Cei 3 foști generali DIE din anturajul lui Dragnea. Și firul care duce la Voiculescu. Și la multe altele...
Cei 3 foști generali DIE din anturajul lui Dragnea. Foarte interesant materialul „Un spion pentru baron”, publicat ieri de RISE Project ... Se cam vede pe ce filieră l-a ales Dragnea premier pe Grindeanu, între altele...
Mircea Haș vine din “statul paralel”.
A părăsit SIE în 2007, în primul mandat al lui Băsescu, ultima dată fiind activ la stația din Teheran, sub umbrelă diplomatică la ambasadă. Eliberează și postul oficial în 2008. Este expert în Orientul Mijlociu.
Altfel, s-a născut în Timiș și a intrat în Securitate la Arad, în 1972, cu grad de locotenent.
După doi ani la inspectoratul județean, tânărul ofițer Haș se transferă în corpul de elită: DIE (Direcția de Informații Externe), serviciul de spionaj ceaușist.
Prinde o perioadă prolifică, pe măsura unui dictator grandoman care coordona personal departamentul, încercând să conteze pe harta lumii.
Oarecum critic cu sovieticii, fenomen rar întâlnit în spatele Cortinei de Fier, Ceaușescu poza în liderul lumii a treia și flirta diplomatic cu dușmanul capitalist. Spionii săi profitau însă de orice minimă deschidere externă, ca să fure tehnologie din Vest sau să producă bani în Orient.
Între ’76 și ’80, Mircea Haș activează în Dar-Es-Salam, Tanzania. E încă locotenent major, sub acoperire de secretar III la ambasadă, iar Africa de Est îi ține adăpost la dezastrul din ’78.
Atunci a defectat la americani generalul Pacepa, adjunctul DIE, eveniment ce a compromis rețele, agenți, ofițeri și operațiuni pe tot globul. Departamentul a fost pulverizat. Cadrele, epurate masiv. Din cenușă a apărut CIE (Centrul de Informații Externe).
Căpitan acum, Haș continuă războiul rece la Bruxelles, Belgia, unde funcționează inclusiv cartierul general al NATO. “Lucrarea” se face în ’82 – ’84, tot sub statut diplomatic.
Apoi e avansat maior și rămâne cantonat la Centrală. Conduce o brigadă operativă. În postura asta îl prinde Revoluția și, prin haosul acelor zile, se transferă formal la Ministerul Apărării și iese rapid în rezervă. Nu pentru mult timp.
În următorii doi ani, aparatul de spionaj a fost mufat la KGB, după ce Ion Iliescu i-a plantat un agent sovietic în vârf. Nu era singurul caz. Din ’90 până în ’92, la SIE a comandat generalul Mihail Caraman, o legendă care penetrase NATO cu succes în anii ’60, dar marginalizat ulterior din cauza legăturilor cu rușii și monitorizat de contraspionaj.
În timpul ăsta, Mircea Haș operează la Budapesta, într-un context cam încordat, după violențele interetnice din martie 90 de la Târgu Mureș. Când revine din Ungaria în ’93, epoca Caraman e apusă, iar reorganizarea internă îl ține un timp la comandament.
Om de teren, pleacă din nou între ’98 și 2003. De data asta, chiar la rezidența din Tripoli, Libia, un avanpost tradițional pentru SIE.
Ceaușescu l-a cultivat economic, ideologic și îndelung pe Gaddafi. Contingente de ingineri și tehnicieni români plecau atunci în Africa de Nord ca să construiască rafinării, rețele de conducte sau fabrici de echipamente militare în “marea jamahirie socialistă”. Bogată în resurse și agresivă regional, Libia devenise totodată o zonă fertilă din punct de vedere operativ pentru serviciul de spionaj, inclusiv cel militar, care suda contacte de anduranță în lumea arabă.
Colonelul Haș cumulează două acoperiri diplomatice la Tripoli: însărcinat de afaceri și consilier pe probleme politice.
Ambele i-au deschis spații de manevră pe oriunde a spionat și s-au mai suprapus o dată, în intervalul 2003-2007, la ultima misiune. Cea din Teheran, Iran.
Haș a acționat de-a lungul timpului sub numele conspirative “Mircea Haiduc”, “Hanganu M.”, “Haralambie V.” sau “Petre Hulubei”. Și asta e doar ceea ce s-a scurs din sistemul ermetic în care a lucrat, altminteri cariera îi rămâne sub consemnul secretului de stat. Două dintre surse sunt publice: anuarul diplomaților și arhivele CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității).
Pe radarul CNSAS a intrat la grămadă cu diplomații din Ministerul de Externe, la verificările în masă de acum doisprezece ani. Era încă la post, în Iran. A făcut poliție politică în calitate de securist, au constatat cercetătorii, apoi au decis judecătorii. Verdictul final datează din 2009.
Îl urmărește fantoma unei operațiuni din tinerețe, când a încălcat drepturi fundamentale la liberă exprimare, opinie şi viaţă privată.
