Protestele fermierilor s-au propagat ca un incendiu în întreaga Europă și nu par să se apropie de sfârșit. După România, Polonia, Germania, Spania și alte țări, acum a sosit rândul asociațiilor franceze, care de câteva zile blochează cu tractoarele lor accesul la unele drumuri și autostrăzi din ţară, făcând presiuni asupra noului guvern condus de Gabriel Attal.

Exasperarea fermierilor are mai multe cauze: venituri insuficiente din cauza unor prețuri prea mici în raport cu costurile de producție, constrângeri administrative și de mediu în creștere, dar și percepțiile negative ale unei părți a populației urbane, care îi arată cu degetul pe agricultori ca fiind poluatori. Le Figaro observă că protestele se bucură de o susținere largă în rândul francezilor, 89% dintre ei fiind de acord cu ele, potrivit unui sondaj.

Situaţia din Hexagon este tot mai tensionată: autostrăzi blocate, manifestaţii spontane, incendii în faţa prefecturilor din provincie, şamd. Perspectivele economice tot mai grele, populaţia agricolă care îmbătrâneşte – întreaga filieră se simte în pericol. Canalul TV France 24 împreună cu o specialistă în economie agricolă a schiţat „portretul“ agriculturii franceze de azi.

În primul rând, notează France 24, populaţia agricolă franceză îmbătrâneşte. Potrivit recensământului realizat în 2020, vârsta medie a exploatanţilor agricoli este de 51,4 ani. În următorii doi ani, circa 200.000 de agricultori francezi se vor putea pensiona. Asta în contextul în care tinerii nu au banii necesari ca să investească în proprietăţi agricole. E nevoie de investiţii de sute de mii, uneori chiar de milioane de euro. Ori, meseria este cunoscută ca fiind una grea, cu multe ore de lucru şi puţine vacanţe, pentru venituri aleatorii, spune specialista intervievată de colegii noştri francezi.

Nu e de mirare că în Franţa, în ultimul deceniu au dispărut 100.000 de ferme agricole, adică o cincime din total. Fermele se împuţinează dar suprafeţele agricole rămân practic aceleaşi. Altfel spus, fermele care rămân sunt tot mai mari dar la fel de greu o duc cu finanţele.

Potrivit cifrelor publicate de asiguratorii agricoli, riscul de suicid printre agricultori este cu 43% mai mare decât în restul populaţiei franceze.

O ultimă cifră care ilustrează peniblitatea muncii şi a vieţii ţăranilor francezi: aproape o cincime dintre ei, mai exact circa 17% din familiile agricole, trăiesc sub pragul sărăciei.

„În spatele nemulțumirii agricole, se află Pactul Verde European și o tranziție ecologică simțită ca nedreaptă de lumea rurală”

„În spatele nemulțumirii agricole, se află Pactul Verde European și o tranziție ecologică simțită ca nedreaptă de lumea rurală”, iar ”aceste teme sunt exploatate de extrema dreaptă și de dreapta conservatoare pentru a promova un discurs anti-european și anti-ecologist, exacerbând în același timp divizarea dintre comunitățile rurale și urbane”, scrie Le Monde.

Pe măsură ce alegerile europene din iunie 2024 se apropie, nemulțumirea crescândă în rândul fermierilor creează condiții pentru ca partidele populiste să se consolideze. Acestea ar putea exploata cererile legitime ale fermierilor pentru a promova un discurs anti-european și anti-ecologist, exacerbând în același timp divizarea dintre comunitățile rurale și urbane. Acest fenomen nu este nou, dar criza actuală oferă un teren deosebit de favorabil pentru astfel de strategii, notează în Le Monde Théodore Tallent, profesor la Sciences Po.

Această criză reflectă tensiunile dintre nevoile imediate ale fermierilor și obiectivele pe termen lung ale Uniunii Europene în ceea ce privește tranziția ecologică. Standardele de mediu, esențiale pentru combaterea schimbărilor climatice și a erodării biodiversității, sunt evidențiate de fermieri, care acuză factorii de decizie că ignoră constrângerile economice care sunt implicate. La aceasta se adaugă și creșterea prețurilor la inputurile agricole, întărită de situația economică generală și de războiul din Ucraina, care crește presiunea asupra fermelor mici și mijlocii. În ciuda crizei climatice și a consecințelor ei dezastruoase (inclusiv pentru fermieri), discursurile nemulțumirii se întăresc așadar, într-un context de precaritate în lumea agriculturii și de blocare în agricultura convențională poluantă, sărăcitoare și anihilatoare.

