Ocazional în istorie armate întregi s-au oprit brusc din luptă, deși exista paritate sau chiar superioritate numerică a armatei inamice. Cum își pierde o armată voința de a lupta? Cum s-ar putea manifesta acest fenomen în privința armatei ruse în Ucraina?

În ajunul Crăciunului din anul 1914, în timpul Primului Război Mondial, a avut loc unul din cele mai neobișnuite episoade din istoria războaielor: armatele Germaniei și Marii Britanii au cântat împreună colinde din tranșee și apoi le-au părăsit pentru a face schimb de bunătăți și chiar a juca fotbal.

„Ieși de acolo, soldat englez. Vino la noi”, a strigat un soldat german peste câmpul de luptă despărțit de sârmă ghimpată.

Cei mai mulți dintre cei care și-au dat mâinile în acea seară aveau să fie morți la sfârșitul războiului, patru ani mai târziu. Scrisorile supraviețuitorilor și fotografiile alb-negru au confirmat raportul greu de crezut al unui soldat britanic din acel ajun de Crăciun: soldații germani au aprins lumini și cântă colinde, urându-le „Crăciun Fericit” celor aflați de partea cealaltă.

Circa 100.000 de soldați de ambele părți beligerante au refuzat să mai lupte din cauza epuizării și demoralizării. Armistițiul de Crăciun a durat în unele locuri până la Anul Nou.

Bărbații din tranșee erau veterani care își schimbaseră după luni întregi de lupte atitudinea idealizată față de război, majoritatea tânjind după o încetare a vărsării de sânge, scria revista Smithsonian.

În prezent, după mai bine de un secol, e prea puțin probabil ca rușii și ucrainenii să repete istoria – totuși, armistițiul de Crăciun din Primul Război Mondial este o trăsătură a războiului ce ar trebui să fie un avertisment pentru armata uzată a Rusiei azi.

Ocazional, în decursul istoriei, armate întregi s-au oprit brusc din luptă, deși exista paritate sau chiar superioritate numerică a uneia dintre ele.

Cum își pierde o armată voința de a lupta? Cum s-ar putea manifesta acest fenomen pe câmpul de luptă din Ucraina?

Este întrebarea pusă de jurnaliștii CNN veteranilor și istoricilor militari.

Din istorie se remarcă exemplele unor arme răvășite de lupte precum Armata Imperială a Japoniei în al Doilea Război Mondial care s-a zbătut feroce, deși știa că va fi învinsă, dar și altele care au renunțat în tăcere să lupte – fie oprindu-se să mai atace, fie opunând un minim de rezistență pentru a supraviețui.

Trupele ruse se apropie de acest prag, apreciază Jeff McCausland, veteran al războiului din Golf și profesor invitat de studii de securitate internațională la Dickinson College din Pennsylvania, remarcând că este destul de limpede că armata rusă este slab antrenată și prost aprovizionată și că, în multe cazuri, soldații săi și-au pierdut dorința de a lupta.

„Frica și panica sunt mai contagioase decât Covidul" pentru o armată, spune McCausland, co-autor al cărții "Battle Tested! Lecții de conducere de la Gettysburg pentru liderii secolului XXI".

Potrivit concluziilor sale și ale altor istorici, armatele își pierd disponibilitatea de luptă din cel puțin trei motive.

Își pierd credința în propria cauză

McCausland a văzut la prima mână cum se întâmplă asta, în calitate de comandant în Războiul din Golf (1990-1991). Batalionul său a fost forțat să gestioneze predarea unui număr uriaș de prizonieri care au avut nevoie de apă după capitulare. Când Saddam Hussein a invadat Kuweitul, mulți dintre soldații irakieni nu credeau că au de ce să moară în acest război.

„A existat un caz în care soldații irakieni s-au predat unei drone care se învârtea deasupra lor", spune McCausland.

Un exemplu mai recent și mai grăitor este războiul din Afganistan, după retragerea armatei SUA. Armata Națională din Afganistan s-a prăbușit rapid, predând controlul talibanilor, deși SUA au cheltuit miliarde de dolari în pregătirea soldaților ani de zile.

Problema este motivația lor de a lupta sau lipsa ei.

„Dacă ai întreba un soldat taliban: <<Pentru ce naiba lupți?>>, ți-ar răspunde că luptă pentru a-și elibera țara de cruciați, așa cum bunicul său a eliberat țara de sovietici și stră-străbunicul său a eliberat țara de britanici. Și mai lupt pentru religia mea, pentru țara mea și pentru casa mea", arată McCausland.

Pe de altă parte, un soldat al armatei afgane „ar spune că lupt pentru un salariu - dacă nu mi-l fură comandantul companiei."

Talibanii credeau în cauza lor, în timp ce armata afgană nu aveau o astfel de motivație, spune McCausland.

Își pierd încrederea în liderii lor

Orice război este definit de imaginile sale emblematice – este valabil pentru contrastul dintre șefii de stat rus și ucrainean.

