Economistul Cristian Mureșan spune că în 1989, țări precum Polonia și România au plecat pe picior de egalitate și au avut o creștere spectaculoasă a PIB-ului, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană

Într-o analiză pentru „ weekend adevărul “, economistul parizian de origine română Cristian Mureșan face o radiografie a felului în care arată lucrurile din punct de vedere economic, în 2024, înaintea unor alegeri extrem de importante, în Europa, SUA și nu numai.

În opinia sa, doar liberalismul și capitalismul pot garanta progresul societății, dar și bunul mers al economiei.

Optimist, economistul român din Paris vorbește despre felul în care a evoluat economia României în ultimii 20 de ani, dar admite că există încă multe numeroase provocări.

Nu în ultimul rând, el pledează pentru o federalizare a Uniunii Europene, dar și pentru o empatie mai mare a elitei și a liderilor față de nevoile clasei de mijloc.

WEEKEND ADEVĂRUL: Se vorbește mult despre faptul că partidele de extremă dreapta încep să fie la modă, însă prea puțin despre extrema stângă. Iar dacă e să fim sinceri, vedem că în Europa au început să câștige teren mișcările îndreptate împotriva capitalismului, că sunt pe val o mulțime de ONG-uri ce nu fac un secret din faptul că detestă tot ce înseamnă capitalism. De asemenea, tot mai mulți tineri sunt cuceriți de aceste idei, inclusiv de un ecologism ce dă în extremism, iar unii analiști nu au ezitat să vorbească despre sfârșitul capitalismului. Chiar așa să fie?

CRISTIAN MUREȘAN: Cei care astăzi au vântul în pupă și vor să ne întoarcem la economia centralizată, în care totul să fie decis de către guverne, mă iertați, sunt vechi fantasme. Acești oameni nu înțeleg cu adevărat economia. Pentru problemele de acum avem alte soluții. Soluția, la modul general, trebuie să fie una chirurgicală, domeniu pe domeniu, și ea diferă în timp. Autoritățile trebuie să realizeze că s-a mers în multe domenii prea departe, că inițiativa privată este astăzi sufocată, că investitorii nu au vizibilitate pentru că își spun: „Dumnezeule, noua coaliție dintr-o țară sau chiar la nivel european se poate să-mi distrugă businessul iarăși, din pix, din simple legislații“.

- La ce fel de legislații vă referiți?

La cele care nu sunt negociate și calibrate în timp. Deci totul e o chestiune chirurgicală. Trebuie ca statul să iasă și să lase mediul privat să se desfășoare, să lase concurența să se instaleze și să lase, până la urmă, indivizii să-și decidă viitorul. Astăzi nu suntem totuși acolo.

Trăim pe datorie... până la un punct

- În continuare, aproape peste tot în lume, statele au tendința să acumuleze datorii uriașe, iar asta o vedem și în cazul marilor puteri economice, SUA, Japonia sau Franța. În timp ce unii economiști susțin modelul de creștere economică bazat pe datorie, alții cred că acesta duce la un dezastru. Dumneavoastră cum vedeți asta?

Din nou plecăm de la acțiunile pripite făcute în urgență, la cald, în timpul pandemiei. Aici intră și datoria publică despre care se știe că a explodat, în special în Occident, în țările care au acces la piețele financiare. Deci, SUA, Franța, Marea Britanie, toate marile economii dezvoltate, au sărit de acel prag psihologic de 100% din PIB pentru datorie. Deci, lumea merge pe o credință oarbă că în viitor vor reuși toți, colectiv, entitățile private, dar mai ales entitățile publice, să plătească ratele, așa cum fiecare individ o face.

Datoria publică, fără a genera creștere economică prin care să-ți plătești ratele și dobânzile, ne duce în niște situații foarte, foarte periculoase. Și nu ești obligat, nu trebuie neapărat să te duci în faliment ca să ajungi într-o situație disperată. Există multe cazuri în care plata nu a ratelor, ci doar a dobânzilor aferente costă mai mult decât finanțarea sistemului de sănătate sau sistemului de educație din țările respective.

Și poate instinctiv vă gândiți la țările subdezvoltate. Nu. În Statele Unite, astăzi, plata dobânzilor costă mai mult decât toate cheltuielile militare ale Americii – despre care știm că sunt colosale raportat la orice altă țară. Deci, ajungem la punctul în care ne tragem un glonte în picior.

