Ceaiul care îmbunătățește sănătatea creierului și protejează inima. Este util și în lupta cu excesul de kilograme

Ceaiul care îmbunătățește sănătatea creierului și protejează inima. Este util și în lupta cu excesul de kilograme

Sunt mai multe ceaiuri care aduc beneficii pentru sănătate și siluetă. Unul dintre ele contribuie la protejarea aparatului reproducător feminin prin acțiunea sa antiseptică și analgezică.

Ceaiul din flori de iasomie contribuie la protejarea aparatului reproducător feminin Foto: Arhivă

Ceaiul din flori de iasomie contribuie la protejarea aparatului reproducător feminin Foto: Arhivă

Iasomia, cunoscută și ca „ darul lui Dumnezeu ", este o plantă care, în numeroase culturi, simbolizează iubirea, speranța și fericirea. Deși face parte adesea din compoziția parfumurilor și a produselor cosmetice, ea este folosită și într-o largă arie de afecțiuni, iar ceaiul de iasomie aduce numeroase beneficii.

Cum se prepară ceaiul de iasomie

Pentru acest ceai ai nevoie de o linguriță de iasomie, care se pune în 250 ml de apă fiartă. Se lasă la infuzat 2-3 minute, după care se strecoară şi se consumă. Zilnic se pot bea două căni.

Ceaiul de iasomie este o băutură care se consumă de secole și se caracterizează printr-o aromă florală delicată. Se servește fierbinte sau rece, cu gheață, fiind adesea combinat cu ceaiul verde, pentru a-și potența reciproc efectele benefice. Conține mulți antioxidanți, în special catechine, care ajută la combaterea radicalilor liberi din organism, și polifenoli, substanțe cu efect antiinflamator. De asemenea, acest ceai are în compoziție potasiu și cafeină. Chinezii obişnuiesc să bea vara ceai de iasomie pentru a reduce transpiraţia şi stările de rău cauzate de căldură, relatează Click! Sănătate .

El este și un supliment alimentar cu rol calmant și protector al aparatului urogenital feminin. Ceaiul din flori de iasomie contribuie la protejarea aparatului reproducător feminin prin acțiunea sa antiseptică și analgezică.

Îmbunătățește sănătatea creierului și protejează inima

De asemenea, ceaiul de iasomie are proprietăți care îmbunătățesc sănătatea creierului. Cofeina din compoziția acestuia stimulează sistemul nervos, sporește activitatea creierului și ajută la eliberarea neurotransmițătorilor care îmbunătățesc starea de spirit, cum ar fi dopamina și serotonina. După consumul acestui ceai te vei simți mai relaxant, mai plin de energie și vei avea o memorie mai bună.

Studiile au demonstrat că polifenolii pe care ceaiul de iasomie îi conține protejează inima în mai multe moduri. În primul rând, previne oxidarea colesterolului LDL din sânge, adică împedică lipirea acestuia de pereții arterelor și implicit îngustarea vaselor de sânge. În al doilea rând, aceste substanțe scad factorii de risc pentru bolile de inimă, cum sunt trigliceridele și nivelurile de colesterol.

Ajută la slăbit

Iasomia contribuie la pierderea în greutate, mai ales când este combinat cu ceaiul verde. Efectul se produce datorită catechinelor, care ajută la accelerarea metabolismului și implicit la arderea caloriilor (cu până la 16%). Un alt avantaj este că ajută la îmbunătățirea digestiei și la reducerea balonării, ceea ce poate contribui indirect la pierderea în greutate printr-o digestie mai eficientă și prin eliminarea retenției de apă.

Antioxidanții din acest ceai au beneficii și pentru sănătatea orală. Consumat regulat, ceaiul de iasomie previne acumularea plăcii dentare și cariile, deoarece inhibă creșterea și dezvoltarea bacteriilor în cavitatea bucală. Un alt avantaj este că împrospătează respirația prin neutralizarea mirosurilor neplăcute provocate de bacterii.

Contraindicații

Având în vedere conținutul de cafeină, persoanele sensibile la această substanță pot experimenta efecte secundare: nervozitate, palpitații, insomnii, greață sau dureri de stomac. Această băutură poate avea efecte anticoagulante ușoare, iar persoanele cu alergie la măslin sau frasin trebuie să-l evite, deoarece pot exista reacții alergice!

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Nu vreau să o las pe Alexandrescu și nici pe Ciutacu să scape așa ușor, doar cu amenzile date de CNA”

2 Imaginea zilei...

3 VIDEO Moment istoric în SUA! / Trump a semnat decretul prin care ordonă desecretizarea dosarelor celor trei asasinate care au zguduit America

4 Patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, mesaj pe Facebook...

5 Oana Zăvoranu a dezvăluit cum și-a pierdut averea, după ce a moștenit două milioane de euro. „Nu mai am bani”