Ceaiul perfect pentru un somn odihnitor. Cum se prepară corect băutura care face minuni seara, la culcare
Un somn odihnitor este esențial pentru buna funcționare a organismului, dar și a activității cerebrale pe parcursul zilei. Ceaiul de mușetel are un efect calmant și relaxant, băutura fiind indicată persoanelor care suferă de insomnii și au dificultăți de odihnă.
O cană cu ceai de mușețel induce un somn odihnitor FOTO Shutterstock
Conform cercetărilor realizate de Molecular Medicine Report, apigenina prezentă din abundență în această băutură influențează activitatea anumitor receptori din creier, reducând stările de anxietate asociate cu problemele de somn.
Mai mult, studiile efectuate asupra femeilor care tocmai au dat naștere unui copil arată că acestea s-au odihnit mult mai bine când au consumat ceai de mușețel înainte de culcare. Rezultatele sunt comparate pe subiecți care au caracteristici similare, dar care nu au urmat același program cu băutura pe bază de plante, arată sfatulmedicului.ro
Bogat în flavonoizi, substanțe cu un puternic efect antioxidant, ceaiul de mușețel este recomandat de specialiști persoanelor care sufera de bolicardiace. Studiile efectuate de Journal Circulation atestă că flavonoizii au capacitatea de a reduce tensiunea arterială și de a menține valorile colesterolului în parametri optimi. Acestea sunt printre cele mai frecvente două cauze care determină probleme cardiovasculare.
Ceai de musetel: mod de preparare
Ceaiul de mușețel se prepară ușor și rapid, fie folosind florile proaspăt culese ori uscate și mărunțite, fie cu ajutorul pliculețelor găsite în farmacii sau magazine naturiste.
Indiferent de starea mușețelului pe care îl vei folosi, ceaiul se prepară astfel:
- Pregătește florile pentru a realiza infuzia. Cantitatea acestora va diferi în funcție de forma în care le vei folosi. Ca regulă generală, proporția dintre mușețelul uscat și cel proaspat este de 1:4 lingurițe pentru o cană de 200 de mililitri.
- Pune apa la încălzit. Aceasta nu trebuie să ajungă în punctul de fierbere, fiind suficient să atingă temperatura de 80-90 de grade Celsius pentru a obține o băutură potrivită nevoilor tale.
- Adauga plantele în apa fierbinte și amestecă puțin cu ajutorul unei lingurițe, apoi pune o farfurie deasupra ibricului pentru a lăsa planta să se infuzeze.
- Așteaptă cel puțin 4-5 minute pentru ca mușețelul să își elibereze toate substanțele nutritive.
- Îl poți consuma ca atare sau îndulcit/aromat după propriul gust. În cazul problemelor digestive sau de somn este recomandat ca acesta să fie băut călduț, pentru a accelera actiunea. Este ideal și rece, proprietățile acestuia rămânând neschimbate indiferent de temperatură.
Sursa: adevarul.ro