Până la urmă, macroeconomia nu e mult mai complicată decât ceea ce faceți dumneavoastră cu familia dumneavoastră când e vorba de gestionarea cheltuielilor, de contul bancar personal. Sunt aceleași lucruri. Și oricine știe, sau ar trebui să știe, că nu poți trăi la infinit având cheltuieli semnificativ mai mari decât veniturile, fără a plăti la un moment dat factura.

- Se apropie momentul în care vom plăti toți această factură?

Aș spune că această factură vine progresiv la nivelul statelor. Noi reacționăm atunci când există crize mari economice, când anumite state intră în faliment. Ne amintim de criza Euro, din 2012. Dar dacă nu te pregătești și nu ții cont de astfel de lucruri, poți intra în această zonă extrem de inconfortabilă, în care pur și simplu plata datorilor te costă mai mult decât elementele fundamentale pe care un stat ar trebui să le propună celor din societate, educația, sănătatea, protecția juridică și militară.

- Și totuși, se insistă foarte mult că există și anumite nuanțe. Pentru că una este atunci când un stat precum SUA sau Franța se îndatorează, iar cu totul altfel e atunci când o face România sau, ne amintim toți foarte bine, Grecia. Vedeți în prezent riscul ca anumite țări să ajungă în situația Greciei din 2012?

Evident că nu, nu toată lumea e în același grup. Aș plasa țările în cinci categorii. Întâi vorbesc de o categorie specială, mă refer la SUA, pentru că puterea dolarului creează efect domino. Apoi e China, care intră în categoria ei unică. Apoi avem economiile avansate. Plus avem economiile emergente – România și celelalte țări din Europa de Est ar trebui incluse aici. Și, în final, avem low-income country, cum se spune, țările cu venituri foarte mici care au nevoie de păsuire, care au nevoie de intervenția FMI, care au nevoie de toate aceste aranjamente financiare pentru a ține capul deasupra apei.

Europa de Est: un miracol și-o minune

- Să rămânem la România și la Europa de Est. Vedem că aici am avut în ultimii ani creșteri economice importante, dar și mari probleme. Cum ar trebui să privim situația noastră economică?

Nu uitați, suntem în 2024. Primul val de deschidere a Uniunii Europene din 2004, cel pe care eu unul îl numesc de reconciliere a Vestului cu Estul, a fost acum 20 de ani. Ce s-a întâmplat în Europa de Est în ultimele două decenii este un miracol economic fără precedent. Există foarte puține momente în istoria capitalismului, unde entități precum cele 10 țări din Europa de Est fac un salt înainte de proporțiile pe care noi le-am constatat în ultimii 20 de ani. Dacă luăm ca punct de plecare anul 2004 și vedem unde se situează azi economiile acestor state, vedem că țara care a crescut cel mai mult este România. România a plecat de la un PIB de circa 75 de miliarde de dolari și astăzi a ajuns la peste 300 de miliarde de euro. România a crescut de trei ori.

- Dar ce s-a întâmplat cu celelalte nouă state est-europene la care vă referiți, mai exact?

Cifrele sunt amețitoare și pentru celelalte țări. Polonia, care este cea mai mare dintre ele, a plecat de la 250 de miliarde dolari și a ajuns astăzi la 688 de miliarde de euro. Vorbim de 170-180% creștere PIB. Cehia a plecat de la 120 de miliarde de dolari, e astăzi la 300 de miliarde de euro. Dacă ne referim la aceste zece țări, puterea de cumpărare s-a triplat.

Există foarte puține precedente unde o populație de 100 de milioane de indivizi e translatată de la locul în care se afla în 2004 la poziția economică în care se află astăzi, în 20 de ani. Deci este absolut spectaculos ce s-a întâmplat în Europa.

Vă mai dau doar două exemple. Nivelul de trai în Cehia și Slovacia e astăzi superior Spaniei și Portugaliei. Polonia a depășit și ea Portugalia, bate la ușă și va întrece și Spania. Deci ceea ce s-a întâmplat în Europa de Est, ceea ce se petrece sub ochii noștri, din punct de vedere al fundamentelor economice – și asta e de pus în oglindă cu discursul politic, care vorbește de cu totul altceva – este fără precedent.

Explicațiile unui salt spectaculos

- Care ar fi explicația acestui salt spectaculos?

