Cea mai periculoasă rasă de câini din lume, dezvăluită de un expert în comportamentul canin VIDEO
Câinii sunt considerați cei mai buni prieteni ai omului. Patrupezii sunt loiali și iubitori, însă pot fi și periculoși, conform unui expert în comportamentul canin, care a dezvăluit care este, din punctul său de vedere, cea mai periculoasă rasă din lume, conform Mirror.
Orice câine poate fi periculos, fie el de talie mică sau mare. FOTO Shutterstock (Arhivă)
Will Atherton, care oferă sfaturi de dresaj canin pe TikTok, unde este urmărit de peste 900.000 de internauți, a dezvăluit de curând care este cea mai periculoasă rasă de câini de pe planetă.
Expertul a mărturisit că a lucrat cu „numeroase rase de câini cu comportamente extrem de diferite”. Comportamentele pe care le-a întâlnit au variat de la „lucruri simple” la „comportamente incredibil de periculoase, agresive”, ceea ce înseamnă că știe mai multe decât majoritatea despre câinii periculoși.
Totuși, el a explicat: „Când mi se pune tot timpul această întrebare, «care este cea mai periculoasă rasă?», da, ar putea fi câteva rase, dar realitatea este că cea mai periculoasă rasă este cea care nu a fost dresată corespunzător. Cea care nu are un stăpân iubitor în viața sa, capabil să o ghideze și să o îndrume prin viață în siguranță.”
Potrivit specialistului, orice câine poate fi periculos, fie el de talie mică sau mare.
„Toți câinii au posibilitatea de a mușca. Toți câinii pot fi periculoși. Da, cu cât sunt mai mari și mai puternici, răul pe care îl pot provoca este mai mare. Dar realitatea este că, dacă nu vă dresați câinele în mod corespunzător, puteți avea un câine periculos - indiferent dacă este un Chihuahua sau un Mastiff Englez”, a spus Atherton.
Sursa: adevarul.ro