Ce pregătește armata israeliană pentru Fâșia Gaza? „Toată lumea vorbeşte despre ofensivă terestră. Ar putea să fie ceva diferit“
Intrarea trupelor terestre israeliene în Fâșia Gaza, așteptată de vineri, este posibil să fi fost amânată pentru ca serviciile secrete să verifice mai bine semnele cu privire la intențiile Hezbollah, scrie Jerusalem Post.
Foto colaj Profimedia
Publicația scrie că întârzierea este posibil să fi fost cauzată pentru a întări și mai mult forțele din nord în cazul în care se va întâmpla ceea ce este mai rău. În plus există, de asemenea, o recunoaștere din ce în ce mai profundă în IDF și la nivel politic, că armata nu a făcut avut o asemena operațiune de zeci de ani și că a interveni nepregătit, pur și simplu pentru a satisface mai rapid setea de răzbunare a populației, ar putea fi o mare greșeală. La care se adaugă presiunea internațională și soarta ostaticilor.
Armata israeliană se pregăteşte pentru faza următoare a campaniei sale împotriva Fâşiei Gaza, dar planurile ar putea să nu corespundă cu aşteptările multora privind o ofensivă terestră iminentă, a indicat marţi un purtător de cuvânt, transmite Reuters. „Ne pregătim pentru etapele următoare ale războiului. Noi nu am spus care vor fi acestea. Toată lumea vorbeşte despre ofensivă terestră. Ar putea să fie ceva diferit“, a afirmat locotenent-colonelul Richard Hecht în briefingul de presă regulat.
Problema ostaticilor
Hamas a declarat luni că nu se teme de o ofensivă terestră a Israelului, care şi-a masat soldaţii de-a lungul Fâşiei Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul acestei mişcări islamiste, pe care Israelul intenţionează să o distrugă, transmite AFP. Daniel Hagari, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, a declarat că „eforturile privind ostaticii sunt o prioritate naţională“. Abu Obeida a declarat luni că numărul ostaticilor din Gaza se ridică la 200 - 250, precizând că 200 dintre ei se află în mâinile brigăzilor Al-Qassam, aripa armată a Hamas şi că alte facţiuni ale rezistenţei deţin restul captivilor. „Vom elibera deţinuţii străini dacă sunt îndeplinite condiţiile“, a adăugat el. Obeida a reamintit că 22 de ostatici au fost ucişi în urma raidurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat luni pe contul său oficial de Telegram un clip video cu „una din prizonierele din Gaza“, în care apare o tânără care vorbeşte ebraică, transmite AFP. În această înregistrare video, a cărei autenticitate a fost dificil de verificat imediat, se poate vedea o tânără trează, rănită la braţ, care stă întinsă. Se afirmă că a fost răpită „în prima zi“ a atacului Hamas pe teritoriul israelian, pe 7 octombrie. Tânăra declară că este reţinută în Gaza, cere să fie eliberată şi susţine că este tratată bine. Într-o altă secvenţă, apare în faţa camerei şi spune că este originară din centrul Israelului. Oficialii israelieni au estimat luni dimineaţă la 199 numărul ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza în timpul atacului din 7 octombrie. Aripa armată a Hamas a declarat luni seară că numărul acestora este „între 200 şi 250“. Este pentru prima oară când Hamas a dat publicităţii o înregistrare video cu ostatici după atacul său din 7 octombrie.
Statutul post-război al Fâşiei Gaza este o „problemă globală“
Statutul Fâşiei Gaza după incursiunea terestră planificată de Israel asupra enclavei palestiniene va constitui o „problemă globală“ care va trebui discutată de politicienii israelieni şi de alte ţări, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene, citat de Reuters. „Am avut tot felul de deznodăminte“, a declarat contraamiralul Daniel Hagari într-o conferinţă de presă, ca răspuns la o întrebare dacă armata israeliană intenţionează să rămână să guverneze în Gaza după invazia terestră. „Cabinetul discută de asemenea despre cum ar putea arăta asta..., este o problemă globală despre cum va arăta situaţia în această regiune“, a spus el. În 2005, Israelul s-a retras din Fâşia Gaza, pe care o capturase de la Egipt în 1967. Israelul a impus o blocadă în 2007, când gruparea Hamas a preluat controlul asupra enclavei. Singurul punct de trecere spre Gaza care nu este controlat de Israel se învecinează cu Egiptul. Hagari a declarat că armata a „prezentat un plan operational“ cabinetului israelian, dar nu a dat detalii. „Gaza se învecinează cu alte ţări... Aşa că atunci când spunem lucruri despre statutul final, ele vor combina ordinele de la nivel politic şi cele de la nivel militar“, a mai spus Hagari.
Israelul, capabil să lupte pe două sau mai multe fronturi
Israelul va răspunde în mod decisiv oricărui atac asupra teritoriului său, a declarat luni un purtător de cuvânt al armatei israeliene, adăugând că armata israeliană este capabilă să facă faţă unui conflict pe două sau mai multe fronturi.
„Hezbollah a încercat să ne deturneze eforturile operaţionale din sud (Fâşia Gaza) cu mai multe atacuri“ a declarat luni Daniel Hagari , purtător de cuvânt al armatei israeliene, adăugând că aceasta s-a făcut după instrucţiunile şi cu sprijinul Iranului, „punând în pericol statul libanez şi pe cetăţenii săi“.
Israelul bombardează de mai multe zile Fâşia Gaza cu lovituri aeriene după atacul surpriză fără precedent al luptătorilor Hamas asupra comunităţilor israeliene de frontieră în 7 octombrie.
În timp ce Fâşia Gaza este ţinta principală în prezent, Israelul păstrează forţe pentru eventuale confruntări ulterioare, a adăugat purtătorul de cuvânt citat.
„Dacă Hezbollah va face greşeala să ne pună la încercare, răspunsul va fi unul ucigător“, a avertizat el.
Risc de escaladare
Iranul a amenințat cu o „acţiune preventivă" împotriva Israelului „în următoarele ore", în timp ce armata israeliană se pregăteşte să lanseze o ofensivă terestră în Fâşia Gaza.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat că „nimeni nu va putea opri forţele de rezistenţă“ dacă Israelul îşi continuă ofensiva împotriva Fâşiei Gaza, relatează Reuters. „Dacă crimele regimului sionist continuă, forţele musulmane şi de rezistenţă vor deveni nerăbdătoare şi nimeni nu le va putea opri“, a declarat Ali Khamenei în timpul unui discurs. El a făcut referire la „axa rezistenţei“, o denumire informală pentru state şi organizaţii care sunt inamici ai Israelului, precum Hamas sau Hezbollahul libanez, susţinut de Iran. Confruntările dintre Hezbollah şi Israel s-au intensificat în ultimele zile la graniţa cu Libanul, unde armata israeliană a anunţat, marți, că a ucis patru atacatori în timpul unei încercări de infiltrare.
Sursa: adevarul.ro