Ce semnale transmite decizia lui Putin de a mări armata Rusiei: „Nu are cum să mai fie o armată de un milion de oameni”

Ce semnale transmite decizia lui Putin de a mări armata Rusiei: „Nu are cum să mai fie o armată de un milion de oameni”

Decretul prin care Vladimir Putin a dispus sporirea efectivelor armatei ruse este un indicator al faptului că președintele ruse se așteaptă la un război lung în Ucraina, se arată într-o analiză NYT.

Peste 130 000 de noi recruţi, înrolați în armata rusă jpeg

Putin vrea să mărească efectivele armatei ruse cu 137.000 de soldați FOTO ARHIVĂ

Joi, Putin a emis un decret prin care dispune mărirea efectivele Forțelor Armate Ruse cu 137.000 de militari, de la 1.013.628 la 1.150.628, începând cu 1 ianuarie 2023.

Este o inversare a politicii Kremlinului, după ce în ultimii cinci ani a încercat să realizeze contrariul, și încă un semnal că Moscova se pregătește pentru un război lung în Ucraina, în contextul pierderii unei mari părți a forței sale de luptă.

Decretul a fost publicat pe site-ul oficial al Kremlinului fără alte explicații, în timp ce televiziunile publice nu au insistat asupra lui.

Decizia lui Putin vine într-un moment în care Moscova pare mai departe ca niciodată de atingerea obiectivelor ambițioase pe care și le-a propus în Ucraina – și în contextul în care are mare nevoie să-și refacă forța de luptă.

Potrivit estimărilor SUA și Marii Britanii, de la începutul invaziei pe 24 februarie armata rusă a pierdut circa 80.000 de militari – un bilanț ce include și răniții.

Un semnal pentru războiul din Ucraina

Analiștii interpretează această ultimă mișcare a Kremlinului drept un semnal că Moscova își face planuri pentru un conflict prelungit.

Pe de altă parte, experții militari se întreabă cum o să reușească Moscova să înroleze un număr atât de mare soldați, în lipsa mobilizări generale, mai ales că până acum s-a străduit din răsputeri să recruteze voluntari.

Ținând cont de ritmul ofensivelor ruse în est și sud, și de faptul că niciuna dintre părți nu arată disponibilitate pentru negocieri în vederea unui armistițiu, se anunță încă cel puțin un an de război, prevăd unii analiști.

În cadrul unii interviu acordat recent pentru Radio Europa Liberă, Olecsii Danilov, șeful Consiliului Național pentru Securitate și Apărare, a avertizat recent asupra faptului că pentru ucraineni urmează o perioadă grea, poate cea mai dificilă de până acum.

„Dacă își închipuie cineva că am trecut deja un fel de Rubicon și restul va merge ca uns, ei bine, din nefericire, nu va fi cazul”, a observat Danilov.

Niciuna din părți nu a făcut progrese semnificative

În pofida unor atacuri de succes mult în spatele liniilor frontului, armata ucraineană nu a recuperat teritorii semnificative în ultimele săptămâni. De partea cealaltă, Ministerul rus al Apărării a afirmat că încetinește ritmul campaniei sale militare, o afirmație care, cred analiștii militari occidentali, este menite să justifice în plan intern lipsa unor progrese consistente în ultimele săptămâni.

În timp ce Moscova continuă atacurile cu rachete asupra infrastructurii civile din orașele ucrainene și pregătește pseudo-referendumuri în teritoriile ocupate, Putin declară că trupele sale „eliberează” estul Ucrainei „pas cu pas”. În tot acest timp, propagandiștii pro-război cer la televiziunea publică mărirea ritmului ofensivei și mobilizarea resurselor pentru a intensifica luptele și obține victoria mai rapid.

Aceste îndemnuri au crescut în intensitate după moartea într-un atentat cu mașină-capcană a fiicei filosofului ultranaționalist Alexandr Dughin și atacurile presupus ucrainene asupra obiectivelor militare rusești din Peninsula Crimeea.

Ce are de gând Putin?

În condițiile în care Kremlinul insistă că ofensiva merge conform planului, analiștii nu reușesc deloc să intuiască care ar putea fi următoarea mișcare a lui Putin: se pregătește pentru a-și intensifica campania, va menține ritmul actual al ofensivei sau va căuta o cale să încheie războiul?

Totuși, decretul recent oferă cel puțin un indiciu, și anume că Putin este pregătit să continue războiul.

Este un anunț neliniștitor, deși mă îndoiesc de capacitatea de a-l duce la capăt”, apreciază Dara Massicot, cercetător la RAND Corporation.

De când a venit la putere, Putin a încercat să profesionalizeze armata pentru a o aduce la nivelul celei occidentale. În acest sens, a căutat să creeze o forță formată în principal din soldați contractați și nu recruți, precum în vremurile sovietice, și să reducă la un an serviciul militar obligatoriu pentru bărbații între 18 și 27 de ani.

Din punctul meu de vedere, ordinul nu prevestește în mod necesar recrutări ample sau mobilizare de mai mare amploare”, a comentat Michael Kofman, directorul programului de studii ruse al C.N.A, explicând că ar putea fi o modalitatea de a veni în sprijinul eforturilor de recrutare în curs.

Unde va găsi Putin noi soldați?

O teorie avansată de Kofman este că Moscova ar putea încorpora în armata ta forțele separatiste pro-ruse în cazul în care ar anexa aceste regiuni a căror independență deja a recunoscut-o.

În ciuda predicțiilor și așteptărilor analiștilor și oficialilor occidentali că Putin se va vedea obligat să apeleze la recrutare pe scară largă pentru a-și înlocui efectivele pierdute, președintele rus a preferat până acum să atragă voluntari cărora le-a promis salarii mari și alte beneficii.

El a recrutat până acum luptători sirieni, iar luptelor li s-au alăturat și mercenari Wagner. De asemenea, el a modificat legea care impunea o limită de vârstă (40 de ani) pentru noi recruți.

Potrivit analiștilor, nici noul decret nu înseamnă că Putin ar fi dispus la o mobilizare generală după ce a evitat-o atâta vreme pentru a ține pe cât posibil populația departe de război. El ar putea în schimb să crească numărul înrolărilor pentru serviciul militar obligatoriu sau să extindă perioada stagiului militar.

Alții au speculat că decretul pune bazele birocratice pentru încorporarea altor forțe în armata regulată – de pildă, batalioanele de „voluntari” din Cecenia și alte regiuni rusești, care luptă deja în Ucraina.

Pavel Luzin, analist militar rus, estimează că forța armată țintită de Putin prin acest decret s-ar apropia de nivelurile din anii 2000, când soldații ruși erau trimiși să lupte în al Doilea Război Cecen.

Totuși, este greu de crezut că Rusia din prezent, cu o populație în scădere și după pierderile deja suferite în război, ar putea oferi un număr atât de mare de recruți.

În condițiile actuale, armata rusă nu are cum să fie o armată de un milion de oameni. Mai ales după pierderile uriașe și plecările în masă” ca urmare a războiului, a explicat Luzin.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”