Mulți români ajung să achiziționeze diferite animale de companie fără să se documenteze suficient înainte, așa încât să afle exact ce implică. Frecvent, cei care le doresc sunt copiii.

După ce își dau seama că îngrijirea unui animal de companie nu este atât de simplă precum pare, unii încearcă să scape de acesta. Este cazul unei românce care recunoaște că a acceptat să ia un papagal de dragul fiicei sale. Aceasta a relatat că viața lor s-a transformat acum într-un coșmar din care nu știe cum să iasă și cere sfaturi în mediul online.

"Am vrut ca fiica mea să se bucure!"

"Sunt o mamă singură cu o fiică de 23 ani, studentă la medicină. În urmă cu 6 ani m-am îmbolnăvit și, în timp ce eram internată în spital, ea m-a rugat să-i permit să cumpere o nimfă, pentru că se simțea singură acasă, iar canarul pe care-l avusesem 10 ani murise de bătrânețe. Inițial am ezitat, nefiind convinsă că e bine ceea ce face, dar în final am cedat, i-am dat bani și l-a cumpărat.

Mai târziu am cheltuit substanțial pe o colivie mare pe roțile, jucării, semințe de toate tipurile și multe alte lucruri. Cineva m-a avertizat însă, că nu e o pasăre de ținut într-un apartament la bloc, dar nu am ascultat. Am vrut că fiica mea să se bucure!

Au trecut 6 ani(!), timp în care el (este mascul) a învățat să cânte, să fluiere, să rostească anumite fraze, etc."

"Ne trezește ca un copil mic, țipă, apoi trebuie să-i ții companie"

"Partea proastă este că a devenit de nesuportat, țipă toată ziua, e agitat, ne atacă, am înțeles că vrea o parteneră, lucru imposibil de realizat. Mai grav e că așa va fi până la bătrânețe, și trăiește 15-20 ani. E insuportabil pentru mine, uneori și pentru fiica mea, de aceea am hotărât să-l donăm cuiva. Apoi ne-am răzgândit și am amânat, încercând să-l învățăm să nu mai țipe, să nu mai atace, dar inutil. Am ajuns că dimineața ne trezește ca un copil mic, țipă, apoi trebuie să-i ții companie, la masă țipă, vrea de toate dar nu mănâncă, ne foiește de ne zăpăcește. Am ajuns să mă comport ca atunci când aveam copil mic...

În concediu am plătit un vânzător de păsări să îl țină până la întoarcere, l-am găsit trist dar un pic mai cuminte. Problema e că sunt cu nervii franjuri din cauza lui, e atât de bine fără el, avem liniște, dar fiica mea e tristă și nu vorbește cu mine."

"Vorbește noaptea, mănâncă pe întuneric"

"În seara asta ne-am certat din nou, din cauza lui, chiar la masă, i-a luat colivia în camera ei, jurându-se că mâine îl vom duce la crescător, să-l vândă cuiva. Eu sunt liniștită dar ea nu e, se vede clar asta, și chiar acum când învață pentru sesiune. Nu poate dormi cu el, ar face nopți albe, pentru că el vorbește noaptea, mănâncă pe întuneric, iar ea are de învățat mult în fiecare zi...

Știu că lumea din jur are probleme serioase, iar a noastră nu pare așa, dar aș vrea o părere sinceră de la voi, cum ați proceda? Dacă ar fi fost un bărbat în casă sigur nu ar fi acceptat atâtea discuții din cauza unei păsări! Nu știu deloc ce să fac, dacă e momentul potrivit să-l duc sau nu...Inima îmi spune nu, dar creierul nu mai suportă...

Mulțumesc din suflet celui care mă sfătuiește într-un fel!", a scris aceasta pe grupul Sfaturi utile pentru toată lumea .

"Sigur nimfa dvs este rudă cu soacră-mea, de care și eu aș vrea să scap"

În comentarii aceasta a primit mai multe sfaturi, unele date cu simțul umorului.

"Dacă nici la vârsta asta nu pricepe că maică-sa are probleme de sănătate și pasărea asta îi agravează starea și o enervează, poate ar trebui să se mute singură cu pasărea!"

"Orice ne costă liniștea e prea scump. Eliberați-l, eliberați-vă!"

"Sigur nimfa dvs este rudă cu soacră-mea, de care și eu aș vrea să scap, dar se supără "puiul" ei"

"Acoperiți-l noaptea cu un prosop. Tace dacă vede întuneric."

"Soluția, e un... ginere!!! Le ia el pe amândouă, și toată lumea e fericită, cel puțin un timp! "

"Cu scuzele de rigoare, dar dacă față e studentă la medicină, deci un viitor medic, și nu înțelege că sănătatea mamei e mai importantă decât acea pasăre și trebuie găsită o soluție favorabilă mamei...atunci cuvintele noastre sunt de prisos!"

"Eu un animal de companie, am 35 ani (AM SOȚ, COPIL)...Sunt momente în care îmi vine să îl arunc în stradă...mai ales soțul...DAR nu se poateeee...TOT EU SUNT CEA CARE SE RĂZGÂNDEȘTE...

Cum aș putea să îmi arunc parte din sufletul meu, practic face parte din familia mea!!!

Dacă ați fi iubit cu aceeași intensitate pasărea ați fi înțeles-o pe fiica dvs."

"Poate reușiți să îi cumpărați o parteneră!"

"Dacă vă hotărâți să-l dați, până la urmă, vă rog să mi-l dați mie. Mulțumesc."

"Dați-l, altfel vă îmbolnăviți de nervi. Nu e un copil să îi suportați capriciile, e doar o pasăre."

"Greu de sfătuit, dar vă spun ceva din experiență proprie: Am avut un peruș care era foarte zgomotos 9 ani. S-a prăpădit din bătrânețe probabil. Toate semințele, mei etc, le cumpărăm. Am și acum un sentiment de tristețe când întru în casă. Nu cred că poate înțelege cineva decât cine a avut chiar și un câine și a fost că un membru al familiei. Luați o decizie corectă dar sper să nu suferiți și d-stră".

"Poate reușiți să îi cumpărați o parteneră! Așa se liniștește și pasărea și fata nu va fi tristă!"

"Are și băiatul meu 2 nimfe (fată și băiat), se împacă bine între ei, au făcut și pui pe care băiatul i-a dat unui unui om pentru copilul lui!

Uneori fac gălăgie, dar el le da drumul să zboare prin casă și atunci sunt liniștiți... Cu ei mai stă și un bichon, uneori merg pe jos toți 3, nimfele merg la castroanele lui și ciugulesc de prin ele... Sunt tare amuzanți împreună!

În locul dv eu nu l-aș da, i-aș lua o parteneră!".

Distribuie Distribuie Comentarii