Mai presus de toate, revolta fermierilor europeni simbolizează o stare de rău mai profundă în cadrul comunităților rurale. Deși reprezintă o mică parte a locurilor de muncă, agricultura structurează profund identitatea zonelor rurale. Aceste mișcări agricole actuale sunt, așadar, doar vârful aisbergului nemulțumirii care se așterne în aceste teritorii, pe un fundal de resentimente față de o tranziție ecologică percepută ca nedreaptă, „punitivă”, urbană și atacantă uneori cu markeri culturali foarte puternici.

Partidele populiste, puternice în capacitatea lor de a exploata frustrările populare, caută să profite de această ocazie pentru a-și consolida influența. Strategia lor constă în valorificarea temerilor și incertitudinilor atacând instituțiile și legislația existente. Poziționându-se drept apărătorii „celor mici” împotriva „elitelor”, a „oamenilor pământului” împotriva „ecologiștilor urbani deconectați”, aceste mișcări populiste speră să obțină un succes semnificativ la urne.

Fermierii se simt neglijați și neînțeleși de reprezentanții lor politici

Actuala criză agricolă este, de asemenea, o reflectare a unei nemulțumiri politice mai mari: fermierii se simt neglijați și neînțeleși de reprezentanții lor politici. Această situație creează un decalaj, în care populiștii se grăbesc prezentând UE și instituțiile sale ca fiind îndepărtate de realitățile de pe teren. Mobilizând acest tip de retorică, extrema dreaptă europeană caută deja, de câteva luni, să atace o tranziție ecologică pe care o consideră injustă și inutilă, ieșind din plin împotriva diferitelor reglementări de mediu prevăzute de Green Deal.

Fie că se află în Olanda, Franța sau Germania, extrema dreaptă (și, din ce în ce mai mult, dreapta conservatoare) este în fruntea transformării furiei agricole în furie electorală, care i-ar putea permite să câștige teren la alegerile europene din iunie. Acest lucru ar destabiliza echilibrul politic european și ar duce la politici dăunătoare mediului și luptei împotriva schimbărilor climatice.

Pentru a contracara această strategie, este imperativ ca partidele politice pro-europene și progresiste să ofere răspunsuri la preocupările legitime ale fermierilor. Aceasta implică, concret, politici mult mai ambițioase de remunerare pentru practicile de mediu și lupta împotriva dumpingului internațional. Tranziția la ecologie trebuie să fie plătită mai bine, prin creșterea semnificativă a ajutorului pentru reconversia practicilor agricole și prin sprijinirea sectoarelor durabile.

Și ecologia trebuie să fie fair-play, cu asigurarea că fermierii nu se confruntă cu concurența din partea produselor străine care urmează standarde mai puțin stricte. În formă, aceasta trebuie să implice reînnoirea discursului ecologic asupra agriculturii, recunoașterea contribuției fermierilor la protecția mediului și punerea intereselor acestora la temelia oricărei strategii ecologice la nivel european.

CE cheamă la dialog fermierii

În cele din urmă, aceasta necesită stabilirea unui dialog deschis și incluziv, trecând de la o metodă de luare a deciziilor de sus în jos la o structurare colectivă a foii de parcurs agroecologice, incluzând fermieri, oameni de știință și autorități publice.

Provocarea este mare: reușiți să integrați preocupările fermierilor într-o viziune europeană incluzivă, ecologică și progresistă, evitând în același timp să cedați tentației unui discurs polarizant. Nu este vorba doar de păstrarea unității și stabilității UE, ci și de promovarea unui model agricol durabil care (re)conciliează nevoile economice și de mediu. Răspunsul la această criză trebuie, așadar, să demonstreze că valorile europene de solidaritate, durabilitate și cooperare sunt, de asemenea, în slujba comunităților agricole și rurale.

Pe scurt, în fața acestei crize, întreaga arhitectură a Green Deal-ului și capacitatea UE de a realiza tranziția ecologică sunt puse sub semnul întrebării. Dacă cei douăzeci și șapte nu reușesc să inițieze o transformare dezirabilă, incluzivă și justă din punct de vedere social, cu greu vor putea răspunde cauzelor fundamentale ale nemulțumirii și consecințelor sale electorale. Răspunsurile la criza agricolă ar putea defini astfel viitorul proiectului european, într-o eră marcată de provocări economice, sociale și climatice fără precedent.

Cotidianul francez mai constată că ”în ciuda crizei climatice și a consecințelor ei dezastruoase (inclusiv pentru fermieri), discursurile nemulțumirii se întăresc într-un context de precaritate în lumea agrară și de blocare în agricultura convențională poluantă și aducătoare de sărăcie. În aceste condiții, Comisia Europeană va lansa joi, 25 ianuarie, un „dialog strategic” cu privire la viitorul agriculturii, un dialog care însă este deja criticat ca ”fiind prea târziu“.