Ce spune premierul despre comasarea și devansarea alegerilor pentru președinție

Ce spune premierul despre comasarea și devansarea alegerilor pentru președinție

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat în cadrul unui eveniment că „simplificarea calendarului electoral prin comasarea alegerilor şi devansarea scrutinului prezidenţial” asigură stabilitatea, protejând viitorul economic al țării.

FOTO Inquam Photos

FOTO Inquam Photos

„Simplificarea calendarului electoral prin comasarea alegerilor şi devansarea scrutinului prezidenţial dă României şansa de a-şi proteja viitorul economic şi a-şi continua marile proiecte de investiţii. Astfel, în loc de adversitatea electorală, am ales stabilitatea socială”, a susținut premierul Marcel Ciolacu

Totodată, șeful Guvernului român a făcut și promisiuni, dînd asigurări că în anul în curs nu vor fi crescute taxele.

„Garanţia pe care v-o ofer ca premier şi lider de partid este că, la finalul acestui calendar electoral, România va respinge demagogia şi populismul! România va avea şi dincolo de 2024 o guvernare solidă, pe aceleaşi coordonate democratice! O guvernare în care investitorii străini îşi pot derula proiecte într-un climat de concurenţă reală, luptă contra evaziunii şi mai puţină birocraţie administrativă”, a mai spus premierul.

Comasarea alegerilor

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat, miercuri, calendarul alegerilor din anul electoral 2024. Astfel, alegerile europarlamentare și locale vor avea loc pe 9 iunie, cele două scrutinuri prezidențiale ar putea avea loc în septembrie, iar parlamentarele în decembrie.

Todată, cele două partide urmează să meargă în prima rundă de alegeri a anului electtoral 2024, în iunie, cu o lista de candidați comuni pentru alegerile europene.

Organizarea, în continuare cu nummeroase necunoscute

Coaliția în continuare cumpănește privind modificările pe care vrea să le facă pentru alegerile din 9 iunie, fiind necesare o serie de măsuri care să permită o prezență mai mare, premisele din prezent fiind contrare.

Pentru moment, reprezentanții partidelor politice ale Coaliției au fost mai degrabă neclari privind modificările legislative necesare. Deputatul PNL Laurențiu Leoreanu, membru al Comisiei de administrație, a precizat că discuțiile urmează să fie făcute de juriști, ca să vadă ce modificări urmează să fie făcute în perioada următoare. Și șeful interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a punctat că soluțiile juridice vor veni în curând în ceea ce privește modificările necesare ale legislației.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA