Trei directori ai postului de radio „Europa Liberă“ au murit în condiții suspecte. Unii vorbesc de mâna lungă a Securității, care încerca să elimine opozanții regimului comunist.

Începând cu anii ’70, un loc tot mai important în activitatea organelor de Securitate îl ocupa urmărirea persoanelor care ascultau emisiunile postului de radio „Europa Liberă“. Simpla audiere a acestui post era considerată a fi o acţiune duşmănoasă, iar de multe ori cetăţenilor despre care informatorii raportau că au asemenea preocupări li se deschideau dosare de urmărire.

În pofida tuturor măsurilor luate (bruiaj etc.), spre sfârşitul regimului Ceauşescu practic întreaga populaţie a României asculta „Europa Liberă“, în condiţiile unei lipse totale de informaţie credibilă din partea presei din interior, aservite în întregime regimului şi cultului personalităţii familiei Ceauşescu.

Cum Securitatea nu avea capacitatea de a urmări concomitent toate aceste persoane, s-a rezumat la supravegherea doar a acelora care difuzau şi comentau în public ştirile aflate la postul de radio.

Mâna lungă a Securității ajunge până la conducerea postului liber de radio, care reprezenta un pericol pentru regimul comunist din România. Acest lucru se făcea prin intermediul informatorilor poliției politice.

Conform unor dezvăluiri făcute de Europa Liberă , Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost dirijat de Securitate în preajma lui Vlad Georgescu, director Europa Liberă.

Conform raportului, a ajuns până în casa acestuia. „Întors în țară, a predat Securității schița apartamentului lui Vlad Georgescu, în care figurau până și poziția vazelor de flori, a telefonului și canapelelor.

Se laudă cu mândrie în fața securiștilor prin ce subterfugii a reușit să intre în casa lui Vlad Georgescu și să obțină informațiile cerute“, scriu jurnaliștii.

O moarte suspectă

În anul 1987, Vlad Georgescu decide să citească pe post fragmente din cartea fugarului Ioan Pacepa „Orizonturi roșii ”, care făcea dezvăluiri teribile despre regimul ceaușist și Securitate.

O inițiativă periculoasă, pentru care Vlad Georgescu a fost avertizat inclusiv de soacra sa: „M-am întâlnit cu generalul X și mi-a spus: «Nu difuza cartea lui Pacepa! Dacă o difuzezi, vei fi lichidat în mai puțin de un an»”.

Nu a trecut însă un an și cu Vlad Georgescu a început să se întâmple ceva ciudat, a povestit Nestor Rateș, cel care i-a succedat acestuia la conducerea Europei Libere: „Sfârșitul anului 1987 îl găsea pe Vlad Georgescu la Washington unde venise cu soția sa, Mary, în concediu. Îmi amintesc revelionul pe care l-am petrecut împreună. Avea să fie ultimul său revelion. Câteva simptome ciudate - mai ales tulburări digestive - s-au înregistrat încă de la începutul anului 1988, fără a fi încă alarmante. În iulie, primeam un telefon de la Vlad, anunțându-mă că i se descoperise cu o seară înainte o tumoare la creier”.

Câteva luni mai târziu, într-o duminică posomorâtă de toamnă, la vârsta de 51 de ani, Vlad Georgescu a murit.

Există indicii că Vlad Georgescu a fost asasinat prin iradiere. Nu era primul director al secției române a postului de radio Europa Liberă care murea de cancer. Cei doi directori care-l precedaseră, Noël Bernard și Mihail Cismărescu (Radu Gorun), fuseseră doborâți de aceeași boală, dezvoltată cu aceeași suspectă rapiditate.

Cine a fost Vlad Georgescu

Vlad Georgescu s-a născut la Bucureşti, într-o familie de boieri. Un bunic din partea tatălui, generalul I. Georgescu, fusese aghiotant al regelui Carol I, iar un bunic din partea mamei, R. M. Porumbaru, a fost un important membru al Partidului Naţional Liberal, ministru de externe (între anii 1914-1917) şi apoi fusese preşedinte al Senatului României, în perioada de dinaintea instalării dictaturilor.

Vlad Georgescu a urmat şcoala la Liceul Sf. Sava/Nicolae Bălcescu, fiind pasionat de istorie. În ciuda opreliştilor, a reuşit să intre şi să absolve Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.

La încheierea studiilor universitate a fost repartizat cercetător la Muzeul Româno-Rus. Când Muzeul Româno-Rus a fost desfiinţat, în 1963, Vlad Georgescu a fost transferat la Institutul de Studii Sud-Est Europene.

S-a stabilit în Occident în 1979, după ce în 1977 a fost ţinut în arest timp de două luni, sub acuzaţia de trădare, în urma redactării unei lucrări de istorie critice la adresa regimului. A devenit colaborator, apoi director al Serviciului românesc la postul de radio Europa Liberă.

Directori ai secţiei române până în 1990

Mihail Fărcăşanu 1950-1953; Camil Ring 1953-1954; Alexandru Gregorian 1954-1955; Noel Bernard 1955-1958; Ghiţă Ionescu 1958-1963; Preda Bunescu 1963-1965; Noel Bernard 1965-1981; Mihail Cismărescu 1981-1983; Vlad Georgescu 1983-1988; Nicolae Stroescu-Stînişoară 1988-1989; Nestor Ratesh 1989.

Semnalul „Aici, Radio Europa Liberă“ s-a auzit la 4 iulie 1950. Semnalul radio era urmat de „Rapsodia Română, capodopera muzicală a lui George Enescu. Postul de radio a fost raţia de libertate a românilor care au trăit în regimul comunist.