Explicația e foarte simplă: este ceea ce numim generic „integrare europeană“. Or, asta înseamnă, în termeni tehnici, un pachet liberal – să fim foarte bine înțeleși, liberal din punct de vedere economic și politic, domnia statului de drept – care, pentru unii, a fost un corset la început, dar care a creat încredere și a permis investițiilor străine să vină. Această conectare directă a acestor zece țări la circuitele economice specifice Uniunii Europene chiar a permis aceste investiții care efectiv au năvălit peste Europa de Est. Este vorba și de fondurile europene, de faptul că aceste țări au beneficiat de ele. Evident că aici sunt și 1.000 de asteriscuri de probleme de atragere, de probleme de corupție, toate acestea sunt clare. Însă direcția este spectaculoasă.

- Cum ar arăta o comparație între aceste state din Est, care au avut șansa de a fi primite în UE, și celelalte țări est-europene care au rămas pe dinafară?

Există un studiu de caz pe care îl vom prezenta în detaliu și la conferință. Există trei entități în Europa de Est care pot fi analizate. Putem să facem acest joc intelectual, să punem Polonia, România și Ucraina într-o astfel de comparație, iar rezultatele vor fi spectaculoase.

- Și ce ne-ar spune cifrele?

Startul lor, în 1989, este perfect egal. Dacă ne uităm, PIB-ul pe cap de locuitor era egal între cele trei țări, în anii ’80-’90. Doar că ele evoluează total diferit din 1989 până astăzi.

Există o primă ruptură, care se poate vedea într-un grafic, între Polonia și România până în 2007. Vorbim de acea „bâjbâială românească“, inevitabilă pentru unii, de neiertat pentru alții. Mai exact, în anii ’90, Polonia a furat startul, a crescut mult mai repede decât noi. Polonia și-a triplat puterea de cumpărare și s-a pregătit mult mai repede pentru integrarea europeană. În 2004, când intrau în Europa, polonezii aveau un PIB pe cap de locuitor dublu față de al nostru. Noi eram undeva la 4.000 de dolari, ei erau undeva la 8.000.

Spectaculos este ce s-a întâmplat cu cele două țări care au fost atrase în această forță centrifugă a UE, mă refer la Polonia și România, respectiv ce s-a întâmplat cu Ucraina, care a rămas în exterior. Și discutăm aici despre cifele ucrainene înainte de război.

Cu capul sus!

- Totuși, Polonia ne este superioară încă și azi, la cele mai multe capitole. Care ar fi principalele lor atuuri?

Polonia merge din 1990 și până azi de la 4.000 la intrare la 18.500 de dolari pe cap de locuitor, iar România ajunge la 16.000. Deci evoluția României și a Poloniei din 2004 până astăzi este perfect egală. Aceste două țări funcționează în același mod, evident, cu creșteri sau scăderi economice mai mult sau mai puțin semnificative, depinzând de economia globală. Iar dacă Polonia e încă astăzi cu 20% deasupra României în termeni economici, asta se întâmplă doar datorită acelei prime perioade, 1990-2004.

- Dar pe vecinii noștri ucraineni cât i-a costat faptul că nu au aderat la UE până azi?

Ucraina este la pământ, rămâne în același cadru, chiar dacă are un potențial agricol uriaș, iar globalizarea ar fi putut să o ajute. Să spunem însă că Ucraina n-a avut șansa aceluiași tratament care le-a fost aplicat Poloniei și României, că Ucraina nu a avut șansa să intre în UE. Așadar, povestea e fabuloasă. Pornind de la această poveste frumoasă și de succes, Europa de Est ar trebui să se debaraseze de complexul de inferioritate față de Occident.

Mai buni împreună

- Cum vedeți viitorul Europei de Est și ce avem de făcut pentru ca această poveste frumoasă, cu imperfecțiunile sale, să continue și în următoarele cicluri, dar poate cu mai puține minusuri?

Europa de Est înseamnă foarte mult astăzi, înseamnă practic 2.000 de miliarde de euro, iar viitorul sună bine. Evident, la fel de adevărat este că nu e roz. Vom discuta poate despre provocările care sunt în fața Europei. Însă, următoarele cicluri europene merg în același sens. Dacă suntem inteligenți, dacă știm să ne jucăm bine cartea în ciclul european care vine, prin mecanismul de cooperare, prin alte tipuri de investiții, și dacă rămânem stabili din punct de vedere al climatului economic, acest trend ascendent fabulos – iarăși, fără precedent – poate continua. Avem tot felul de tendințe, mai ales de a ne fi rușine de unde suntem.

