Ce urmează să se întâmple? Priviți ce se întâmplă în zona Mării Negre

Ce urmează să se întâmple? Priviți ce se întâmplă în zona Mării Negre

Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe Twitter și Telegram, pe 30.12.2022, în zona litoralului românesc și în Marea Neagră au zburat mai multe mijloace de cercetare aeriană aparținând unor state membre NATO, respectiv SUA, Marea Britanie și Italia.

La îndeplinirea misiunilor de tip ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) au participat o dronă de tip RQ-4B Global Hawk și trei avioane de cercetare radioelectronică (RC-135W Rivet Joint, Gulfstream G550 și CL650 ARTEMIS).

Misiunea UK - două Eurofigher, un Boeing RC-135W Rivet Joint și un avion-cisternă Airbus KC2

În primul rând, a atras atenția o misiune de cercetare a Forțelor Aeriene ale Marii Britanii, care se desfășoară mai rar în această regiune. La aceasta au participat un avion de cercetare radioelectronică de tip Boeing RC-135W Rivet Joint (Airseeker), două avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon FGR.4 (care a escortat aeronava Boeing deasupra Mării Negre) și un avion-cisternă Airbus KC2 Voyager.

Aeronava principală a misiunii, RC-135W Rivet Joint, a decolat de la Baza Aeriană Waddington din Marea Britanie și a ieșit deasupra Mării Negre de pe teritoriul României. Avionul, cu numărul de înregistrare ZZ665 și indicativul radio RRR7260, a efectuat mai multe treceri la limita sudică a FIR Sevatospol, adică în zona centrală a Mării Negre.

Avionul de cercetare britanic a fost escortat deasupra Mării Negre de două avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon FGR.4, care au decolat de la Baza Aeriană Akrotiri de pe Insula Creta. Numai una dintre aeronave, cu numărul de înregistrare ZK362 și indicativul radio PSYCHO61, a evoluat cu transponderul de la bord pornit, fiind identificat astfel în trafic.

Activitatea avioanelor de cercetare și de luptă britanice a fost susținută de un avion-cisternă Airbus KC2 Voyager.

Ca și avioanele de vânătoare, Airbus KC2 Voyager a decolat tot de la Baza Aeriană Akrotiri de pe Insula Creta. Aeronava, cu numărul de înregistrare ZZ330 și indicativul radio RRR9954, a evoluat în zona litoralului românesc, unde a realimentat în aer avioanele britanice.

Incidentul cu Su-27 rusesc i-a determinat pe britanici să fie mai precauți

Forțele Aeriene ale Marii Britanii au început să execute acest tip de misiune de cercetare în Regiunea Mării Negre după 29 septembrie, când un avion de vânătoare rusesc de tip Su-27 a lansat o rachetă în direcția unui avion britanic de cercetare radioelectronică RC-135W Rivet Joint.

De atunci, avioanele de cercetare britanice ies deasupra Mării Negre numai sub escorta avioanelor de vânătoare. Trebuie precizat faptul că, în urma incidentului, frecvența zborurilor de cercetare britanice în regiune a scăzut în mod semnificativ.

Misiune de cercetare a Forțelor Aeriene ale SUA

Pe lângă mijloacele aeriene britanice, pe 30 decembrie, deasupra apelor neutre ale Mării Negre s-a aflat și o dronă de cercetare strategică RQ-4B Global Hawk aparținând Forțelor Aeriene ale SUA.

Drona, cu numărul de înregistrare 10-2045 și indicativul radio FORTE10, a decolat de la Baza Aeriană Sigonella de pe Insula Sicilia și a ieșit deasupra Mării Negre de pe teritoriul Bulgariei.

Ca de obicei în misiunile de acest tip executate în ultimele luni în regiune, drona americană a survolat în jumătatea Mării Negre, la limita superioară a FIR Sevastopol, cam în aceeași zonă cu avioanele britanice.

De asemenea, în nordul și estul României, a zburat și un avion american de cercetare experimentală de tip Bombardier Challenger 650 ARTEMIS. Aeronava, cu indicativul radio BRIO68, a decolat de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu de lângă Constanța.

Italia, prezentă cu un Gulfstream G550

Nu în ultimul rând, în zona litoralului românesc a evoluat și un avion de cercetare radioelectronică de tip Gulfstream G550 din cadrul Forțelor Aeriene ale Italiei.

Aeronava, cu numărul de înregistrare MM62293 și indicativul radio PERSEO71, a evoluat la o altitudine de aproximativ 12.500 de metri, într-un raion situat între Tulcea și Mangalia.

Probabil, misiunile de cercetare îndeplinite de mijloacele aeriene din statele membre NATO au vizat trupele ruse, care se pregătesc sau participă în mod direct la războiul de agresiune al Federației Ruse din Ucraina.

Ținând cont de raza de acțiune a echipamentelor de cercetare de la bordul acestora, se poate aprecia că au fost “scanate” îndeosebi apele Mării Negre, Peninsula Crimeea, Ținutul Krasnodar și sudul Ucrainei.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…