Ce spune despre războiul din Ucraina singurul general occidental care analizează obiectiv situația frontului

Ce spune despre războiul din Ucraina singurul general occidental care analizează obiectiv situația frontului

Generalul Mick Ryan explică într-o nouă analiză ce opțiuni mai are președintele rus Vladimir Putin și comandamentul militar de la Moscova pentru 2023 în contextul înfrângerilor suferite în ultimele luni pe fronturile din Ucraina, dar și vulnerabilitățile ucrainenilor.

Generalul Serghei Surovikin (dr.), președintele rus Vladimir Putin, șeful Statului Major Valeri Gherasimov și ministrul rus al apării Serghei ȘoiguFoto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Ryan, un absolvent al Facultății de Studii Internaționale Avansate din cadrul Universității John Hopkins și al Colegiului de Comandă și Stat Major al Pucașilor Marini din SUA, începe prin a aminti că, încă de la începutul acestui război, rezistența ucraineană și succesele înregistrate de forțele armate ale Kievului pe câmpul de luptă au forțat Rusia să își adapteze constant strategia.

„Războiul nu a mers nici pe departe cum se așteptau rușii”, subliniază generalul australian, notând că Moscova a fost nevoită să își modifice încontinuu în jos „teoria victoriei”.

În prezent, strategia Rusiei este alcătuită din mai multe elemente.

Primul pilon al strategiei rusești constă în propaganda servită propriilor cetățeni potrivit căreia „operațiunea militară specială” declanșată de Putin pe 24 februarie este un război de rezistență față de agresiunea NATO. Un element subordonat acesteia este teoria ridicolă conform căreia Ucraina este condusă de naziști.

„Aceste fire narative sunt importante pentru susținerea războiului (și a lui Putin) în Rusia, dar și în rândul anumitor țări. Firul narativ cu 'agresiunea NATO' dă bine în unele locuri din lume, mai ales în Orientul Mijlociu, Asia de Sud și China”, explică Mick Ryan.

Rusia va spera că mobilizarea va duce la revigorarea forțelor sale

Un al doilea element este războiul energetic strategic dus împotriva Occidentului, Putin încă sperând că va putea profita de o iarnă rece și prețurile ridicate la energie pentru a influența opinia publică din țările occidentale și să forțeze o intervenție a Europei care să ducă la încheierea unei încetări a focului, lucru care ar avantaja doar Rusia.

„Până atunci, Putin este fericit să prelungească războiul, continuând să terorizeze și ucidă civili ucraineni în speranța că occidentalii se satură de război”, afirmă ofițerul australian în retragere.

Un al treilea element a strategiei rusești ține de „bombardamentele” sale strategice. Devreme în cursul războiului acestea s-au concentrat asupra orașelor și civililor ucraineni. Forțele armate rusești încă fac acest lucru dar au trecut și la atacuri împotriva surselor de apă potabilă și a infrastructurii energetice a Ucrainei.

Al patrulea pilon al strategiei Moscovei are de-a face cu mobilizarea decretată de Vladimir Putin pe 21 septembrie. Aceasta vizează înlocuirea trupelor pierdute și reconstruiește armata pentru operațiuni ofensive viitoare. Mobilizarea are și o componentă industrială care are obiectivul de a înlocui echipamentele pierdute și îmbunătăți producția militară.

Un al cincilea și ultim element al strategiei rusești este păstrarea teritoriilor ocupate de forțele armate ale Moscovei, lucru subliniat de anexarea formală a lor la sfârșitul lunii septembrie.

Forțele rusești ar putea viza apărarea antiaeriană a Ucrainei

Dat fiind acest context strategic, Mick Ryan explică opțiunile lui Serghei Surovkin, generalul rus numit la comanda supremă a forțelor de invazie în data de 8 octombrie, pentru anul viitor.

Primul element al campaniei rusești în 2023 va fi probabil continuarea loviturilor strategice, care ar putea fi extinse pentru a include mai multe lovituri de precizie asupra unor ținte militare precum infrastructura logistică a forțelor ucrainene și unitățile de instruire.

Însă Moscova va încerca în continuare și să descurajeze investițiile străine în Ucraina. Ca parte a acestei campanii de bombardamente am putea vedea inclusiv unele tentative de a suprima apărarea antiaeriană a Ucrainei în contextul în care tot mai multe sisteme occidentale ajung în țara condusă de președintele Volodimir Zelenski.

„Scutul aerian tot mai eficient al Ucrainei reprezintă o amenințare pentru obiectivele strategice ale Rusiei”, subliniază generalul australian.

Securizarea teritoriilor ucrainene, un obiectiv cheie pentru Vladimir Putin

O a doua parte a campaniei pentru 2023 a comandamentului militar de la Moscova va ține de securiza teritoriile ucrainene cucerite și pe care Rusia pretinde că le-a anexat. Acesta este un obiectiv politic și strategic major. Rusia va încerca probabil să își extindă cuceririle în aceste regiuni, dar și să elimine activitățile partizanilor ucraineni.

O a treia componentă a strategiei rusești va viza „rusificarea” teritoriilor ucrainene pe care Moscova le controlează. Acest lucru a putut fi văzut deja în locuri precum Herson, el reprezentând o modalitate prin care Putin încearcă să își legitimizeze invazia.

Forțele armate rusești vor încerca de asemenea probabil să fixeze în loc forțele ucrainene în anumite zone pentru ca acestea să nu poată fi folosite în timpul ofensivelor din est sau sud. Un exemplu în acest sens este desfășurarea de noi trupe rusești în Belarus.

Nu în ultimul rând, campania rusească ar putea încerca să îmbunătățească randamentul dat de forțele sale pe câmpul de luptă și în cerul deasupra Ucrainei, îmbunătățind sistemul logistic și integrarea între forțele terestre și cele aeriene, precum și securitatea operațională.

Opțiunile Ucrainei și ale Occidentului pentru război

„În primul rând, pe termen mediu este nevoie de continuarea susținerii occidentale - echipament, instruire, ajutoare financiare și umanitare. Acesta este război pe scară largă, industrială. Va dura, va consuma resurse și va fi nevoie de răbdare strategică în Occident pentru ca Ucraina să învingă”, spune Mick Ryan.

O „obosire” a Occidentului față de război reprezintă cea mai mare vulnerabilitate și cel mai mare pericol pentru Ucraina.

În al doilea rând, Kievul va avea nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană și împotriva rachetelor, precum și față de atacurile cu drone. Este clar că, susținută de Iran, Rusia își va continua loviturile strategice împotriva Ucrainei.

Ucrainenii vor trebui și ei să își continue „strategia de erodare” a logisticii rusești, dar și a moralului trupelor lui Putin. Însă ei vor trebui să se adapteze la schimbarea strategiei de către Moscova, un deziderat obligatoriu pentru a putea câștiga războiul.

În acest sens, pe lângă continuarea sprijinului militar, industria de armament din țările occidentale va trebui să își mărească ritmul producției pentru a putea produce mai rapid blindate, muniții și rachete.

„În final, campania ucraineană de influențare strategică rămâne critică. Ea este o componentă importantă pentru susținerea politică și a opiniei publice în Occident”, subliniază generalul australian.

„Războiul nu se va opri în iarna care urmează. Dar el va fi luptat într-un ritm diferit. Acest lucru le va oferi liderilor politici și militari oportunitatea de a face planuri pentru anul care urmează”, conchide Mick Ryan.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”