Ce pedeapsă a primit preotul care a băut un litru de vin la praznic, apoi s-a urcat la volan. Judecător: „Este necesară pentru reeducarea inculpatului”

Ce pedeapsă a primit preotul care a băut un litru de vin la praznic, apoi s-a urcat la volan. Judecător: „Este necesară pentru reeducarea inculpatului”

Un preot din județul Vaslui a primit un an de închisoare cu suspendare, în ciuda faptului că s-a căit în fața judecătorilor. El va trebui să respecte o serie de obligații timp de doi ani și să urmeze un program de reintegrare socială.

Preotul a primit închisoare cu suspendare FOTO: Arhivă, Adevărul

Preotul a primit închisoare cu suspendare FOTO: Arhivă, Adevărul

Preotul Ovidiu Ungureanu, parohul de la Gârceni, a fost condamnat în dosarul în care a fost judecat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, scrie vremeanouă.

Judecătoria Vaslui a dispus condamnarea lui la un an de închisoare, însă a suspendat executarea. Totuși, preotul va trebui să respecte o serie de obligații timp de doi ani, să urmeze un program de reintegrare socială și să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității la primăria sau la școala din Gârceni.

„Doar o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. Pentru aceste motive, având în vedere fapta inculpatului, prin modul și împrejurările în care a fost comisă, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse este oportună și necesară pentru reeducarea inculpatului, raportat la gravitatea faptei comise”, a motivat judecătorul.

Potrivit presei locale, instanța a indicat și valoarea mare a alcoolemiei preotului, de aproape 2 la mie, în momentul în care a fost oprit de polițiști.

Inițial, părintele Ungureanu le-ar fi spus agenților că a oficiat slujba la biserica din sat, iar la finalul a participat la mai multe pomeniri, unde a servit câteva pahare cu vin. Aproximativ un litru, a indicat preotul.

Ulterior, și-a schimbat declarația. „Precizez faptul că eu nu am consumat niciun fel de alimente în ziua respectivă și că nu am mâncat nici la pomenire”, a declarat preotul la audieri.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Spitalul Militar București, cheltuieli imense din bani publici pentru halate, șervețele și saboți. Comandantul spitalului, legături cu generalul Zisu …

2 Se întâmplă în SUA...

3 Cum este poza asta, oameni buni...

4 Citiți ce înseamnă Ucraina ca pradă de război

5 Le Monde / Cum i-a insultat Macron pe liderii europeni. Motivul pentru care nu a fost invitată România, dezvăluit de presa germană