Ce scrie presa italiană despre scandalul achiziției clubului Genoa, în care Dan Șucu a picat la mijloc
Cotidianul Tuttosport a acordat spații ample în controversa legată de achiziționarea de către Dan Șucu a 77% din acțiunile clubului Genoa. Pe scurt, investitorul român a căzut la mijloc într-un război între oficialii celui mai vechi club din Italia și acționarii americani, astfel că achiziția sa de bună credință ar putea fi atacată din cauza unor chichițe financiare.
Dan Șucu așteaptă să să lămurească situația. Foto Rapid 1923
Deși fondul american de investiții 777 Partners a deținut controlul asupra „Grifonului” genovez până să fie cumpărat de Dan Șucu, o altă societate, A-Cap, susține că ea ar avea în portofoliu acțiunile de la Genoa și astfel omul de afaceri român ar fi achiziționat părțile sociale de la cine nu trebuia.
„Deși aseară Genoa a dezmințit oficial categoric că ar exista vreo neregulă în realizarea tranzacției cu coproprietarul lui Rapid București, americanii ar putea să-l dea în judecată pe investitorul român”, a scris Tuttosport.
Genoa susține că tranzacția e 100% legală
„Site-ul de știri economice Bloomberg a publicat o declarație a unui purtător de cuvânt al A-Cap, compania creditoare a 777 Partners, potrivit căreia această presupusă vânzare a fost executată fără cunoștința, aprobarea sau semnăturile acționarilor clubului și fără acordul reprezentanților în Consiliul de Administrație! Orice încercare de a reprezenta în mod fals Genoa va fi contestată cu fermitate de către acționarii clubului”, au detaliat cei de la Tuttosport.
A venit replica promptă oferită de Genoa, care ”dezminte ferm ceea ce a fost anunțat de unele surse mass-media și își rezervă dreptul de a lua măsuri la forurile competente pentru a-și proteja interesele și împotriva răspândirii de știri false sau inexacte”.
Clubul Genoa a fost preluat de către 777 Partners în 2021, iar Advantage Capital Holdings LLC (A-Cap) a fost unul dintre principalii creditori ai 777, care a luat împrumuturi substanțiale de la aceștia. Cum 777 Partners a intrat în faliment, A-Cap consideră că este îndreptățită să preia controlul clubului, în contul sumelor împrumutate. Dan Șucu ar fi avut nevoie și de aprobarea lor pentru a prelua clubul, susțin americanii.
Cotidianul italian continuă: ”Prin urmare, din Statele Unite se întrezărește un posibil război juridic pentru Grifon. În realitate însă, situația este foarte complicată , întrucât A-Cap, formal creditor al 777 Partners, nu a avut nici oameni în Consiliul de Administrație. Acțiuni care aparțineau celor de 777 Partners, astfel încât pe ordinea de zi a ședinței a fost revocarea numirii ca administratori ai lui Wander, Pasko și Weiss, reprezentanți legitimi ai 777”.
Același Tuttsport a tras concluzia: „La începutul lunii decembrie, însuși clubul Rossoblù a subliniat că acționarul majoritar 777 Genoa CFC Holdings S.r.l. nu a dat niciun mandat pentru vânzarea acțiunilor deținute în Genoa CFC S.p.A., cu atât mai puțin către Moelis & Company. Iar Moelis ar fi fost, condiționată la acest moment, tocmai banca desemnată de A-Cap în analiza cluburilor aparținând 777”.
Sursa: adevarul.ro