Ce sumă spune un român că i s-a pretins, în Grecia, pentru o umbrelă și două șezlonguri. „Anul viitor am să mă reorientez"

Ce sumă spune un român că i s-a pretins, în Grecia, pentru o umbrelă și două șezlonguri. „Anul viitor am să mă reorientez"

Românii care sunt în vacanță în Grecia în această perioadă sau au încheiat-o recent fac comentarii pe Facebook legat de zonele unde au fost, ce le-a plăcut și ce i-a nemulțumit.

Plajă din Grecia FOTO Hai la drum

Plajă din Grecia FOTO Hai la drum

Un român a relatat într-o postare pe Facebook că i s-au cerut 100 de euro pentru două șezlonguri și o umbrelă, în Halkidiki.

„Bună ziua! Am fost la plaja Trani Ammouda și m-am așezat la o plajă amenajată cu șezlonguri și mi s-a cerut 100 euro pentru o umbrelă și 2 șezlonguri , nu știu dacă se încadra și consumația în banii ăștia sau era separat", a scris acesta pe Forum Halkidiki.

„Faci consumație de acei bani"

Comentariile nu au întârziat să apară. Unii pun la îndoială informația, în timp ce alții o confirmă, potrivit ziare.com .

„100 euro linia întâi, 60 a doua și 30 rândul 3", a precizat un bărbat.

„Plaja era foarte mare, aveți unde să vă mutați la prețuri ok…poate nu ați înțeles bine, mă surprinde”, scrie altcineva.

„O fi fost. Omul a semnalat o experiență, vi s-a confirmat de alte 2 persoane că așa e, de ce tot insistați că nu a înțeles bine? Sunt locuri pentru toată lumea", punctează o altă persoană.

„Dar nu plătești nimic, faci consumație de acei bani. Dacă sunt mai multe persoane, sigur o să depășească această sumă", spune un alt român.

„Și noi am fost și am plătit 15 euro pentru 2 șezlonguri și o umbrelă. Nu știu de unde le scoateți, sincer", scrie altcineva.

„La saltelele roșii frate, ce rost are să mint, câștig ceva? Nu am pensiune la Mamaia, sunt de la Buzău", susține autorul postării.

„Există....la cele cu saltea în primul rând 70 euro, 60, 40 pe ultimul rând și 100 euro baldachin, aceste sume reprezântand consumație pentru umbrelă. Și eu am rămas uimit pentru că anul trecut pe aceeași plajă nu se plătea decât consumație fără minim sau maxim", a precizat un alt român.

„Cred că Grecia nu mai vrea turiști”

„Cred că Grecia nu mai vrea turiști. Aroganță și prețurile practicate de operatorii plajelor au fost fantastice. Și eu am fost dezamăgit anul acesta în Halkidiki!”, spune altă persoană.

„După 16 ani de vacanțe în Grecia, anul viitor am să mă reorientez. Și o spun cu tristețe în suflet…", este concluzia unui alt român.

„Cer bani turiștilor fără să aibă acte", scrie altcineva.

„Așa este. Am stat noi cu 100 de euro în primul rând . Se numește La Luna. Aveți consumație de ei", confirmă altă persoană.

„Tocmai am citit undeva că 90% din plajele din Grecia sunt gratuite...patronii care au terase sau beach bar-uri lângă plaje le ocupă abuziv și cer bani turiștilor fără să aibe acte pe ele...", ține să menționeze un alt român.

„Au ajuns să ceară 100 euro în mai multe locuri...", scrie altcineva.

„Kalithea, acuma 2 ore, 100 euro setul cu două șezlonguri, din care 60 euro consumație în primul rând", confirmă o altă persoană.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!