CE: Telemeaua de Ibănești, primul produs românesc cu ''denumire de origine protejată" (DOP)

CE: Telemeaua de Ibănești, primul produs românesc cu ''denumire de origine protejată" (DOP)

''Telemeaua de Ibănești'' a devenit primul produs românesc inclus în registrul european al produselor cu ''denumire de origine protejată" (DOP), a anunțat marți Comisia Europeană. În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare 2016/365 al Comisiei ce prevede înregistrarea unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate (Telemeaua de Ibănești — DOP).

Regulamentul va intra în vigoare în a 20-a zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (începutul lunii aprilie).

În data de 15 martie 2015, Comisia Europeană a primit un act de opoziție din partea Greciei în care se precizau următoarele aspecte: cuvântul ''Telemea'', care face parte din denumirea ''Telemea de Ibănești'', este aproape identic cu denumirea ''Telemes'' care este utilizată în statul elen. ''Telemes'' este o brânză albă în saramură, produsă la scară comercială în diferite zone din Grecia. Oficialii eleni susțin că înregistrarea denumirii ''Telemea de Ibănești'' ar periclita existența unei denumiri parțial identice, și anume ''Telemes'', precum și existența unor produse care s-au aflat legal pe piața elenă cu cel puțin cinci ani înainte de data publicării cererii de înregistrare a denumirii ''Telemea de Ibănești''.

În urma consultărilor, România și Grecia au fost de acord că protecția denumirii ''Telemea de Ibănești'' nu ar trebui să includă denumirea de sine stătătoare ''Telemea'', ci doar denumirea compusă ''Telemea de Ibănești'' în ansamblul său.

Prin urmare, denumirea de origine ''Telemea de Ibănești'' (DOP) ar trebui să fie protejată în ansamblul său, în timp ce termenul ''Telemea'' poate continua să fie utilizat pentru etichetarea sau prezentarea pe teritoriul UE.

''Telemeaua de Ibănești'' este o specialitate de brânză produsă din laptele obținut de la vacile crescute în zona văii Gurghiului, sărată prin utilizarea saramurii provenită de la fântânile cu apă sărată din localitatea Orșova. Ea poate fi produsă doar în zona localităților Gurghiu, Hodac și Ibănești din județul Mureș, care sunt parte a văii Gurghiului, locul unde metoda de producere a fost transmisă din generație în generație.

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiționale, din care UE deține 1.404. Cele mai multe produse protejate le deține Italia (296), Franța (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) și Germania (96).

Luni, în marja lucrărilor Consiliului Uniunii Europene—Agricultură și Pescuit, ministrul Achim Irimescu, a primit din partea comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, dovada înregistrării în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate pentru produsul Telemea de Ibănești.

Conform unui comunicat al MADR, "acesta este cel de-al treilea produs românesc de calitate care a obținut protecția la nivelul Uniunii Europene, după ce, recent, și 'salamul de Sibiu' a fost protejat la Bruxelles".

Pe 19 februarie, Achim Irimescu anunța că România a reușit să înregistreze la nivel european 'Salamul de Sibiu' ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al doilea produs după Magiunul de Prune Topoloveni în anul 2011.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”