
Ce putem face pentru decongestionarea traficului. Soluția aplicată cu succes de un expert român în Dubai
Dubai a lansat recent un proiect-pilot bazat pe inteligență artificială și tehnologia 5G pentru gestionarea traficului rutier, reușind să reducă nivelul de aglomerație din trafic cu până la 40%.
Întrebat dacă poate fi implementată o astfel de soluție și în România , Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City a declarat că trebuie luate în calcul diferențele dintre cele două orașe și adaptate soluțiile.
„Pentru a răspunde onest și profesionist, trebuie mai întâi să facem o distincție clară între inspirație și imitare. Prea des am văzut tendința de a lua soluții dezvoltate pentru alte orașe și de a încerca să le suprapunem pe contextul românesc fără o analiză serioasă a specificului local. De cele mai multe ori, această abordare reprezintă rețeta unui eșec anunțat” a declarat Dumitrașcu pentru „Adevărul”.
Acesta a explicat că Dubai este un oraș tânăr, planificat și construit de la zero în ultimele decenii, cu o infrastructură gândită pentru a permite integrarea rapidă a tehnologiilor avansate. Are bulevarde late, o rețea rutieră modernă și o populație care, în mare parte, se adaptează ușor la digitalizare.
„Bucureștiul, în schimb, are o vechime de aproape 600 de ani. Este un oraș cu o infrastructură dezvoltată etapizat, cu un sistem rutier care păstrează urmele secolelor trecute și, mai ales, cu provocări urbanistice ce țin de densitatea mare a construcțiilor, distribuția inegală a spațiilor verzi și cartiere construite în lipsa unei viziuni de ansamblu.
Așadar, nu putem copia modelul Dubai, dar ne putem inspira din principiile lui de funcționare. Cheia este adaptarea inteligentă la realitățile noastre”, a explicat Dumitrașcu.
Ce ar putea funcționa și la noi
Proiectul Dubaiului utilizează inteligența artificială și rețele 5G pentru a capta în timp real date despre fluxurile de trafic, pe care apoi le analizează pentru a optimiza semaforizarea, alocarea benzilor și prioritizarea transportului public. Există numeroase astfel de proiecte sau, mai bine spus, inițiative și în România - chiar în București parțial, Buzău, Iași sau Cluj.
„Problema principală este însă lipsa unei viziuni coerente, asumată la nivelul unei zone metropolitane care să integreze întregul sistem de mobilitate. În general ne plac proiectele pilot - și am militat pentru acestea de fiecare dată când am avut ocazia. Evident, este mult mai eficient să testezi și apoi să investești - dar, dintr-un motiv care îmi scapă, pare că nu suntem în stare să ducem la final aceste mari investiții sau, putem spune corect, aceste mari proiecte de integrare”, a spus expertul.
Potrivit acestuia, România, și mai ales Bucureștiul, pot folosi aceleași principii de colectare și analiză a datelor în timp real, însă infrastructura existentă necesită o etapizare atentă a intervențiilor.
„În București avem deja un început: TPBI gestionează rețeaua de transport public, iar Sistemul de Management al Traficului funcționează pe câteva artere principale, dar este departe de a fi un sistem smart complet. Rețelele 5G se dezvoltă accelerat, însă integrarea AI în procesele de mobilitate urbană este încă la început”, a spus el.
Transportul public: baza oricărui plan de decongestionare a traficului
„Aici vine oportunitatea uriașă pe care o avem. Conform unei analize realizate de Asociația Română pentru Smart City (ARSC), România a semnat doar în primele 9 luni din 2024 contracte publice în valoare de peste 3 miliarde lei pentru transportul public electric – autobuze, troleibuze și tramvaie moderne. Este un pas major în direcția corectă, pentru că fără un transport public atractiv și eficient, nicio tehnologie nu poate reduce cu adevărat traficul auto individual”, a precizat Dumitrașcu.
În Dubai, soluția AI + 5G a funcționat și pentru că infrastructura de transport alternativ era deja pregătită să preia un volum mare de călători.
Potrivit expertului, Bucureștiul, dar și alte mari orașe din România, trebuie să urmeze același traseu logic: Investiții consistente în transport public electric și sustenabil; Implementarea unor sisteme inteligente de management al traficului; Adoptarea soluțiilor AI și IoT pentru analiză și decizii în timp real; Implicarea cetățenilor prin aplicații de mobilitate integrată, care să le ofere predictibilitate și confort.
Nu tehnologia e problema, ci voința și viziunea
„Tehnologia există, este accesibilă și scalabilă”, ne-a spus expertul, punctând însă că ne lipsește o strategie unitară, bazată pe colaborare între administrație, furnizori de tehnologie și societatea civilă. „Dubai a reușit pentru că a existat un plan pe termen lung, sprijinit de decidenți, susținut de investiții private și publice, și implementat etapizat. Iar frustrările noastre sunt cu atât mai justificate cu cât înțelegem că nici banii nu sunt neapărat principala problemă - există nenumărate apeluri deschise chiar pentru acest an pentru verticala Smart Mobility, Digitalizare, etc.
În România, provocările sunt legate de: fragmentarea deciziilor între primării, ministere și autorități de reglementare, de lipsa unei politici coerente de open data, fără de care AI nu poate funcționa eficient, dar și de întârzierea proiectelor din cauza birocrației și lipsei de continuitate administrativă.
Trebuie să fim realiști. Nu putem compara Bucureștiul cu Dubai, dar putem construi un ecosistem adaptat la nevoile și provocările noastre. Putem implementa AI și 5G pentru gestionarea traficului, însă doar dacă investim simultan în modernizarea transportului public, în crearea unei infrastructuri digitale performante și în educarea publicului și implicarea comunităților în noile soluții de mobilitate.
Altfel, riscăm să cheltuim banii europeni, să cumpărăm gadgeturi scumpe, fără să rezolvăm problemele fundamentale ale traficului urban. Poate că, ușor-ușor, vom învăța diferența dintre a cheltui bani europeni și a investi bani europeni în proiecte care aduc valoare reală comunităților noastre”, a declarat pentru „Adevărul” Eduard Dumitrașcu.
Sursa: adevarul.ro