Ce să conțină pachețelul copilului la grădiniță sau la școală. Alimentul care moleșește organismul

Ce să conțină pachețelul copilului la grădiniță sau la școală. Alimentul care moleșește organismul

Aceasta este întrebarea pe care și-o pun mulți părinți, iar de cele mai multe ori, alegerile nu sunt inspirate. În opinia medicilor, pachețelul nu ar trebui să conțină în niciun caz salam sau alte tipuri de carne.

Pachețel pentru copii, la școală. FOTO tasteofhome.com

Pachețel pentru copii, la școală. FOTO tasteofhome.com

Alimentația copilului este extrem de importantă și trebuie supravegheată cu foarte multă atenție și mai ales cu foarte multă informație. Sunt importante legumele. Trebuie să găsiți posibilitatea prin care să pregătiți legumele astfel încât să devină mai apetisant pachețelul, cum ar fi, de exemplu, o pastă de brânză cu foarte multă verdeață și cu ardei sau capia. Sau, cum ar fi, de exemplu, o budincă de dovlecei cu ouă la cuptor. Tăiați o felie și îi puneți la pachet copilului dumneavoastră. Nu trebuie neapărat să fie sandwich cu două felii de pâine, una sus, una jos”, spune dr. Adina Alberts , într-o postare pe Facebook.

Carnea nu este bună pentru cei mici, mai ales cea procesată, pentru că îl va moleși, fiind mai greu de digerat.

Carnea îl va moleși pe copilul vostru la școală. După ce și-a mâncat pachețelul cu felia de salam, copilul se va așeza la „digestie” în sensul că, pentru digerarea acelei felii de salam, va avea nevoie de sângele să coboare de-a lungul tubului digestiv și, în felul acesta, copilul va simți somnolență, nu se va simți prea bine. Carnea este un aliment greu . Le dăm carne acasă, când ajung, eu știu, la masa de prânz, o bucățică, de câteva ori pe săptămână, nu în fiecare zi și, în niciun caz, salamurile și produsele semipreparate din carne nu sunt indicate pentru copii și, în niciun caz, nu zilnic”, mai spune aceasta

Alte variante de pachețel

„Ce mai putem să facem? Mozzarella. Mozzarella este un produs excepțional de bun pentru copii. Este light, nu conține foarte multe grăsimi și atunci putem tăiem o felie de mozzarella alături de o felie de roșie și facem un sandwich delicios sau în loc de roșie poate fi o felie de castravete sau o felie de ardei capia.

Și facem astfel un sandwich delicios și foarte sănătos. Am putea, de exemplu, să facem macaroane cu brânză seara precedentă și a doua zi dimineață să tăiem o felie și să punem la pachet. Sau am putea să facem un sandwich cu unt. Vă încurajez să dați unt copiilor. Nu în cantități industriale. Putem să tartinăm o felie de pâine cu unt. Nu e o problemă.

Putem să punem câteva picturi de miere peste. Recapitulăm. Macaroane cu brânză, o felie, asta ar fi luni. Marți ar fi salată de vinete. Miercuri ar fi un sandwich cu pâine cu unt și cu miere. Joi ar fi o felie de mozzarella cu roșii, castraveți sau cu ardei capia. Vineri ar fi fie o omletă, fie un fiert, fie, eu știu, o budincă de dovlecei cu ouă la cuptor”, mai spune dr. Adina Alberts.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!