Fotografiile recente ale lui Putin îl arată îmbrăcat în costum, singur în fruntea unei mese de conferință absurd de lungi, într-o cameră mare și sterilă, în timp ce un general sau un birocrat timorat e așezat la celălalt capăt. Legenda ar putea foarte bine să sune astfel: „Dictator paranoic și izolat în acțiune."

Prin contrast, Volodomir Zelenski este înfățișat cu o privire hotărâtă alături de cercul său de consilieri, noaptea, la Kiev, după ce a jurat să nu abandoneze orașul, chiar dacă el și familia sa erau în pericol. Alte fotografii îl arată în trening, cu cearcăne și nebărbierit, îmbrățișându-se cu soldații de pe front.

McCausland, care este, de asemenea, consultant în domeniul securității naționale pentru postul de radio și televiziune CBS, spune că imaginile oferă o lecție de leadership.

„Priviți la ambele fotografii în termeni de pentru cine v-ar plăcea să lucrați", spune McCausland, care oferă ateliere de leadership pentru companii, organizații non-profit și instituții guvernamentale prin intermediul companiei sale, Diamond6. „Nu-mi pasă dacă ești în armată sau lucrezi pentru o corporație. Este destul de ușor să te decizi".

Armatele își pierd dorința de a lupta atunci când își pierd încrederea în liderii lor, spun McCausland și alții. Soldații se așteaptă ca liderii lor să le arate că îi prețuiesc și le respectă sacrificiul.

O poveste populară este o pildă despre cum și-a inspirat armata unul dintre cei mai mari comandanți din istorie, Alexandru cel Mare.

Acesta își conducea armata prin deșert când unul dintre soldați i-a adus puțină apă într-o cască. În loc să o bea în fața trupelor însetate, comandantul a vărsat-o spunând că nu va bea decât atunci când toți soldații capătă din ea.

„Efectul acestei acțiuni a fost atât de extraordinar, încât apa irosită de Alexandru a fost la fel de bună ca un pahar de apă pentru fiecare om din armată", a scris un cronicar.

Pierd suportul popular

O armată poate renunța să lupte atunci când pe timp de război patria lor devine mult prea coruptă sau prea dezbinată pentru a le susține eforturile.

Un exemplu clasic este colapsul armatei sud-vietnameze în 1975. Guvernul sud-vietnamez era plin de corupție. Liderii săi și acoliții lor au deturnat ajutorul militar pentru a se îmbogăți și nu și-au creat niciodată un sprijin în rândul populației pe care se presupune că o slujeau.

Armata americană și-a retras trupele din luptă în 1973, iar armata nord-vietnameză a lansat ofensiva finală asupra Saigonului doi ani mai târziu. Atunci armata sud-vietnameză a refuzat să lupte. Fotografiile agențiilor de știri din acea perioadă arată echipamentul armatei împrăștiat pe șosele, în timp ce soldații și-au abandonat unitățile și au încercat să se ascundă printre populația civilă, spune Derek Frisby, istoric la Middle Tennessee State University.

„Odată ce părea că Nordul avea de gând să cucerească Sudul, armata sud-vietnameză nu a mai putut face nimic în acest sens", spune Frisby. "Odată ce americanii au plecat, [pierderea Vietnamului de Sud] părea inevitabilă".

Războaiele nu sunt purtate doar de soldați, ci de toată țara împreună cu cetățenii și instituțiile sale. Ele sunt ceea ce istoricul Michael Butler numește „întreprinderi sociale".

Sănătatea instituțiilor unei țări - guvernul, armata și mass-media - contează la fel de mult ca și voința de a lupta a unui soldat, spune Butler, autorul cărții "Selling a 'Just' War: Framing Legitimacy and U.S. Military Intervention".

Butler a amintit de "Despre război", lucrarea de pionierat a strategului militar prusac din secolul al XIX-lea Carl von Clausewitz, care a scris că "forțele pasiunii" sunt la fel de importante pentru succesul unui efort de război ca și armata și guvernul."

Dacă un guvern este corupt și nu se bucură de încrederea populației, armatele sale își pot pierde dorința de a lupta, ceea ce pare să se întâmple în Rusia, spune Butler.

Cetățenii săi au trecut prin destrămarea traumatizantă a Uniunii Sovietice, corupția galopantă, apatia politică și zdrobirea presei independente și a vocilor disidente, spune el.

Maladia care afectează Rusia civică s-ar putea să se răspândească în armata sa, spune el, adăugând că semnele sunt deja prezente în forma miilor de bărbați care fug din Rusia pentru a scăpa de recrutare.

"Aceasta este o dovadă destul de convingătoare că forțele pasionale nu sunt cu adevărat angajate eficient în acest război", spune Butler, profesor de științe politice la Universitatea Clark din Massachusetts. "Nu este surprinzător să vedem că acest lucru se manifestă pe câmpul de luptă prin trupe care dezertează sau se dezangajează."

"Ucrainenii sunt motivați de poate cea mai puternică forță pe care o poate avea un soldat - apărarea țării, a familiilor și a caselor lor", spune McCausland.