- Ați spus că nu e totul roz, iar aici vin cifrele oficiale Eurostat, care vă dau dreptate și care arată că o treime din români sunt expuși riscului de sărăcie, capitol la care stăm cel mai rău dintre toate țările UE. Cum să privim aceste aspecte?

Ceea ce contează, într-un teritoriu, este dinamica. Fotografia e foarte importantă în plan politic și ar trebui să trezească decidenții politici. Creșterea economică nu se face în mod egal nici în România, nici în alte părți. Motoarele de tip București, Cluj și Timișoara există și în alte părți, în alte state. Există și un alt risc major, iar aici ajungem iarăși să discutăm despre ceea ce face statul. Dacă ar începe să intervină masiv și să redistribuie tot ceea ce produc Bucureștiul și Clujul, ai din fașă o problemă. Pentru că da, trebuie să lași lucrurile să se dezvolte organic. Așa că, e adevărat, există probleme.

Da, avem cea mai mică piață de carte, avem piață mică de servicii, este ridicolă comparativ cu piețele similare din țările din Vest. Noi ne-am bazat foarte mult pe industrie. Primul boom din acest ciclu a fost bazat pe acea delocalizare a multinaționalelor occidentale, care de fapt creează probleme în Vest, pentru că Vestul arată cu degetul. Aici ne oprim puțin: în realitate, asta e o veste excelentă din punct de vedere economic, benefică fundamental și pentru Europa de Vest, care are astfel o nouă piață de 100 de milioane de indivizi și unde multinaționalele occidentale, cele care au știut să joace, au avut doar de câștigat.

„Federalizarea este o realitate. Orice pas înapoi ar fi devastator pentru Europa“

- Ați amintit că o parte a Vestului ne arată cu degetul, să nu uităm nici de euroscepticismul care a crescut în mai toată Uniunea Europeană. Putem vorbi de un pericol aici?

Acest joc sublim dintre Est și Vest este torpilat politic prin aceste mesaje absolut scandaloase, atât în Vest, cât și în Est. La noi este o combinație de „nu ne vindem țara, putem să facem și singuri, suntem sclavii multinaționalelor, era mai bine înainte“, iar din punct de vedere al valorilor morale „Occidentul decadent nu corespunde la ceea ce vrem noi“. Evident, nu există perfecțiune, dar haideți să ne gândim totuși unde am fi fost dacă rămâneam singuri? La nivelul Ucrainei, nu?

- Unde se greșește în Europa de Vest?

Povestea negativă în Occident e în felul acesta: „Uite cum s-a delocalizat industria de la noi, uite cum îi ținem în brațe pe cei din Est“. De fapt, chiar un prieten economist francez mi-a aruncat cifra de 200 de miliarde, bani dați Estului, iar răspunsul meu a fost: „Da, dar ce înseamnă asta? Ce înseamnă 200 de miliarde pentru Franța sau Germania, chiar și pentru țări puțin mai sărace ca Spania, Italia?“. E o chestie banală, e 0,5% dintr-un PIB anual și discutăm de 20 de ani despre piața est-europeană care li se deschide. Sau poate că ar trebui să se gândească și câte sisteme industriale și sociale au fost salvate în Occident grație a celor 8-10 milioane de imigrați din Europa de Est.

Deci, „jocul“ acesta, în care unul îl ajută pe celălalt și ambii ieșim câștigători, este un lucru sublim în economie, acest sistem liberal e absolut sublim. Noi trebuie să spargem acest discurs negativ prezent și în Vest, dar și în Est. Nu, domnilor, ne este mai bine împreună, tuturor ne e mai bine! Am fi dus-o mult mai prost, și Vestul și Estul, dacă am fi rămas separați.

Federalism vs suveranism

- La nivel politic, în interiorul UE există două mari curente, unul federalist și altul suveranist. Credeți că federalizarea ar ajuta țări ca România sau, din contră, ar fi nevoie ca statele naționale să aibă o mai mare putere de decizie?

