Cea mai cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, ucisă în explozia unei bombe
Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, aflată la originea unor acuzații de corupție care au provocat alegeri anticipate în țara sa în luna iunie, a fost ucisă luni în explozia unei bombe care fusese plasată sub mașina ei, relatează AFP și Reuters.
În cursul unei conferințe de presă, premierul Joseph Muscat (centru-stânga), al cărui anturaj apropiat a fost ținta unor atacuri violente lansate de dna Caruana Galizia, a denunțat un act 'barbar' și a ordonat forțelor de ordine să-și concentreze toate resursele pentru ca autorii atacului să fie aduși în fața justiției.
'Ceea ce s-a petrecut astăzi este inacceptabil din mai multe puncte de vedere. Astăzi este o zi neagră pentru democrația și libertatea noastră de expresie', a declarat el.
'Nu voi avea liniște până când nu se va face dreptate', a promis premierul maltez, lansând un apel la unitate națională.
În vârstă de 53 de ani, Caruana Galizia a lucrat ca publicist la mai multe instituții media din Malta, dar era cunoscută mai ales pentru blogul în care a denunțat mai multe cazuri de corupție.
La începutul lunii iunie, Partidul Muncii condus de Joseph Muscat, la putere din 2013, a obținut victoria în alegerile legislative anticipate convocate în urma unei serii de scandaluri în care au fost implicați apropiați ai acestuia și în dezvăluirea cărora Caruana Galizia a avut un rol central.
Ministrul Energiei, șeful de cabinet al lui Muscat și chiar soția premierului au fost suspectați că dețin conturi off-shore dezvăluite în scandalul Panama Papers.
Muscat a dezmințit categoric acuzațiile și a promis că va demisiona dacă acestea vor fi dovedite.
În primăvară, revista Politico o clasa pe Caruana Galizia printre cele '28 de personalități care fac să se miște Europa', descriind-o drept 'un WikiLeaks întreg într-o singură femeie, în cruciadă împotriva lipsei de transparență și a corupției în Malta'.
Luni, în jurul orei locale 15.00, o explozie puternică a distrus mașina în care se afla Caruana Galizia, în apropiere de casa ei, caroseria arsă a vehiculului fiind aruncată de suflu pe un câmp din vecinătat.
AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)