formată din steagurile boierești, mercenari și soldați profesioniști. Mai ales în timpul lui Ștefan cel Mare, adică în secolul al XV-lea, armatele Moldovei erau printre cele mai de temut forțe militare din zona est-central europeană, cu victorii importante asupra ungurilor, polonezilor și turcilor. Așa cum preciza medicul venețian Matteo Muriano, armata lui Ștefan cel Mare număra 60.000 de luptători, majoritatea călăreții. Din rândul acestora se distingeau ”vitejii", un corp de elită misterios. Specialiștii spun că aceștia erau de fapt trupe de cavalerie, din rândul micii boierimii, cea pe care Ștefan se baza pentru a contrabalansa influența marilor feudali.

Erau războinici crescuți doar pentru a face război, experți în mânuirea spadei, lăncii dar și a arcului. Combinau, se presupune, tehnici de luptă specifice cavalerilor occidentali, cu cele ale războinicilor de stepă. Adică puteau juca rol de cavalerie de șoc, dar erau capabili și să lanseze o ploaie de săgeți din goana calului, asemeni tătarilor. ”Vitejii, aidoma cavalerilor occidentali, îşi regăsesc raţiunea existenţei lor în războaiele purtate de suveran; nu întâmplător, prezenţa lor în cronică se face simţită în preajma evenimentelor aflate în legătură cu fapte de arme. Dacă stăpânirea unei suprafeţe de pământ era semnul distinctiv al unei demnităţi nobiliare, calitatea de „viteaz” reprezenta împlinirea unei vocaţii şi, de ce nu, a unei meniri: aceea de războinic”, precizează istoricul Constantin Crăescu în articolul său ”Vitejii lui Ştefan cel Mare”.

Până la ultimul om

Acești ”viteji" sunt prezenți în mai toate cronicile din timpul lui Ștefan cel Mare. Este posibil ca ei să fi existat ca elită încă din timpul lui Alexandru cel Bun, prezenți în bătălia de la Marienburg, de exemplu, contra cavalerilor teutoni. ”Mitropolitul, cu tot clerul bisericesc, i-au făcut o întâmpinare minunată şi frumoasă, dar mai ales proslăvind pe Dumnezeu pentru toate câte dăruise robului său, Ştefan voievod. Şi atunci a făcut acolo mare ospăţ mitropoliţilor şi vitejilor săi”, se arată în ”Letopiseţul anonim” al Moldovei. Acești viteji sunt mereu cinstiți la ospețe după bătălii. Cel mai probabil erau recompensați cu feude. Se presupune că acest corp de elită număra doar 3000 de luptători, aleși pe sprânceană, poate crescuți după reguli marțiale stricte, tocmai pentru a face parte din rândul „vitejilor.

„Numărul vitejilor era în jur de 3.000 în veacul al XVI-lea; în luptele lui Ştefan cel Mare ei sunt strălucita cavalerie boierească nimicită numai la 1476, în lupta de la Valea Albă, pentru a fi apoi făcută din nou”, preciza şi istoricul Nicolae Iorga . Se presupune că erau bine echipați, cu cămăși de zale, coifuri, probabil cuirase, deși trebuia să fie capabili și de acțiuni rapide. Au participat la toate campaniile majore ale lui Ștefan cel Mare. În bătălia de la Valea Albă, asemeni spartanilor lui Leonidsa, ”vitejii” au descălecat și au ținut piept armatei otomane tocmai pentru a asigura retragerea trupelor moldovenești înfrânte de otomani. Se spune că au luptat până la ultimul om, fără să se retragă. „Vitejii” dispar de pe scena istoriei, după moartea lui Ștefan cel Mare. Nu se știe care a fost destinul acestor luptători de elită.