Revolta mercenarilor Wagner este începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin, scrie pentru The Telegraph Daniel Hannan, editorialist și fost politician britanic. Ar putea părea o observație ciudată având în vedere faptul că Putin se află la comanda a aproape cinci milioane de bărbați înarmați în unitățile de poliție, militare și paramilitare. În aceste condiții, o revoltă a 25.000 de mercenari la o mie de kilometri distanță ar putea părea, la prima vedere, o agasare minoră.

Doar că nu așa funcționează autocrațiile. Puterea lui Putin se bazează pe proiecție, propagandă, pe imaginea de invincibilitate. Or, dintr-o dată, cortina este smulsă, dezvăluindu-l pe Vrăjitorul din Oz drept un om mic, mediocru și speriat.

Privite din afară, dictaturile pot părea monolitice. Unul dintre motivele pentru care kremlinologii occidentali nu au reușit să prezică sfârșitul Uniunii Sovietice a fost faptul că nu cunoșteau decât prea puțin despre rivalitățile obligatoriu secrete din interiorul regimului. Astfel că, nici unul dintre ei nu a prevăzut că principalul instrument în dizolvarea URSS va fi chiar Federația Rusă a lui Boris Elțîn.

Astăzi, aceeași Federație Rusă pare unită. Rata de aprobare a lui Putin se situează în jurul a 80%, iar cei mai vocali oponenți ai săi sunt în exil sau în închisoare. Nu există partide de opoziție semnificative sau ziare critice. Oamenii se raliază liderilor lor în timpul războiului, iar efectul sancțiunilor a fost acela de a consolida controlul lui Putin asupra economiei.

Totuși, dacă privim mai atent, această unitate începe să pară provizorie. Siloviki, oamenii puternici din jurul lui Putin, îi simt vulnerabilitatea și fac alianțe în vederea pregătirii pentru tranziție. Generalii și amiralii care dețin cealaltă jumătate a codurilor nucleare fac manevre. Posibil ca nouă dintre regiunile și republicile Rusiei să fie pregătite să organizeze referendumuri de independență, sătule fiind de o clică moscovită care le confiscă resursele naturale, le înrolează tinerii și nu le oferă nimic în schimb.

Au existat relatări conform cărora marile corporații, cum ar fi Gazprom, au format armate private, probabil în anticiparea faptului că vor fi obligați să își apere activele cu forța în mijlocul haosului de după Putin. Ocazional se vorbește despre absorbirea acestor miliții în armata regulată; dar o întrebare mai urgentă ar putea fi ce facțiune vor susține acestea atunci când regimul se va fisura.

Un om care înțelege aceste subtilități este Evgheni Viktorovici Prigozjin, un gangster mărunt din Leningrad care și-a început ascensiunea odată cu Putin și a fost recompensat cu un mare contract de catering înainte de a lansa Grupul Wagner.

Mercenarii brutali ai lui Wagner sunt activi în unele dintre cele mai nefericite locuri de pe pământ. Printre altele, ei păzesc minele de aur din Sudan și depozitele energetice din Libia. Dacă însă soldații din rândurile lor sunt rebuturile închisorilor rusești, ofițerii lor tind să fie foști militari, în multe cazuri bărbați care au fost demiși pentru insubordonare, furturi sau violență. De aici și nevoia lor constantă de a denigra armata și a se prezenta în schimb pe ei înșiși ca fiind adevărații profesioniști.

Un fapt extraordinar

Înainte de a analiza ce motive ar putea avea Prigojin, merită observat cel mai extraordinar fapt din ultimele 24 de ore, și anume că Wagner, care nu a reușit să captureze Bahmut în șase luni, a fost în schimb capabil să cucerească orașul rusesc Rostov în șase ore.

Hitler a spus odată despre Uniunea Sovietică că, odată ce ai dat cu piciorul în ușă, întreaga structură putredă se va prăbuși. În mod cert, refuzul unor trupe regulate rusești de a se angaja în lupta cu răzvrătiții wagneriți indică fie o prăbușire a moralului, fie măsura existenței unui aranjament prealabil.

Un Putin cu o expresie întunecată, îmbrăcat în negru, a apărut la televizor pentru a denunța răscoala. „O lovitură ca aceasta a fost dată Rusiei în 1917. Intrigile, certurile și politicianismul pe la spatele armatei și al națiunii s-au transformat în cea mai mare tulburare, în distrugerea armatei și prăbușirea statului, precum și pierderea unor teritorii vaste, ceea ce a dus în cele din urmă la tragedia războiului civil”, a subliniat el.

Într-adevăr, ar fi dificil să nu remarci paralelele. Moralul armatei s-a prăbușit brusc, iar soldații s-au răsculat furioși împotriva regimului țarist care îi trimisese într-un război infernal. S-a declanșat haosul și, pentru o vreme, vastul imperiu rus s-a fragmentat într-o serie de state succesoare care se certau între ele: Siberia, Okraina de Est, Karakorum, Rada Kuban, Guvernul provizoriu al Urali și altele. În cele din urmă, bolșevicii au reușit să reabsoarbă majoritatea acestor teritorii, deși unele dintre ele, printre care Finlanda, Polonia și statele baltice, s-au desprins.

