Ce se poate întâmpla dacă vor fi folosite arme nucleare în Ucraina
Întrebarea este tragică în sine, dar cumplit este că perspectiva începe să fie discutată nu doar la nivel de scenarii teoretice. Dar aici suntem, iar militarii exultă în fața posibilității de a li se permite ca, în fine, să arate că sunt de folos la ceva, eventual trimițând, la ordin politic, lumea înapoi în epoca de piatră sau, condamnând-o chiar la anihilare totală, scrie Cristian Unteanu în Adevărul .
Așa că, în ultimele săptămâni, pe mai multe dintre canalele consacrate deja pentru transmiterea de analize strategice către unele segmente din mass-media, în orice caz înspre cea din marile capitale din spațiul occidental (dar și rușii și chinezii fac exact la fel, numai că folosind surse intermediare multiple pentru a ascunde identitatea emitentului) apar materiale complexe privind evaluarea capacității de lovire în caz de atac nuclear, începând cu etapa I, adică cu rachete nucleare tactice. Presupunând că asta ar face parte din ofensiva militară rusă în cadrul unui răspuns generalizat și de tip conflict intens la un eventual atac al trupelor ucrainene asupra a ceea ce, din punctul de vere al Kremlinului, va deveni de la finele acestei săptămâni teritoriul național rus, adică teritoriile din Ucraina unde au avut loc așa-zisele referendumuri, să vedem care ar fi principalele arme ce-ar putea fi folosite de trupele rusești. „Armele nucleare tactice au o putere de maximum o kilotonă (echivalentul a 1000 tone TNT), dar cele mai puternice arme de acest tip pot avea o putere de până la 100 de kilotone (pentru a avea un termen de comparație, bomba americană lansată deasupra Hiroșimei avea o putere de 15 kilotone). Conform surselor americane, Rusia deține în aresnale aproximativ 2000 de arme nucleare tactice.
Iată și principalii vectori de lansare:
Va genera un asemenea atac o angajare, cel puțin la același nivel, din partea americanilor? Posibilitatea unui asemenea scenariu creștere din ce în ce mai mult, pe măsură ce replicile președintelui SUA pe acest subiect devin din ce în ce mai precise. Aveți aici o foarte aplicată analiză-prezentare a arsenalului nuclear american. Iată opinia unui expert foarte bine informat despre modul în care americanii ar putea folosi propriul arsenal de arme nucleare tactice în ipoteza unui conflict major cu Rusia.
Dar la fel de recentă și extrem de sugestivă pentru a înțelege dimensiunea posibilă a unui scenariu-catastrofă, aveți aici o simulare realizată de cei de Universitatea Princeton
Scenarii peste scenarii și, de regulă, replica generală era că asta fie e teorie pusă, fie face parte doar din preocupările unor alarmiști de serviciu, dornici doar să sperie populația care să nu mai asculte de apelurile la calm și fericire perpetuă lansate de liderii politici care nici nu știu să spună altceva, oricât de multe doctorate le-au fost introduse în CV. Dar, uitați, nu toată lumea e foarte liniștită cum sunt ai noștri în mod tradițional, dovadă materialul video lansat pe piață luna trecută de primarul din New York care oferă explicații de cum să se comporte populația în caz de atac nuclear:
De aici, pentru a ne întoarce rapid la punctul nostru de interes, pentru a înțelege posibilul efect devastator al folosirii unui anume tip de armă nucleară, putem face apel la unul dintre simulatoarele create în ultima perioadă, descrise de specialiști militari drept destul de precise. Ca acesta , spre exemplu. Sau ca aceasta , NUKEMAP, chiar și mai detaliată, folosită și de analiștii de la centrele de studiu și estimare a riscurilor. În estimările pe care le puteți face, nu uitați că există nu numai sistemele rusești de rachete care pot fi folosite în efectuarea de lovituri nucleare tactice, ci și sisteme de artilerie precum MALKA 257 M (foto):
. Sau
Sau, de partea cealaltă, iată descris efectul unui test american cu sistemul de artilerie M65:
Este posibil un asemenea scenariu? Ar trebui discutat și de ai noștri, ar trebui prezentate populației și alte date concrete despre capacitățile de apărare în cazul în care apar asemenea dezastre sau amenințări la orizont, poate altceva decât celebra chestiune cu pilule repartizate prin medicii de familie? Dacă militarii noștri nu știu ce să spună, dacă nu au sursele de informare necesare, dacă nu au primit o pregătire specifică în domeniu, poate cerem ajutor de la aliați care, de foarte mult timp, au pus la punct cu mare minuțiozitate servicii militare și civile de informare și pregătire a populației pentru situații de criză. Este o simplă și nevinovată sugestie, dar, la limită, ar putea să fie utilă.
Dacă nu, rămânem la pastile, câte-or fi și cine ajunge la ele dacă o fi să fie. Dar poate nu, și atunci proști sunt ăia de se sperie degeaba, așa cum ar fi toți cei citați anterior. Dar, măcar de curiozitate, folosiți sistemele celorlalți de estimare în contextul în care se vede care este capacitatea reală, mult sub limita decenței într-o lume civilizată, a sistemului nostru sanitar în condiții de pace și dezvoltare economică exemplară, cum spunea președintele Iohannis românilor stabiliți în SUA. E dezastru, cum se vede la Constanța, dar dacă trebuia să fie gerată o situație gravă ca în scenariile evocate pe un atac nuclear în imediata proximitate a României și cu efecte directe care să ajungă și la noi? Ajunge o lovitură directă de mare putere, chiar cu arme convenționale, asupra centralei de la Zporojie și chiar nu mai e necesară confruntare nucleară....
Cine ar trebui oare să răspundă la această întrebare?