Ce reacție va avea România în cazul dronei rusești căzute în Tulcea VIDEO

Ce reacție va avea România în cazul dronei rusești căzute în Tulcea VIDEO

Ministerul Apărării a recunoscut, în cele din urmă, că a găsit resturile unei drone rusești în județul Tulcea. Oficialii români vor informa NATO și vor înainta un protest oficial Federației Ruse, dar nu se pune la acest moment problema activării articolelor 4 și 5 din Tratatul NATO.

Bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite în România FOTO Twitter

Bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite în România FOTO Twitter

Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea, ex-locţiitor al şefului Secţiei operaţii informaţionale din comandamentul NATO din Italia, susține că este posibil ca drona să fi fost lovită de militarii ucraineni și să fi deviat spre teritoriul românesc. „Sigur se va informa NATO, dar nu poate fi vorba de invocarea articolelor 4 sau 5 ale Alianței, cred eu. Adică, România nu poate invoca în niciun caz că integritatea teritorială sau securitatea îi este amenințată. Repet, la NATO va ajunge o informare, cu toate detaliile, dar atât. Cel mai probabil și Ministerul Afacerilor Externe va face o serie de demersuri, un protest oficial, pe lângă Ambasada Federației Ruse, dar cam aici se oprește reacția noastră după acest incident, deocamdată“, a precizat contraamiralul care cunoaște foarte bine procedurile Alianței.

Analize de laborator

Reaminitim că, Ministrul Apărării Naționale a recunoscut abia miercuri, după două zile de negare, că bucăţi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României în zona localităţii Plauru, la graniţa cu Ucraina, pe malul Dunării, într-o zonă cu multă vegetație. Resturile aparatului de zbor se găseau pe malul opus celui pe care se află portul ucrainean Ismail, puternic atacat de ruși.

„Au fost găsite bucăţi care pot fi asimilate unor elemente de dronă. Au început investigaţii de laborator privind provenienţa şi temporalitatea. Bucăţile sunt în zona localităţii Ceatalchioi. Vedem dacă bucăţile sunt din drone mai vechi sau recente, pentru că au mai fost găsite bucăţi din drone mai vechi“, a declarat generalul de brigadă Constantin Spînu, şeful Direcţiei informare şi relaţii publice. Generalul a mai precizat şi faptul că au fost ridicate probele de la faţa locului şi se speră să avem concluziile cât mai repede. Toţi paşii procedurali, inclusiv informarea NATO, vor fi parcurşi, a mai arătat Constantin Spînu.

Reacția președintelui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a fost informat „în timp real“ de Ministerul Apărării Naţionale despre descoperirea unor componente care par a fi ale unei drone, pe teritoriul României. „Înainte de a vorbi despre Summit, doresc să mă refer la informaţiile de ultimă oră privind identificarea, de către MApN, pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor componente care ar putea fi de dronă. Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire şi am solicitat investigarea de urgenţă şi profesionistă a provenienţei acestor componente, precum şi a momentului şi circumstanţelor în care acestea au ajuns pe teritoriul României. În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situaţie ar fi complet inadmisibilă şi o violare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale României, stat aliat NATO“, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, în deschiderea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări.

Preşedintele Iohannis a arătat că atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene sunt crime de război şi au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească. „Suntem însă alerţi şi în contact permanent cu ceilalţi aliaţi din NATO“, a spus Iohannis. El a subliniat că în cadrul NATO „suntem foarte bine apăraţi, iar România beneficiază de garanţii de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră“.

Despre ce dronă vorbim

Se pare că este vorba de resturile unei drone de origine iraniană Shahed 136, denumită de ruși „Geran-2“. Dronele Shahed 136 cântăresc în jur de 200 de kilograme, în timp ce încărcătura lor explozivă este estimată la 50-60 de kilograme, mai mică decât a celor mai ușoare bombe lansate din bombardiere. Ele sunt lansate de obicei de pe un suport care conține 5 aparate, iar în zbor folosesc un motor de mici dimensiuni. Dronele Shahed 136 nu au o cameră de luat vederi, însă navighează cu ajutorul sistemului GPS, iar coordonatele țintelor sunt introduse înainte de lansare.

MApN vrea o mai bună monitorizare a zonei

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, miercuri, după vizita ministrului Angel Tîlvăr în localităţile Ceatalchioi şi Chilia Veche, aflate în proximitatea atacurilor Federaţiei Ruse asupra infrastructurii porturilor dunărene ale Ucrainei, că vor fi luate măsuri suplimentare pentru întărirea capacităţilor de monitorizare şi de securizare a spaţiului aerian la frontierele României.

După ce ucrainenii au anunțat că o dronă rusească a căzut pe teritoriul Românei, grupul de analişti OSINT ai comunităţii „GeoConfirmed“ au analizat imaginile apărute zilele trecute. Investigația s-a bazat pe declaraţiile mai multor martori oculari, pe o înregistrare video care surprinde momentul exploziei dronei și pe analizarea mai multor elemente de relief. Concluzia analizei a fost foarte clară: detonarea dronei rusești a avut loc în zona aflată la coordonatele 45.328864, 28.803601, într-o regiune agricolă care se află pe teritoriul României, foarte aproape de Dunăre.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri