„Cea mai urâtă fântână din lume”, într-un oraș patrimoniu UNESCO. A costat 1,8 milioane de euro și este considerată „o rușine”

„Cea mai urâtă fântână din lume”, într-un oraș patrimoniu UNESCO. A costat 1,8 milioane de euro și este considerată „o rușine”

Inaugurată la sfârșitul lunii octombrie, noua fântână, criticată și pentru costul ei exagerat, continuă să facă valuri, suscitând glume și furie pe rețelele de socializare, informează AFP, citată de Agerpres.

Cea mai urâtă fântână din lume

Cea mai urâtă fântână din lume Foto: facebook/Michael Ludwig

Unde se află cea mai urâtă fântână din lume? La Viena, în Austria!”, scriu criticii monumentului pe rețelele de socializare.

O rușine!”, „Ce oroare!", „E o glumă?" - au fost reacțiile internauților austrieci la vederea monumentului din beton format din 33 de personaje, care par să fie modelate de copii de grădiniță, dispuse în jurul unui jet de apă.

Fântâna a fost comandată de municipalitatea social-democrată pentru a marca 150 de ani de la implementarea sistemului de aprovizionare cu apă de izvor, un sistem de care Viena este mândră. A fost inaugurată cu mare pompă într-un cartier defavorizat pe 24 octombrie de către primarul Michael Ludwig, care a descris-o ca fiind „interesantă”, alături de președintele ecologist austriac Alexander Van der Bellen.

Colectivul vienez Gelitin, care a câștigat concursul de proiecte, a propus un concept care ar fi trebuit să „reprezinte responsabilitatea societăţii faţă de apă, a cărei protejare devine din ce în ce mai importantă”, în contextul episoadelor de secetă severă, potrivit consilierului pentru climă Jürgen Czernohorszky.

Dar această fântână contemporană nu este pe gustul tuturor. Pe rețeaua de socializare X, utilizatorii subliniază contrastul de stil comparând-o cu o fântână neoclasică, apreciată pentru grandoarea sa şi care se află în faţa Parlamentului din acest oraş inclus pe lista patrimoniului UNESCO.

Un mesaj scris în engleză pe contul Culture critic şi care îşi exprimă regretul că „doar atât s-a putut pentru 1,8 milioane de euro luaţi de la contribuabili” a fost vizionat de peste 7,5 milioane de ori în această ţară cu 9 milioane de locuitori.

În plus faţă de dezbaterea recurentă asupra locului artei moderne în spaţiul public, costul monumentului reprezintă un element greu de acceptat de către vienezi. „Lux” în timp ce „costul vieţii este mega-scump”, a scris pe Facebook Herbert Kickl, liderul partidului de extremă dreapta FPO, care conduce în sondaje înainte de alegerile legislative de anul viitor.

Contactaţi de AFP, nici municipalitatea din Viena, nici cei patru autori ai sculpturilor, care formează colectivul Gelitin, cunoscut pentru creaţiile sale provocatoare, nu au reacţionat deocamdată după apariţia acestei polemici.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…