Economia lumii e un joc în trei. E o „afacere“ între SUA, China și Uniunea Europeană. Niciuna dintre componentele Uniunii Europene, nici măcar Franța sau Germania, nu poate juca singură. Nu au talia necesară să facă față singure! În schimb, împreună suntem cei mai puternici!

Uitați-vă cum arată Europa din punct de vedere geografic, e greu să crezi că, în comparație cu celelalte teritorii, America Latină, India, China, Statele Unite, jocul global se face pe 27 de teritorii de dimensiuni minuscule. Geografic, ca populație, pe toți parametrii, e o iluzie!

Speranța mea e că Europa va avansa. Și s-a văzut că a avansat ori de câte ori a fost strâmtorată. Cert e că avansează doar cu picioare date în fund. Dar avansează. Ceea ce era imposibil de gândit în urmă cu câțiva ani, mecanismul de cooperare, care, de fapt, e un embrion de buget european cu ambiție serioasă, uite că se face! Discuțiile vor continua în următoarele cicluri.

Cine crede că în lumea de mâine există vreo țară europeană care se poate impune de una singură ori e îmbibat de naționalism, ori e imatur sau pur și simplu nu a văzut cifrele, să se convingă de realitățile economiei mondiale. Deci să vă răspund foarte pe șleau: federalizarea e o realitate. Și suntem doar la începutul integrării. Orice pas înapoi ar fi devastator pentru acest teritoriu.

- Totuși, țări precum Germania și statele nordice privesc adeseori cu superioritate țările est-europene, ba chiar și state ca Spania și Italia. Și vedem că Nordul și Sudul Uniunii Europene par de multe ori divizate. Iar avem aici exemplul polemicii pe tema coronabondurilor cerute de Italia și Spania, atunci când Olanda și Germania au refuzat să își asume o datorie comună, la nivel de UE.

Tocmai de asta spun că noi suntem într-o construcție fără precedent la nivel european. Gândiți-vă că, în 60-70 de ani în comun, am creat lucruri absolut fabuloase, am creat prosperitate. Însă această dihotomie, această discrepanță, aceste orgolii, sunt provocarea Europei.

Un bun prieten deputat francez îmi spunea că singura țară din Europa, totuși, care a înțeles că adevăratele probleme se tratează și se legiferează la Bruxelles, și nu în adunările sau în parlamentele regionale, este Germania. Politicienii germani se bat mult mai mult decât în alte țări pentru a ajunge în diferitele instituții de la Bruxelles. La noi, în România, chiar și în Franța sau în alte țări, cei mai importanți lideri se bat pentru a obține funcții importante la nivel național.

Evident, nimeni nu-ți cere să renunți la la pasiunea ta pentru locul în care te-ai născut, pentru locul în care activezi, pentru limbă, pentru aspectele culturale, dar trebuie să fim mai pragmatici și să înțelegem că suntem într-un „joc“ în care dacă „jucăm“ de unii singuri suntem absolut pierduți. Și asta nu e valabil doar în cazul României, e valabil pentru țările UE.

„Digitalizarea fragmentează societățile“

- Trăim într-un secol al digitalizării și al inteligenței artificiale. La capitolul digitalizare, vedem că România are unele probleme, vedem că avem o economie gri uriașă, că suntem printre ultimii din Europa la colectarea TVA și a altor taxe și impozite, fapt pus de mulți economiști români și pe seama eșecului digitalizării. La polul opus, statele baltice sunt lăudate chiar pentru asta. Unde greșește România și de ce pare că bate pasul pe loc la acest capitol?

Sunt mai multe răspunsuri. Primul, faptic: suntem ultimii la acest capitol în UE. Întrebarea este: am făcut vreun progres? Ceea ce contează este mersul înainte. E mult mai complicat să digitalizezi o țară de talia României, cu geografia ei, decât o țară baltică, echivalentul unui oraș sau a unui județ. Fără a denigra progresele absolut fabuloase care au fost făcute acolo și lucruri pe care le putem învăța de la ei, dar au altă talie în comparație cu noi. Noi ar trebui să ne comparăm cu Polonia. Dacă nu învățăm să facem și asta – dar eu cred că tinerii români o fac –, vom fi pierduți.

Dar mai e un lucru ce ține de digitalizare. Nu în domeniul economic, dar e un lucru extrem de periculos, pe care îl vom constata în acest an în țările unde au loc alegeri: digitalizarea fragmentează. Apropo, sunt 64 de țări care au alegeri anul acesta, inclusiv state și teritorii imense, precum India, Uniunea Europeană și, evident, elefantul din sufragerie, Statele Unite ale Americii.

