Ce riscă proprietarii de terenuri care provoacă pagube vecinilor. Instanța de judecată poate interveni

Ce riscă proprietarii de terenuri care provoacă pagube vecinilor. Instanța de judecată poate interveni

Instanța de judecată poate obliga proprietarul la plata de despăgubiri către cel păgubit, conform Codului Civil, dar și la restabilirea situației anterioare, dacă acest lucru este posibil.

Proprietarii care provoacă pagube vecinilor sunt obligați să îi despăgubească FOTO arhivă Adevărul

Proprietarii care provoacă pagube vecinilor sunt obligați să îi despăgubească FOTO arhivă Adevărul

Nu sunt puține situațiile în care proprietarii de terenuri fac lucruri care afectează dreptul de proprietate, dar și bunurile vecinilor. Codul Civil stabilește ce este de făcut în astfel de cazuri.

La articolul 630, alineatul 1, se prevede că dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate, instanţa de judecată poate, din considerente de echitatie , să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare atunci când acest lucru este posibil.

În cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfăşurării activităţii prejudiciabile de către proprietar, instanţa va putea încuviinţa desfăşurarea acelei activităţi. Cel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri.

La alineatul 3 al aceluiași articol se prevede și situația în care prejudiciul este iminent sau foarte probabil. Într-un astfel de caz, instanţa poate încuviinţa, pe cale de ordonanţă preşedinţială, măsurile necesare pentru prevenirea pagubei.

Prejudiciu fără vină

Potrivit legeaz.net, dreptul de proprietate poate să sufere îngrădiri nu numai ca urmare a restricţiilor de ordin legal, ci şi prin controlul efectuat de instanţele judecătoreşti asupra modului în care el este în mod practic exercitat de către titularul său.

Proprietarul unui teren se poate bucura de întreaga utilitate a lucrului său, dar, în acelaşi timp, nu i se poate permite să îşi exercite abuziv prerogativele pe care i le conferă dreptul său şi pe care legea i le recunoaşte ca atare.

În literatura de specialitate se prevede că drepturile subiective civile pot fi exercitate numai în limitele externe şi interne stabilite, titularul lor fiind obligat să respecte legea, să ţină seama de regulile de convieţuire socială şi să fie de bună-credinţă.

Aceste reguli trebuie avute în vedere în mod cumulativ, nerespectarea uneia fiind suficientă pentru a determina un caracter abuziv al exerciţiului dreptului.

Este posibil, mai ales în cazul proprietăților care se învecinează, ca un proprietar să îşi exercite dreptul fără să încalce vreo dispoziţie legală expresă şi, cu toate acestea, să producă unui alt titular al dreptului de proprietate un prejudiciu. Într-un astfel de caz este de la sine înțeles că trebuie să acopere prejudiciul creat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”