Cea mai lungă conductă de apă potabilă din România, de 164 kilometri, va fi construită la Cluj
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţă semnarea contractului de construire a primei secţiuni a celei mai mari conducte de apă potabilă din România, de 164 de kilometri, între Cluj-Napoca şi Zalău, din fonduri europene.
"Cea mai lungă conductă de apă potabilă din România se va realiza la Cluj. Miercuri, 16 martie a.c., a fost semnat contractul de lucrări privind construirea primei secţiuni din traseul conductei de aducţiune Cluj-Sălaj, respectiv tronsonul aflat pe teritoriul judeţului Cluj. În valoare de 222.563.828 lei, contractul este parte a programului de investiţii finanţat din fonduri europene, în valoare de 355,6 milioane de euro, implementat de Compania de Apă Someş S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Judeţean Cluj este acţionar majoritar", se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de CJ Cluj.
Sursa: Consiliul Judetean Cluj / Facebook
Conform sursei citate, traseul conductei vizate de acest contract are o lungime de 95,72 de kilometri şi va străbate unităţile administrativ-teritoriale Cluj-Napoca, Chinteni, Vultureni şi Aşchileu, iar execuţia va dura 27 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Lungimea totală a conductei care leagă municipiile Cluj-Napoca şi Zalău este de 164 kilometri.
"Construirea celei mai lungi aducţiuni de apă potabilă din ţară este una dintre cele mai importante investiţii din cadrul acestui mega-proiect european. Aceasta va contribui la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor şi a afacerilor din zona de nord a judeţului Cluj şi, practic, din întreg judeţul vecin", declară preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, potrivit sursei citate. AGERPRES / (AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)