Cea mai mare migraţie internă din ultimii 25 de ani
Anul trecut, în țara noastră s-a stabilit un record. Conform Institutului Național de Statistică (INS), 389.000 de oameni și-au schimbat domiciliul dintr-o localitate a României în alta, tot din România, scrie Barbu Mateescu pe PressOne.ro .
Vorbim despre cea mai mare migrație internă din 1991 încoace. Iar situația este și mai impresionantă dacă luăm în calcul două lucruri:
− Populația totală a României e în scădere constantă, an după an. Prin comparație cu statisticile de acum un deceniu sau două, migrează dintr-o localitate în alta mai mulți români, dar dintr-un total mult mai mic;
− Conform INS, "schimbarea domiciliului se consideră efectuată la data când organele de poliție au înscris mențiunea de schimbare a domiciliului în actul de identitate".
În alte cuvinte, dacă te-ai născut în Bacău, te-ai stabilit la Cluj acum un an și de atunci locuiești în chirie, adresa din cartea ta de identitate este tot cea din Bacău și, potrivit statului român, nu ți-ai schimbat domiciliul.
Numărul de 389.000 de oameni nu cuprinde, așadar, întreaga migrație internă.
În continuare, când scriu despre "a câștiga" sau "a pierde" locuitori, mă refer exclusiv la soldul schimbărilor de domiciliu: oameni care vin din alte județe minus oameni care pleacă în alte județe. Nu iau în calcul nașteri, decese sau migrație spre exterior.
Acestea fiind zise: doar 10 județe, din totalul de 41, sunt pe câștig.
Celelalte 31 de judeţe au pierdut locuitori.
Pe plus se află: Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Giurgiu, Iași, Ilfov, Sibiu, Timiș. Județele cu cele mai mari pierderi sunt cele din sudul Moldovei și din nordul Munteniei (Galați, Vaslui, Brăila), dar și Teleorman și, oarecum surprinzător, municipiul București.
Este al 9-lea an consecutiv în care numărul celor care se stabilesc în Capitală este mai mic decât numărul celor care pleacă de acolo în alt oraș din România.
2016 nu este un accident. Dacă ne uităm la fiecare dintre ultimii 10 ani, există doar 10 județe care oscilează, adică sunt ani în care câștigă și ani în care pierd locuitori.
Pentru celelalte 32 de județe (inclusiv Capitala), ești fie câștigător an de an (Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Giurgiu, Ilfov, Sibiu și Timiș), fie în continuă și neîntreruptă reducere de populație (Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, plus municipiul Bucureşti).
Cele 10 judeţe care câştigă din migraţia internă
Putem merge și mai departe în trecut. INS are date din 1991 până în 2016 inclusiv, care arată că fenomenul este extrem de solid și îndelungat:
− Arad, Sibiu și Timiș au crescut fără întrerupere de la Revoluție încoace (!).
− Bihor a crescut 25 de ani din 26.
− Ilfov, 24 din 26.
− Constanța, 24 din 26 (pe pierdere, doar în ultimii doi ani ai lui Mazăre).
− Clujul, 23 de ani din 26 (care sunt cei trei ani de pierdere? primii trei din ultimul mandat al lui Funar).
− Brașov, 21 din 26 (problema temporară a fost disoluția industriei, la finele anilor '90).
− Giurgiu, 21 din 26 (pe pierdere doar în primii cinci ani de după Revoluție).
− Iași a avut mulți ani de pierdere, dar, de la integrarea în UE, este în creştere constantă.
Dacă adăugăm Bucureștiul la lista acestor județe − până la urmă, mulți dintre locuitorii Ilfovului acolo lucrează de fapt − și analizăm datele de la recensăminte, observăm că, în 1992, în aceste 11 județe locuiau o treime dintre români, iar acum locuiesc 41,5%.
Dacă luăm în calcul și migrația internă care nu e vizibilă în statisticile INS, ajungem la o valoare apropiată de 50%.
Vorbim, deci, despre o jumătate de țară care este:
− pe creștere economică,
− pe creștere demografică,
− concentrează industria și ramurile post-industriale,
− deține facultățile performante.
Transilvania este supra-reprezentată în listă (6 județe din 10), dar generalizările regionale nu-și au locul. În planul migrației, Maramureșul și Sălajul seamănă mai degrabă cu Buzăul și cu Teleormanul decât cu Timișul sau Clujul.
Sub formă de concluzie, mă concentrez asupra unui lucru: faliile economice se adâncesc.
În primul an de după integrarea în UE, salariul mediu net în județele aflate pe pierdere era de 1133 lei, iar în cele aflate pe creștere, de 1304 de lei. Diferența era destul de mică, de 171 de lei. Între timp, ea a crescut de două ori și jumătate, ajungând la 414 lei.
Acest lucru e aparent ilogic din punct de vedere economic. Presupunând că migrația spre străinătate a afectat toate județele cam la fel, sosirea constantă a forței de muncă într-un județ ar trebui să ducă la scăderea salariilor în județul respectiv (fiindcă există mai mulți candidați pentru un loc de muncă).
În practică, vedem că se întâmplă fenomenul invers. Explicația ține de plata înaltă a muncii din orașele universitare, unde apar cu relativă lejeritate antreprize IT, firme de intermedieri financiare și servicii complexe.
În același timp, este vorba și despre valoarea redusă a investițiilor private din județele pe pierdere; când aceste investiții sunt importante (de pildă, Renault în Argeș), ele nu atrag o forță de muncă numeroasă din județele învecinate.
Avem două drumuri în față:
1. Cel pe care se merge în mod natural: adâncirea diferențelor între zonele care câștigă și cele care pierd de pe urma structurii actuale a economiei.
Discursurile publice se mulează deja pe decalaje, adâncind sentimentul de separare între cele două părți ale societății.
Pentru orașele din județele aflate pe val încep deja provocări majore în ceea ce privește acomodarea nou-veniților și integrarea lor în zone periurbaneconectate în mod eficient la centrele de producție.
Iar dacă autoritățile din zonele aflat pe pierdere nu se trezesc, vor deveni irelevante politic (deoarece compoziția pe județe a Parlamentului e dată de populațiile județelor).
2. Încurajarea dezvoltării în zonele rămase în urmă.
Legătura între dezvoltare și prezența unei autostrăzi este destul de evidentă. IT-ul oferă șansa suprascrierii problemelor de conectare concretă la Vest, dar pentru asta e nevoie de o schimbare profundă în sistemul educațional.
Dificultățile în urmărirea acestui drum sunt două: lipsa voinței politice și incapacitatea tehnică a birocrației românești de a lansa proiecte de anvergură care să se soldeze cu succes.
PNL și USR se concentrează aproape exclusiv asupra României aflate pe creștere. În ceea ce privește coaliția aflată la guvernare, aceasta măsoară calitatea cheltuirii de fonduri în teritoriu prin cuantumul lor, și nu prin efecte.
Ca atare, destinația banilor este adesea ridicol de îndepărtată de necesitățile pe termen mediu și lung ale comunităților respective.
