La începutul anilor 80, situația din România devenise tot mai grea. Nivelul de trai scăzuse considerabil. Se crease un puternic cult al personalitații. Activiștii de partid erau mutați periodic dintr-o zonă în alta, era ceea ce s-a numit „politica de rotire a cadrelor”. Nimeni nu era la adăpost. Nemulțumirea era generală. În aceste condiții, mai mulți activiști de partid au hotărât să acționeze, să-l înlăture de la putere pe Ceaușescu. S-a decis ca unul dintre ei să se ducă la Moscova și să –i informeze pe ruși de ceea ce vor ei să facă. Vladuț Nisipeanu – care studiase la Universitatea Lomonosov – a fost ales să ia legătura cu conducerea sovietică. Dar, Securitatea, discret, îl urmărea. Așa că ajuns la graniță Vladuț Nisipeanu a fost dat jos din tren și reținut puțin timp de Securitate.

“Era în 1984. Situaţia externă era favorabilă nouă! Pentru că Ceauşescu îi fitilea şi pe ruși…El zicea că e deştept, dar nu era! Că rușii ştiau ce se întâmplă [în România] şi cum se întâmplă. Şi Brejnev şi Andropov şi ăsta la urmă [Gorbaciov] nu-l agreau [pe Ceaușescu]. (…) Eu am studiat în Rusia 6 ani de zile. Avam relaţii ca să mă duc acolo să-i informez. Era planificat ca eu să mă duc la Moscova, să-l informez pe Andropov că vrem să-l arestăm pe Ceauşescu. Să ştie şi ei, să ne ia în seamă, că altfel apărea deodată o scrisoare în care “un grup de tovarăşi ne-a cerut ajutor…” Şi venea din Rusia “în ajutor” tancuri, avioane şi elicoptere! Ca să evităm așa ceva, s-a hotărât să mă duc să discut la Moscova treaba asta. Securitatea nu mi-a dat voie sa plec. Am încercat să plec la un congres, la o consfătuire, la un schimb de experienţă despre ambalaje. Nu mi-a dat viză să plec nici pentru Moscova! Vă daţi seama, dacă nici la Moscova nu m-au lăsat să plec, dar într-o ţară capitalistă!? Am încercat la urmă să mă duc la Budapesta la un Congres de filatelie. La Budapesta urma sa iau legatura cu un prieten maghiar care avea relaţii cu Andropov. Andropov fusese mai înainte ambasador al U.R.S.S. la Budapesta. Şi, mă gândeam să mă duc de mână cu prietenul maghiar în partea de nord a Ungariei, spre graniţa maghiaro-sovietică. Și așa să ajung la Andropov. Când am ajuns la graniţa româno – maghiară am fost depistat și arestat. […] Așa că nu am mai ajuns la Budapesta”.

[Interviu realizat de Silvia Iliescu, 1999]