Dirija atunci o rețea informativă pe lângă un bărbat urmărit de Securitate pentru a fi recrutat și, implicit, șantajat cu un dosar mai vechi. Omul se manifestase dușmănos la adresa URSS într-o seară din 1957, elev de liceu fiind, când s-a îmbătat cu niște prieteni și a început să strige prin centrul Devei că e fiu de colonel care a murit la Cotul Donului (bătălie cu rușii din al doilea război mondial – n.n.) și vrea să termine ce a început taică-său. La percheziție, i-au găsit și un pistol în dulap.
În anii ’70, Haș a recrutat “obiectivul” pe baza materialului compromițător din anii ’50. Dar acesta a renunțat să mai colaboreze după un timp, din cauza “sănătății şi firii sale sensibile”, plus faptul că găsea imoral să-și toarne prietenii.
Patalamaua de “poliție politică” decorează astfel trecerea lui Mircea Haș în rezervă, cu gradul general de brigadă.
Există însă adrenalină și la pensia specială.
Veteranul intră imediat în afaceri de consultanță și în proximitatea unor miliardari cu legături politice și viitor penal. Își privatizează expertiza, deschide uși, dizolvă granițe, conectează oameni în piață. Și a început organizat, într-un fel de club al generalilor care au trecut de la SIE într-un SRL.
Adrian Isac
Isac și-a început cariera în spionaj tot în anii ’70. A condus cinci direcții vitale din DIE/CIE/SIE (Contraspionaj, Cifru și Mijloace Tehnice Operative, Antiterorism, Neproliferare și Informații). Misiuni: Luanda, Angola (’83- ’86), Beirut, Liban (’87- ’88), Tokyo, Japonia (’90). Toți anii aceștia, a acționat sub acoperirea comerțúlui exterior sau ca diplomat, lucrând inclusiv pe spațiul ex-sovietic. În 2005, a coordonat operațiunea de eliberare a ziariștilor răpiți în Irak.
În primele zile de civilie, Isac și Haș au înființat firma Elite Intelligence Consulting și l-au consiliat pe magnatul imobiliar Marius Locic, începând din 2008. Partener cu Gigi Becali, inclusiv în celula de la închisoarea Jilava, Locic a sfârșit condamnat în cazul răsunător de corupție al senatorului PSD, Cătălin Voicu, pentru care colecta mită.
În firma foștilor spioni, care aveau birourile chiar în clădirea Locic Meeting Point din Piața Dorobanți, a mai încăput un general SIE, ieșit în rezervă tot cu “promoția” din 2007: Ion Isar.
Pe acesta din urmă, Revoluția îl prinde în organigrama Romconsult, un institut al Securității care recruta forță de muncă în străinătate. În ’93, pleacă în Irak. Secretar II la ambasada din Bagdad. Ulterior, conduce Direcția Antiterorism din SIE. Stă o perioadă și în Japonia.
Al patrulea asociat (Ellite Intelligence Consulting) este Marius Stoian, finul de cununie al generalului (r) SIE, Teodor Dorobanțu, fost operativ în spațiul est-european, retras în 2009.
Dorobanțu și Stoian s-au cunoscut la Budapesta în anii ’90, unde primul era “diplomat”, iar al doilea corespondentul ziarului “Evenimentul Zilei”.
Mai târziu, în ‘98. Stoian devine corespondent la Chișinău pentru trustul Intact al lui Dan Voiculescu, în timp ce conduce „Fundația Moldo-Română pentru Comunicare și Mass-Media“ și „Jurnalul Național”, ediția de Chișinău. Sub guvernul Năstase, în anii 2000, finul generalului Dorobanțu este numit directorul proiectului „Dracula Park“ – un tun imobiliar care a început în zona Sighișoarei, bazat pe subscripțiile bănești ale populației, controversat și eșuat.
Oricum, afacerile au început cu un an înainte ca generalii să iasă propriu-zis din sistem.
În 2006, soțiile lui Isac și Dorobanțu se asociaseră deja cu nevasta corespondentului Stoian într-o firmă (Plus Concept & Consulting) Al patrulea partener aici era colonelul (r) Mugur Preda, fost căpitan de Securitate în Ploiești, apoi șef la secția prahoveană „Doi ș’un sfert“ (serviciul secret al Ministerului de Interne) în anii ’90. Firma era axată pe imobiliare.
“Eu m-am retras din toate firmele, acum lucrez pe persoană fizică autorizată”, susține Adrian Isac.
A înființat totuși în septembrie 2016 o companie (Enverra Consult & Trade) împreună cu Thomas Schiefer, un german stabilit în România, fost director general la compania austriacă Holzindustrie Schweighofer (tot în 2016).
De altfel, Isac l-a și consiliat oficial pe Schiefer cât timp neamțul a condus drujbele din România ale corporației austriece: “L-am sfătuit în vederea identificării unor oportunități legale de afaceri pe teritoriul României, asta a fost tot. A stat două luni acolo, iar firma noastră a apărut după ce am plecat de la Holzindustrie. El e un tip foarte drăguț, să știți.”
Dacă vreți să aflați mai multe, citiți articolul integral pe RISE Project .
