Cecenii lui Ramzan Kadîrov, așa-numiții „kadîroviți”, ar fi primit ordin să tragă în soldații ruși ce refuzau să fie carne de tun în prima linie a frontului din Ucraina
Știrea conform căreia cecenii lui Ramzan Kadîrov, așa-numiții „kadîroviți”, ar fi primit ordin să tragă în soldații ruși ce refuzau să fie carne de tun în prima linie a frontului din Ucraina, a creat rumoare în rândul cititorilor. Măsura extremă nu este nicidecum o premieră pentru gândirea militară rusă.
Astfel, în timpul celui de-al doilea război mondial, a existat faimosul Ordin 227 emis de Stalin pe 28 iulie 1942 și cunoscut sub numele de ‘Nici un pas înapoi’.
Simplist spus, acesta decreta crearea de unități speciale de blocaj, pentru a descuraja trupele plecate la atac să se întoarcă în tranșee. Pe lângă asta, existau și alte prevederi, cum ar fi interzicerea trupelor de a se retrage de pe poziții, sub amenințarea unor pedepse foarte aspre.
Contextul în care Ordinul 227 a fost emis
După cum se cunoaște, planul Barbarossa – invazia URSS de către Germania nazistă și aliații săi - a surprins Armata Roșie într-o stare de dezorganizare totală. În perioada de început a campaniei, armata rusă suferă pierderi uriașe, atât în oameni cât și materiale. Cauzele acestui dezastru sunt multiple și trebuie căutate în perioada interbelică.
În primul rănd vorbim aici de masiva epurare pe care Stalin a făcut-o în corpul ofiteresc începând cu 1937. Astfel, cuprins de o paranoia ce avea se pare la baza informații false strecurate de agenți secreți germani, dictatorul sovietic va înlătura, și în majoritatea cazurilor și executa, majoritatea ofițerilor de rang înalt din Armata Roșie.
Iosif Stalin (rarehistoricalphotos.com)
Aceștia vor fi înlocuiți cu oameni în mare măsură incompetenți din punct de vedere militar, proveniți din rândurile ofițerilor inferiori, sau numiți pe criterii politice.
O altă cauza majoră a eșecului rus din această perioada a războiului era slaba dotare, precum și lipsa instrucției adecvate. Nu trebuie uitat faptul că aveau în față trupe de veterani care se comportasera excelent în campaniile din Polonia, Franța, Țările de Jos și Balcani, căpătând experiență.
Tehnica de luptă a rușilor, deși în număr mare, era depășită tehnic, exemple elocvente fiind tancurile și aviația care nu se puteau compara cu cele germane, la acea dată.
O altă problema spinoasă cu care Armata Roșie s-a confruntat în acele prime luni de război a fost și lipsa unei logistici adecvate, liniile de aprovizionare fiind lungi, sau lipsind cu desăvârșire.
Curajul și abnegatia soldatului rus nu putea fi pusă la îndoială, însă. Astfel, deși îmbătate de propaganda nazistă, trupele germane s-au văzut nevoite să recunoască acest aspect.
În primele luni ale atacului, germanii ocupă teritorii imense, ajungând până la periferiile Moscovei în decembrie 1941, de unde cu foarte mare greutate sunt respinși. Acest lucru le conferă, în ochii rușilor o aura de invincibilitate, mai ales după dezastrul din prima bătălie a Kievului.
Aici, germanii au reușit să încercuiască nu mai puțin de patru armate sovietice, bătălia fiind purtată între lunile august - septembrie 1941, numărul de prizonieri ruși fiind de peste 600 de mii.
Direcțiile inițiale ale atacului german
De reținut este faptul că, după toate estimările a fost cel mai mare număr de prizonieri de război luat în istorie.
Dezastre ca acesta, sau cel de la Rostov pe Don, unde soldații ruși s-au panicat și au fugit, lăsând orașul germanilor, au dus la apariția ideii, în mintea lui Stalin, a emiterii celebrului ordin.
‘Nici un pas înapoi’, conținut și efecte
Ordinul 227 a fost emis de Stalin pe 28 iulie 1942. În apărarea dictatorului sovietic trebuie spus că această măsură nu putea veni la un moment mai potrivit.
Armata era într-o derută totală, moralul era la pământ, iar imensele teritorii pierdute, printre care uriașele câmpuri cerealiere ucrainene, începeau să-și spună cuvântul asupra resurselor rusești.
