Ce salariu are Nicuşor Dan. Primarul Capitalei a dezvăluit cât este de bogat după patru ani de mandat
Primarul Bucureştiului, Nicuşor Dan, a dezvăluit, la Antena 3 CNN , ce salariu încasează ca edil-șef, dar și cât de bogat este după patru ani la conducerea Primăriei Generale a Capitalei.
Nicuşor Dan deține, potrivit declaraţiei de avere, un teren de 7.460 mp în Braşov, un autoturism Citroen din 1986 şi are diverse sume împrumutate.
„În momentul acesta, maşina nu merge, are valoare sentimentală", a precizat Nicuşor Dan, vineri, la Antena 3 CNN.
În aceeași declaraţie de avere a primarului general mai apar un împrumut de 20.000 dat unui prieten, dar şi datorii.
„Rămân cu 14.000 de lei. Sunt mulţumit”
Edilul mai figurează cu un credit de 100.000 de euro și cu două împrumuturi de la persoane fizice, de 27.000 de euro şi 25.000 de euro.
„Salariul meu acum este de 20.000 de lei net. Am avut 16.000 de lei, acum a crescut. Chiria e de 590 euro, rata este 580 de euro şi rămân cu 14.000 de lei. Sunt mulţumit. Puteam să am şi mai puţin, că mă descurcam”, a declarat Nicușor Dan la același post TV.
Edilul se consideră un „om normal din punct de vedere al valorilor personale", după cum el însuși a declarat, potrivit antena3.ro .