- Ce înseamnă această fragmentare?

Spuneam că lumea e fragmentată, însă digitalizarea și rețelele sociale fragmentează și mai mult societățile. Asta se întâmplă nu numai în SUA, ci și în alte țări. Aceste comunități digitale sunt antrenate în marketing politic. Iar atunci când ne regăsim într-un spațiu geografic, găsim oameni care, de fapt, trăiesc în lumi digitale diferite. Și dacă împărțim, dacă luăm o zi de 24 de ore și ne gândim la fiecare individ, dacă ne gândim cât timp trăim în spațiul fizic, cât timp creierul nostru este angrenat în plan fizic și cât timp este angrenat în spațiul digital, vom fi surprinși.

Trăim în această lume paralelă, digitală, în special cei din mediul urban, mult mai mult timp decât în lumea fizică. Or, asta are consecințe, faptul că o comunitate care este pe un teritoriu fizic dat nu se mai conectează pentru că, de fapt, nu trăiește în aceeași lume. Deci, lumile digitale sunt multiple, comunitățile digitale sunt multiple. Felurile în care aceste comunități sunt stimulate prin marketing, prin ideologii politice, sunt foarte diferite și primele consecințe s-au văzut deja, dar cred că vom avea surprize enorme la nivel politic pentru că partidele activează diferit în aceste comunități. Vorbim nu doar de piramide sociale, ci vorbim de comunități digitale care sunt stimulate cu totul altfel și care vor avea consecințe economice.

O nouă lume

- Într-o lume a internetului, a tehnologiei și a vitezei se vorbește tot mai mult despre inteligența artificială. Unii o privesc ca pe un aliat, alții ca pe o amenințare, eu v-aș întreba în ce fel credeți că va schimba lumea și ce joburi ar putea să dispară din această cauză?

Uitați-vă unde suntem astăzi, după 20 de ani, uitați-vă la felul în care s-a transformat lumea, la modul în care interacționăm, rapiditatea cu care schimburile economice se fac datorită internetului. Pronosticul meu: vorbim de 4 sau 5 ani care vor schimba lumea.

Dacă ne întâlnim înainte de 2030, probabil că mai mult de jumătate din ceea ce facem azi ni se va părea inutil și depășit. Iar asta va avea consecințe majore pentru că vor fi zeci, sute de milioane de indivizi care trebuie să se adapteze, care vor trebui să învețe aceste noi reguli. Pentru că vor fi domenii, inclusiv economice, care se vor transforma radical, iar numărul de indivizi impactați este absolut uriaș. Studiile vorbesc despre faptul că cel puțin 200-300 de milioane dintre joburile actuale vor fi distruse.

În schimb, cert e că apar și vor apărea noi domenii, iar asta va pune presiune socială în special în țările dezvoltate.

Este însă și o democratizare a valetului de cameră. Fiecare dintre noi vom avea poate un asistent digital care se va ocupa de noi, inclusiv în cele mai mici detalii ale vieții cotidiene și, evident, va trebui legiferat. Această democratizare a asistenței noastre va fi un game changer fundamental al zilei de mâine.

- Faceți parte dintre economiștii optimiști, dar există și alții care prevăd mari mișcări sociale, analiști și experți care spun că inteligența artificială ne va aduce foarte multe probleme și multe provocări. Putem vorbi de sfârșitul unei lumi și de nașterea alteia?

La prima parte aș răspunde: „Și ce? Există alternativă?“ Da, asta e povestea progresului umanității de câteva secole încoace de când a explodat demografia. Dacă luați literatura de specialitate, la fiecare mare revoluție industrială au existat nume grele, oameni importanți care anunțau sfârșitul lumii. Apoi, da, e adevărat, acesta e sfârșitul unei lumi. Dar întrebarea este: „Care e alternativa? Ce facem? Interzicem absolut tot, reglementăm totul?“ Deja Europa are o problemă fundamentală, faptul că noi ne-am specializat în legislație. Noi nu mai producem. Totul se produce în Statele Unite ale Americii și în China, în Asia. Aproape nimic ce ține de revoluția tehnologică, de soluțiile tehnice, inginerești nu mai vine din Europa.

Distribuie Distribuie Comentarii