“Cei care crează panică și lașii trebuie lichidați pe loc. Nici un pas înapoi fără ordine de la sediul superior! Comandanții care abandonează o poziție fără un ordin de la cartierul general superior sunt trădători ai Patriei” – este poate cel mai cunoscut fragment din ordinul emis.
Este evident faptul că o măsură trebuia luată, altfel, cel mai probabil, războiul era pierdut. Pe de altă parte, brutalitatea și absurditatea cu care Ordinul 227 a fost pus în aplicare a fost îngrozitoare.
Au fost trimise unități de blocaj, trupe speciale NKVD, care aveau misiunea de ‘descuraja’ unitățile trimise la atac să se întoarcă pe pozițiile inițiale.
Trupe germane avansând în Rusia
Cum făceau acest lucru?
Prin amplasarea de cuiburi de mitralieră în propriile tranșee, care aveau ca exclusiv rol de a trage asupra propriilor soldați în cazul în care ar vrea să fugă. Au început să nu mai fie admise nici măcar retrageri strategice, din poziții de neapărat.
În astfel de cazuri, ofițerii politici, cunoscuți sub numele de comisari, aveau misiunea de a crea curți marțiale ad-hoc, pentru a judeca și, în majoritatea cazurilor executa făptașii.
Totodată, a crescut numărul unităților speciale create din militari degradați sau chiar deținuți –atât politici și comuni-, cunoscute sub numele de batalioane penale.
- Citește și: „Bucătarul” lui Vladimir Putin, șeful grupului Wagner, recrutează personal în penitenciarele rusești: „Lăsa impresia unui maniac / Sunt interesați de criminali și tâlhari”
În teorie, acestor trupe, URSS-ul le mai dădea o șansă de a se reabilita, putând, în urmă unui comportament impecabil, să se întoarcă la unitățile lor inițiale.
De fapt, misiunile lor echivalau, de cele mai multe ori cu sinuciderea, fiind trimiși mereu în linia întâi, în cele mai periculoase și cu șanse minime de reușită atacuri.
Uneori erau folosiți pentru a slăbi pozițiile germane, atacând frontal prin câmpuri minate, abia apoi urmând atacul unităților convenționale.
Urmările Ordinului 227 și moștenirea lui peste timp
Filozofia militară rusă este diferită de a oricărei alte țări. Încă din perioada țaristă pierderile în vieți umane nu au fost relevante pentru comandanții ruși.
Ordinul 227 trebuie înțeles prin perspectiva acestui aspect. Parererile specialiștilor asupra acestei măsuri luată de Stalin în iulie 1942 sunt împărțite.
Astfel, există istoriografia rusă, care, în mod evident și logic de altfel, trece sub tăcere aspectele sumbre ale ordinului. Istoricii ruși îl văd ca pe o necesitate, considerând că fără această măsură, războiul era probabil pierdut.
În aceași măsură, există o categorie a cercetătorilor care consideră că barbarismul cu care a fost executat ordinul putea fi evitat, foarte mulți ruși murind nevinovați.
Femei din armata sovietică care se predau
Ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc. Astfel, așa cum am mai spus, starea de lucruri impunea o măsură drastică. Pe de altă parte, felul în care a fost aplicat ordinul, deciziile arbitrare care s-au luat, sunt cel puțin discutabile.
Totodată există un curent de opinie care spune că prin emiterea Ordinului 227, Stalin, în calitatea lui de comandant suprem, a făcut un gest disperat de a-și acoperi propriile erori. Ne referim aici la epurarea corpului ofiteresc, nementinerea armatei în stare de alertă în zilele premergătoare lansării invaziei, și așa mai departe.
Similitudinea pe care o vedem astăzi în situația din Ucraina este limpede. Unitățile de kadîroviti, care nu au reușit să convingă printr-o prestație solidă pe front, sunt folosite ca unități de blocaj, de intimidare a trupelor care își pierd curajul sau voința de a lupta și decid să se retragă.
După cum vedem, este o practică veche în armata rusă, aceea de a nu ține cont de viața propriilor oameni.
Poate în acest mod se explică și imensele pierderi pe care le-au suferit rușii în al doilea război mondial, precum și cele substanțiale pe care se pare că le au în actuala invazie a Ucrainei.
Referințe:
- M. Jones - How the Red Army Triumphed
- Liddell Hart - Istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial
- Robert H. McNeal - Resolutions and Decisions of the Communist Party of the Soviet Union
- Marina Osipova - From Stalin With Love
