Ceferin deschide larg robinetul bani: premii mărite pentru cupele europene
Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), reunit, miercuri la Paris, a aprobat strategia pentru perioada 2024-2030, numită ''Uniţi pentru succes'', prin care se măresc premiile din competiţiile europene intercluburi.
Aleksander Ceferin, președinte UEFA
Comitetul Executiv a votat sistemul detaliat de distribuire a veniturilor pentru competiţiile masculine de club din 2024 până în 2027. Astfel, din pragul planificat de 4,4 miliarde de euro, 10% (440 milioane) este alocat solidarităţii, 7% (308 milioane) cluburilor neparticipante şi 3% (132 milioane) cluburilor care evoluează în tururile de calificare.
În plus, 25 de milioane de euro sunt rezervate pentru Liga Campionilor de fotbal feminin şi Liga Campionilor de tineret (Youth League).
Suma netă (după deducerea costurilor, a plăţilor de solidaritate şi a plăţilor către alte competiţii) este împărţită între cluburile participante (93,5%) şi UEFA (6,5%).
Din suma totală disponibilă pentru distribuire cluburilor participante (3,317 miliarde de euro), 2,467 miliarde (74,38%) vor fi împărţite între cluburile care concurează în Liga Campionilor (şi Supercupa Europei), 565 de milioane (17,02%) între cele din Europa League şi 285 de milioane (8,60%) între cele din Conference League.
''Raportul dintre cele trei competiţii a rămas la acelaşi nivel ca în actualul ciclu 2021/2024. Sumele de mai sus vor fi distribuite, prin trei piloni diferiţi: părţi egale, pilon de performanţă şi pilon de valoare'', a subliniat UEFA.
În timp ce procentul rezervat pentru ''părţi egale'' (27,5%) şi randament (37,5%) a crescut cu 2,5% şi, respectiv, 7,5%, ''pilonul valoric'' va consta în 35%, cu 10% mai puţin decât totalul pieţei şi coeficientul în ciclul curent.
Forul european a adăugat că ''explicaţiile detaliate şi sumele părţilor egale şi comisioanele de randament vor fi comunicate în zilele următoare''.
Potrivit UEFA, această strategie oferă o direcţie clară şi o foaie de parcurs pentru a ghida atât această organizaţie, cât şi comunitatea europeană de fotbal în general, şi îşi propune să consolideze rolul fotbalului în toate comunităţile europene, păstrând legătura integrală dintre fotbalul de masă şi competiţiile de elită.
Comitetul Executiv al UEFA a convenit de asemenea desfăşurarea Congresului Ordinar din 2025 la Belgrad în 3 aprilie, în timp ce următoarea reuniune a Comitetului Executiv este prevăzută pe 22 mai, la Dublin.
Sursa: adevarul.ro