Ce s-a întâmplat în SUA? „Respingerea deplasării percepute către stânga a instituțiilor americane: politice, media, divertisment și universități”
Nu sexismul, și nici așa-zisul rasism sistemic l-au făcut pe Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale de anul acesta, ci propriile neajunsuri ale Kamalei Harris și strategia perdantă a democraților, susține un editorial publicat de site-ul MSNBC , cea mai mare televiziune progresistă din Statele Unite.
„Într-un concurs împotriva idealurilor înalte, cultura conservatoare a zburdat și fostul președinte Donald Trump se întoarce la putere pe un val de nemulțumiri față de stânga politică din America”, începe editorialul semnat de analistul politic Brendan Buck, publicat de MSNBC, după ce a devenit evident cum Kamala Harris a pierdut alegerile prezidențiale. Iar Partidul Democrat va pierde și controlul asupra Senatului.
Notând că multă lume a fost uimită de rezultat, întrebându-se cum s-au putut întâmpla acestea, editorialul subliniază că „semnele erau acolo de luni de zile”:
Deși sondajele de opinie arătau o cursă strânsă la nivel național, „ceva diferit se întâmpla sub suprafață: pentru prima oară în decenii, mai mulți americani se identificau drept republicani decât democrați”.
Atmosfera la sediul de campanie al Kamalei Harris a fost dezolant marți noaptea, după ce au început să apară primele rezultate, FOTO: Pete Kiehart / News Licensing / Profimedia ImagesProblemele juridice ale lui Trump nu i-au descurajat pe alegători
În pofida tuturor problemelor cu legea ale fostului și viitorului președinte republican, „americanii se identificau cu consecvență și în numere record cu partidul său”.
Avantajul de care s-au bucurat democrații de mult timp în ceea ce privește numărul alegătorilor înregistrați s-a erodat inclusiv în locuri ca Pennsylvania, cel mai disputat stat indecis la alegerile de anul acesta.
„Este greu de argumentat că Partidul Republican a devenit brusc mai atractiv”, scrie analistul. De fapt că ratele de favorabilitate au rămas relativ scăzute pentru ambele partide care formează duopolul politic american, precum și candidații lor. Altceva s-a întâmplat.
„Iar Trump nu a oferit țării un plan serios sau convingător pentru a rezolva problemele partidului său. În schimb, le-a oferit o șansă de a respinge virajul perceput către stânga progresistă și de a-și revendica din nou cultura conservatoare”, continuă argumentația.
Strategia Kamalei Harris nu a ajutat-o
Editorialul argumentează că vicepreședinta Kamala Harris a dus o campanie electorală tradițională, de manual chiar: ea s-a axat pe consolidarea sprijinului în rândul bazei electorale a democraților, încercând apoi să îi atragă de partea sa pe alegătorii independenți.
„Ea l-a doborât pe Trump în singura lor dezbatere. Și a virat către centrul de mult abandonat de Trump. Nu a fost suficient (…) Deși cu mult mai bună decât în timpul candidaturii ei de scurtă durată la președinție în 2019, Harris nu este un talent politic extraordinar”.
3
„Interviurile și momentele neregizate ale ei au lăsat de dorit. Și poate că alegătorii nu au crezut apelul ei către mijlocul politic după ani de zile în care a fost o progresistă asumată”, continuă analiza.
Trump, în schimb, nu a făcut niciun secret din pozițiile sale și a respins iar convențiile politicii americane, ceea ce l-a ajutat să strângă o coaliție majoritară „și să creeze una nouă prin apelul către noi votanți, adesea tineri și bărbați, care îl găsesc pe el distractiv și pe democrați plicticoși agasanți”.
Au refuzat deplasarea spre stânga
Editorialul publicat de MSNBC nu îl menajează pe Trump, pe care îl descrie drept un „om plin al minciunilor”, care „a rămas fidel propriei sale identități” pe tot parcursul campaniei.
Autorul argumentează că „este important de avut în vedere că victoria lui Trump nu ar trebui privită ca o validare largă pentru el sau platforma sa”.
„Pentru Trump au votat milioane de alegători care nu îl plac în mod deosebit. Nu este niciun secret pentru mulți susținători ai lui Trump că acestuia îi lipsesc caracterul și disciplina pentru a fi președinte. Trump are desigur fanii lui care îl adoră, dar un vot pentru Trump a fost la fel de mult un mesaj de respingere a deplasării percepute către stânga de-a lungul instituțiilor americane – nu doar a politicii noastre, ci și a media, divertismentului și universităților”.
Un vot împotriva „multiculturalismului fără limite”
Articolul argumentează, de asemenea, că un vot pentru Trump nu a fost doar unul pentru securitatea graniței de Sud a SUA, ci și împotriva „multiculturalismului fără limite”.
„A fost un vot împotriva ocupării campusurilor universitare. A fost un vot împotriva a ceea ce ei văd drept băieți în sporturile pentru fete, indiferent cât de exagerat este subiectul. A fost un vot împotriva republicanilor anti-Trump, pe care ei îi văd ca făcând jocurile stângii”.
Partidul Democrat a ajuns de partea perdantă a războiului cultural, concluzionează MSNBC
Editorialul publicat de MSNBC amintește că, drept răspuns la aceste tactici ale lui Trump, democrații l-au catalogat drept fascist și o amenințare la adresa democrației.
„Aproape deloc surprinzător, după aproape un deceniu de acuzații asemănătoare, retorica nu a reușit să îi convingă pe alegătorii ce puteau fi convinși. Avertismentele împotriva autoritarismului și vorbitul în favoarea democrației sunt nobile, dar ele nu au fost mesajul câștigător. Alegătorilor le pasă mai mult de cum planurile tale le vor îmbunătăți tangibil viețile”, se argumentează.
„Cultura contează la fel de mult ca politicile”
Oamenilor le pasă de asemenea de modul lor de viață, după cum Trump a înțeles.
„Democrații ar putea trece cu ușurință cu vederea lecțiile acestei înfrângeri, alegând să reacționeze împotriva alegătorilor lui Trump în loc să reflecteze serios asupra imaginii deteriorate a partidului. Dar asta ar însemna să rateze unde se află adevărata lor slăbiciune”, avertizează mesajul CNBC.
„Cu Trump sau fără Trump, Partidul Democrat suferă de o problemă care e mai presus de orice candidat, indiferent cine ar fi el. Cultura contează la fel de mult ca politicile, și ar fi înțelept de recunoscut asta acum, dacă ei speră să oprească fluxul de oameni care numesc Partidul Republican – chiar și această variantă a lui – acasă”.