S-ar putea întâmpla ceva similar în prezent? Există mișcări de independență în Bureatia, Saaka, Daghestan, Cecenia, Kamceatka Krai, Komi, Novosibirsk, Arhanghel și Tatarstan. În toate aceste locuri, elitele locale se pregătesc pentru o excizie curată, o șansă de a-și tăia legăturile cu regimul învins și dezonorat de la Moscova și de a se alătura comunității națiunilor ca republici bogate în resurse.

Prigojin știe acest lucru. El nu a făcut niciodată parte din cercul intim al lui Putin, care era format în principal din foști ofițeri KGB din Leningrad. Totuși nu trebuie subestimată importanța unui contract de catering cu Kremlinul. Motivul pentru care șampania Cristal este îmbuteliată în sticle transparente cu fundul plat este că Alexandru al II-lea a vrut să se asigure că nu conține otravă și că nu există spațiu pentru a ascunde o bombă. Putin, a cărui paranoia merge până la a respira aer purificat, nu ar fi încredințat bucătăriile sale unui om nedemn de încredere.

Ce pune la cale Prigojin?

Ce pune, așadar, Prigojin la cale? O posibilitate este ca revolta șefului Wagner să fie pur și simplu punctul culminant al dușmăniei care s-a acumulat între el și ministrul rus apărării, Serghei Șoigu. În cazul în care, așa cum susține fostul deținut, oamenii săi au devenit ținta trupelor regulate, este posibil să se fi gândit că singura sa opțiune este să mizeze totul pe o revoltă, notează Hannan.

O a doua variantă este că a schimbat tabăra – și astfel că ucrainenii, într-una dintre cele mai strălucite mișcări tactice din istoria războiului, au înțeles că mercenarii vor lupta pentru cel care oferă cel mai mult. În plus, declarațiile lui Prigojin cu privire la Ucraina au fost surprinzător de calde în ultimele săptămâni.

De pildă, a vorbit despre curajul și onoarea trupelor ucrainene și a pus în contrast modul eficient în care Kievul a evacuat civilii din zona de război cu nepăsarea Moscovei. Într-adevăr, discursul său furibund i-a vizat nu pe soldații inamici, ci s-a îndreptat asupra trupelor regulate rusești: de altfel, ultima sa transmisiune înainte de revoltă a fost denunțarea pretextului Rusiei pentru invazie. Există o posibilitate ca el să fi înțeles că Putin nu poate învinge și a ajuns la o înțelegere în altă parte.

O a treia posibilitate este că are aliați în înaltul comandament rus și că acțiunea sa face parte dintr-o revoluție coordonată. La momentul redactării articolului, este imposibil de știut dacă, așa cum susține Prigojin, forțele regulate se alătură oamenilor săi sau dacă, așa cum susțin purtătorii de cuvânt ai lui Putin, mercenarii sunt izolați, dar o să aflăm asta curând, notează editorialistul pentru The Telegraph.

Oricare ar fi explicația, sfârșitul regimului Putin poate fi acum întrevăzut. Madame de Staël glumea că sistemul de guvernare al Rusiei este „autocrația temperată prin strangulare”; acum, până și Putin pare să simtă că zilele sale ar putea fi numărate. Justificarea sa pentru război a fost demonstrată ca lipsită de sens, iar dezertarea unităților care duceau cele mai grele lupte face ca victoria să îi fie interzisă definitiv.

Occidentul nu ar trebui să repete greșeala făcută în 1990, când a încercat să țină URSS laolaltă. Oprirea dezmembrării Rusiei nu este în , dar relația noastră cu statele succesoare este. S-ar putea ca un stat rusesc să poată fi defrișat, denuclearizat, democratizat și, într-o bună zi, admis în alianța euro-atlantică. Dar numai după ce actualul regim va fi învins complet - o perspectivă care este acum mai aproape ca niciodată.

Un tiran poate scăpa cu multe lucruri. Își poate ucide adversarii, își poate sărăci poporul, își poate izola țara. Dar nu mai poate scăpa dacă pierde un război. Să-i spunem principiul Galtieri: un om puternic care se dovedește a fi slab a eșuat în propriii săi termeni.

Occidentul nu ar trebui să repete greșeala făcută în 1990, când a încercat să țină URSS laolaltă. Oprirea dezmembrării Rusiei nu este apanajul nostru, dar relația cu statele succesoare este. Se prea poate ca un stat rusesc să poată fi dezarmat, denuclearizat, democratizat și, într-o bună zi, admis în alianța euro-atlantică. Dar numai după ce actualul regim va fi fost învins complet - o perspectivă care este acum mai aproape ca niciodată, conchide Daniel Hannan, editorialist și fost politician britanic.