Ce trupa îşi doreşte Brad Pitt să cânte la nunta sa cu Angelina Jolie

Ce trupa îşi doreşte Brad Pitt să cânte la nunta sa cu Angelina Jolie

Actorul american Brad Pitt, care ar urma să se căsătorească cu partenera sa de viaţă, actriţa Angelina Jolie, în acest an, îşi doreşte ca formaţia americană de rock Kings of Leon să cânte la nunta cuplului, informează contactmusic.com.

Brad Pitt îşi doreşte ca trupa Kings of Leon să cânte la nunta sa cu Angelina Jolie

Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au logodit în aprilie 2012 şi au tot încercat să-şi organizeze nunta la Chateau Miraval, un domeniu spectaculos, pe care cuplul îl deţine în sudul Franţei, însă alte evenimente i-au împiedicat să-şi ducă planul la bun sfârşit.

"A fost o lungă perioadă de timp, dar în cele din urmă se va întâmpla", a declarat o sursă.

Brad Pitt speră ca trupa Kings of Leon, formată din fraţii Caleb, Jared şi Nathan, precum şi vărul acestora Matthew Followill, să nu se afle în turneu în ziua nunţii sale.

Rockerii de la Kings of Leon au câteva evenimente programate pentru vară, în Marea Britanie, inclusiv participarea, în iunie, la festivalul Isle Of Wight, iar Brad Pitt spera să facă în aşa fel încât "datele să funcţioneze".

"Brad a petrecut cu Kings of Leon săptămâna trecută. A petrecut aproape toată noaptea discutând cu Caleb şi le-a spus despre nuntă. Se va întâmpla (ca trupa Kings of Leon să cânte la nunta actorilor Angelina Jolie şi Brad Pitt, n.r.), dacă pot face ca datele să funcţioneze", a declarat o sursă, pentru publicaţia The Sun.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...